Mănăstirile Meteore - izvoare de hrană duhovnicească

Filed Under Manastiri | Leave a Comment

     Participarea la sfintele slujbe la oricare dintre mănăstirile greceşti rămâne de neuitat pentru pelerin. Alături de călugări cântând psalmi sau rugându-se îngenunchiaţi, în miros de tămâie, printre candelele luminând figurile ascete din icoane şi fresce, pelerinajul devine o cale de acces spre întâlnirea cu Dumnezeu şi cu realităţile sacre.

Cea mai veche aşezare monahală

     Lăsând în urmă Kastraki şi mergând în sus, intrăm în pădurea de piatră a Meteorei. Prima mănăstire ce o întâlnim în stânga, pe creştetul unei stânci roase de intemperii, este Aghios Nikolaos Anapavsos – a Sfântului Nicolaie Anapavsa (Sf. Nicolae Odihnitorul). Construită etajat, cu terase-balcon (Cripta şi Paraclisul Sf. Antonie la etajul întâi, naosul principal la etajul doi, vechea Sfântă Masă - azi loc oficial de primire -, la etajul trei), mănăstirea este cea mai veche aşezare monahală de pe Muntele Meteora, fiind fondată în anul 1192 de către sihastrul Ieremia. Ne vor atrage atenţia picturile sfinţilor Artenie, Antonie, Ioan Scărarul, Atanasie şi Hristofor. Lucrările murale ale renumitului pictor cretan Theophanis - Sfânta Fecioară cu Hristos copil în braţe, ţinându-i degetul cel mare al mâinii, A doua înfăţişare, Minunile Mântuitorului, Umilinţa extremă a lui Hristos, Profeţii, cei patru Evanghelişti ş.a.) depăşesc orice aşteptare, lăsându-l uimit chiar şi pe cel mai pretenţios cunoscător al artelor. În anul 1333, Andronic al III-lea Paleologul a renovat-o, luând-o sub protecţia sa. Biserica veche, având Hramul Sfântul Arhidiacon Ştefan, a fost construită în anul 1350, dar ulterior, devenind neîncăpătoare, s-a mai construit o biserica mare (1798) cu hramul Sfântul Haralambie. Muzeul mănăstirii adăposteşte numeroase şi preţioase obiecte de cult. Aici poate fi văzut un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei şi Antonie Cantacuzino.

Megalo Meteor, prima chinovie

     Pe platoul celei mai înalte dintre stânci, de şaizeci de metri pătraţi, la 400 de metri deasupra oraşului Kalambaka (613 de la nivelul mării), se află mănăstirea reprezentativă pentru întregul ansamblul: Metamorphosis (Schimbarea la Faţă), cunoscută şi sub numele de Megalo Meteor (Marea Meteoră). Fondatorul mănăstirii, Sfântul Atanasie Meteoritul, venit din Muntele Athos, a întemeiat pe această stâncă o mică sihastrie, pe care a transformat-o, în 1344, în prima chinovie a Sfintei Meteora, vestită până în zilele noastre. Tot el a început construcţia Bisericii Schimbarea la Faţă, terminată ulterior de Cuviosul Ioasaf, fostul împărat Ioan Vresis Paleologul. Această biserică este cea mai veche şi mai impunătoare din tot ansamblul Meteorelor, iar fresca interioară, de mare calitate artistică, aparţine şcolii cretane, ajunsă la culme în secolul al XVI-lea. Pe atunci mănăstirea număra până la 300 de monahi şi eremiţi, fiind o chinovie model. De la 1923, un mic tunel şi 146 de trepte săpate în stâncă înlesnesc urcuşul la mănăstire.
     În prezent, se poate spune că atât biserica mare, cât şi paraclisele şi întreaga incintă sunt frumos restaurate şi bine întreţinute. În atmosfera în care abia desluşeşti figurile ascete ale sfinţilor, calmul şi evlavia umplu sufletul pelerinului, copleşit de lumina slabă a candelelor abia pâlpâind şi de misterul ce te poartă parcă dincolo de cele lumeşti. În jur strălucesc portalele aurite, aureolele sfinţilor, ofrandele aduse de credincioşi şi lăcaşurile de rugăciuni. Un miros fin de tămâie umple de extaz sufletul oricărui om venit să se roage aici.

Pe stânca Cuviosului sihastru Varlaam

     Impozantă, dar destul de mică, foarte aproape de cealaltă mare stâncă, se află Sfânta Mănăstire Varlaam - a Tuturor Sfinţilor. Numele vine de la fondatorul ei, Cuviosul Varlaam, care a sihăstrit, în jurul anului 1350, pe vârful acestei stânci uriaşe. Până acum câteva decenii şi la Mănăstirea Varlaam se urca cu ajutorul plasei acţionate manual.
În anul 1518, doi fraţi din Ianina, Nectarios şi Theofanis, dintr-o familie conducătoare a Epirului, s-au călugărit aici şi au zidit, pe vechile ruine, o mică biserică cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi. Puţin mai târziu au zidit o măreaţă biserică, închinată Tuturor Sfinţilor, precum şi trapeza (azi muzeu), vatra sau bucătăria şi spitalul. Printre documentele acestei mănăstiri se păstrează şi unele româneşti, primite ca danie, alături de un epitaf brodat cu fir de aur pe catifea verde din 1609, icoane portabile de epocă, un tron domnesc cu decoraţie de fildeş, cruci de lemn încrustat şi multe altele.

145 de trepte spre cer

     În continuarea pelerinajului nostru, pe o cărare îngustă, cu o sută patruzeci de trepte, urcăm spre o mare şi singuratică stâncă foarte abruptă, unde se înalţă Mănăstirea Aghia Trias – a Sfintei Treimi – fondată în anul 1438 de sihastrul Demetrie. De la înălţimea respectivă ne dăm seama că Stânca ,,Sfânta Treime“ alcătuieşte cel mai frumos şi mai reprezentativ tablou al Meteorei. Mai ales că peisajul, având în planuri apropiate şi îndepărtate câmpul thessalian, albia râului Pinios şi vârfurile împădurite ale Pindului, este deosebit de pitoresc şi de frumos.
     Biserica cruciformă, cu două coloane şi cupolă centrală pe acoperiş, a fost zidită în anul 1476, iar fresca interioară, de tradiţie postbizantină, datează din anul 1741. În colţurile sferice, unde sunt zugrăviţi cei patru evanghelişti, Sfântul Luca este reprezentat pictând icoana Maicii Domnului. Aici, la locul de rugăciune, există o veche Evanghelie legată în argint, tipărită la Veneţia în 1539. Ne putem închina în Paraclisul Sfântului Înaintemergător Ioan, cioplit în stâncă; totodată, aici putem vizita muzeul de artă populară al mănăstirii.

Russanos, mănăstirea cu patru etaje

     Mănăstirea de maici Russanos, cu patru etaje, după numele fondatorului ei, se înalţă pe o stâncă îngustă, zveltă, verticală, aflată în vecinătatea uneia dintre cele mai falnice meteore.
     Interesant este şi faptul că, deşi naosul este consacrat Schimbării la Faţă, cu o deosebită evlavie se cinsteşte şi se pomeneşte Sfânta Varvara.
Un culoar de beton şi un pod suspendat te duc pe creştetul stâncii complet izolate, unde se află mănăstirea. Prima aşezare monahală datează din secolul al XV-lea, când câţiva sihaştrii se nevoiau aici, primind hrana de jos, cu funia. În anul 1545, doi călugări macedoneni, fraţii Maxim şi Ioasaf, au transformat mica sihăstrie în mănăstire, zidind din piatră actuala biserică, cu hramul Schimbarea la Faţă. Fresca, lucrată în anul 1561, ne îndeamnă să admirăm Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Pahomie şi Îngerul Domnului, Liturghia Îngerească, Profetul Daniil în groapa cu lei ş.a.. Însă, majoritatea manuscriselor şi documentelor acestei mănăstiri sunt păstrate la Biblioteca Naţională din Atena.

Cea mai bogată dintre Meteore

     Cu o privire panoramică spre nesfârşita câmpie tesalică, deasupra oraşului Kalambaka, se află Aghios Stephanos – Mănăstirea Sfântului Ştefan, cea mai bogată din întreaga Meteoră. La ea ajungem din extremitatea sudică a Stâncilor Meteorei, fiindu-ne destul de la îndemână. Ajungem cu uşurinţă la intrare pe un pod lung de opt metri ce o leagă de dealul de vizavi ,,Kukula“. Inscripţia SPS IEREMIAS de pe arcada din piatră a vechiului portal din fier ne spune că la 1192 aici trăia deja un sihastru, ceea ce înseamnă punerea temeliei schitului şi chiliilor ei. Mănăstirea a fost înălţată însă în secolul al XVI-lea, constructorii fiind Cuvioşii Antonios şi Filotheos. La 1798 s-a construit şi Biserica Sfântul Haralambie. De atunci mănăstirea este pomenită cu numele Sfântul Ştefan şi Sfântul Haralambie. De altfel, cinstitul cap al sfântului Haralambie, care este păstrat în naosul cu acelaşi nume, săvârşeşte şi în zilele noastre multe minuni. Impresionează, de asemenea, sala de mese transformată în muzeu, bucătăria, casa de oaspeţi, camera mitropolitului, manuscrisele, icoanele postbizantine, veşmintele lucrate în fir de aur etc. Trebuie subliniat uriaşul rol social şi religios pe care îl are azi mănăstirea de călugăriţe de la Sfântul Ştefan, unde se învaţă şi se cultivă muzica bizantină, se scriu texte religioase. Dovedindu-se încă o dată că aceste comunităţi monahale constituie valoroase elemente ale moştenirii culturale greceşti şi loc de extindere spirituală şi comunicare cu Creatorul.

Ziarul Lumina, articol de Grigore RADOSLAVESCU, editia de Luni, 23 Aprilie 2007

Sfânta Mănăstire Cernica

Filed Under Manastiri | Leave a Comment

Manastirea Cernica, situata la 14 km de Bucuresti, pe DN 3, si ctitorita la inceputul secolului 17, continua sa uimeasca prin istoria ei minunata si prin marea ei forta duhovniceasca. Aici a trait Sfantul Calinic, care avea, intre alte daruri, si pe acela de a citi gandurile celor din preajma sa. Aceasta veche vatra de spiritualitate si cultura romaneasca este o mandrie nationala si un loc predilect de pelerinaj spiritual. Pictorul Ion Tuculescu, scriitorul Gala Galaction, marele teolog Dumitru Staniloae si multe alte figuri ilustre, istorice sau duhovnicesti, odihnesc in cimitirul manastirii.

Sfintele Moaste tamaduitoare

Manastirea de calugari, ctitorie a vornicului Cernica Izvoranul, zis Stirbei, e atestata documentar la 1608, prin hrisovul domnesc al lui Radu Voda Serban. In acel an, vornicul a refacut un vechi schit, caruia i-a dat numele sau si l-a inzestrat cu pamanturi, paduri si sate, spre vesnica pomenire a neamului sau. Manastirea este zidita in mijlocul unui lac inconjurat de paduri, prezentand in orice anotimp aceeasi fascinatie, atat pentru ochi, cat si pentru inima. Dupa ce a fost parasita vremelnic din pricina unei epidemii, manastirea a fost restaurata in 1842 de catre Sf. Calinic (1787-1868), care a fost staret al manastirii timp de 31 de ani. Moastele acestuia, facatoare de minuni, odihnesc intr-o racla din biserica mare a manastirii. Multe sunt minunile vrednice de pomenire ale Sfantului Calinic, de la vindecari miraculoase la intoarcerea barbatilor acasa, la maritisul fetelor sau la dezbararea de vicii cumplite. La Cernica, nu exista zi in care credinciosi din toata tara sa nu vina sa se roage dinaintea Sfintelor Moaste pentru alinarea necazurilor si iertarea pacatelor

Mai multe informatii puteti afla pe site-ul manastirii aflat la adresa www.cernica.go.ro

Râul de foc, de Dr. Alexandre Kalomiros

Filed Under ecumenism, spritualitate ortodoxa | Leave a Comment

Un raspuns la întrebarile:
Este Dumnezeu cu adevarat bun? A creat Dumnezeu iadul?
De Dr. Alexandre Kalomiros
În Numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfânt.
Fara îndoiala traim într-o epoca a apostaziei prezisa pentru vremurile din urma. În practica, cei mai multi oameni sunt atei, cu toate ca multi cred teoretic. Indiferenta si spiritul acestei lumi predomina pretutindeni.
Care este motivul acestei stari?
Motivul este stingerea dragostei. Dragostea de Dumnezeu nu mai arde în inimile omenesti, si ca o consecinta s-a stins si dragostea dintre noi.
Care este cauza stingerii dragostei de Dumnezeu? Raspunsul clar este pacatul. Pacatul este norul întunecat care nu lasa lumina lui Dumnezeu sa ajunga pâna la ochii nostri. Dar pacatul a existat din totdeauna. Cum am ajuns deci în aceasta stare, în care nu numai Îl ignoram pe Dumnezeu, ci chiar Îl urâm? Atitudinea contemporana a oamenilor fata de Dumnezeu nu este una de ignoranta sau simpla indiferenta. Daca îi cercetam cu atentie pe oameni, constatam ca ignoranta sau indiferenta lor este atinsa de o ura adânca. Dar nimeni nu uraste ce nu exista.
Cred ca astazi oamenii cred în Dumnezeu mai mult decât în orice alta epoca în istorie. Oamenii stiu despre Evanghelie, învatatura Bisericii si despre creatia lui Dumnezeu mai mult decât oricând. Ei au o constiinta profunda a existentei Lui. Ateismul lor nu este cu adevarat necredinta, ci o aversiune fata de Cineva pe care-L cunoastem bine, dar pe care-L urâm din toata inima, asa ca si demonii.
Îl urâm pe Dumnezeu, de aceea Îl ignoram, trecându-L cu vederea ca si cum nu L-am vedea si pretinzând ca suntem atei. De fapt Îl consideram dusmanul nostru. Negatia este razbunarea noastra, ateismul este înversunarea noastra.
De ce Îl urasc oamenii pe Dumnezeu? Îl urasc nu numai pentru ca faptele lor sunt întunecate în timp ce Dumnezeu este lumina, ci si pentru ca Îl considera un iritant, un pericol iminent si vesnic, un adversar în tribunal, un oponent în fata legii, un procuror public si vesnic. Pentru ei, El nu mai este Doctorul Atotputernic care a venit sa-i scape de boala si moarte, ci un judecator crud si un procuror razbunator.
Vedeti cum diavolul a reusit sa-i faca pe oameni sa creada ca Dumnezeu nu ne iubeste cu adevarat, ca El se iubeste doar pe Sine, si ca ne primeste doar daca ne comportam cum vrea El; ca daca nu ne comportam cum ne-a poruncit atunci ne uraste si ca este atât de jignit de insubordonarea noastra încât ne face sa platim prin chinuri vesnice, create de El pentru acest scop.
Cine poate iubi un tortionar? Chiar si aceia care încearca din greu sa scape de mânia lui Dumnezeu nu Îl pot iubi cu adevarat. Ei se iubesc doar pe ei însisi, încercând sa scape de razbunarea lui Dumnezeu si sa prinda fericirea vesnica prin încercarea de a se face placuti acestui Creator înfricosator si foarte periculos.
Întelegeti oare acest atac al diavolului împotriva Dumnezeului atot-iubitor si bun? De aceea în greaca I s-a dat diavolului numele diavbolo – “calomniatorul”.
II
Care este instrumentul folosit de diavol pentru a-L calomnia pe Dumnezeu? Ce metode a folosit pentru a convinge omenirea, pentru a perverti gândurile oamenilor? El a folosit “teologia”. Mai întâi a introdus o mica modificare în teologie, pe care, odata acceptata, a continuat sa o creasca pâna acolo încât Crestinismul a devenit de nerecunoscut. Aceasta este ceea ce numim “teologia occidentala”.
Ati încercat vreodata sa puneti degetul pe ceea ce defineste teologia occidentala? Principala caracteristica este aceea ca Îl considera pe Dumnezeu ca fiind cauza reala a raului.
Ce este raul? Nu este oare înstrainarea de Dumnezeu care este Viata? Nu este oare moartea? Ce ne învata teologia occidentala despre moarte? Toti romano-catolicii si cei mai multi protestanti considera moartea ca o pedeapsa de la Dumnezeu. Dumnezeu i-a considerat pe toti oamenii vinovati de pacatul lui Adam si i-a pedepsit prin moarte, despartindu-i de El, lipsindu-i de energiile Lui datatoare de viata, ucigându-i mai întâi spiritual si apoi trupeste, printr-o înfometare spirituala. Augustin a interpretat pasajul din Geneza “daca manânci din roadele acestui pom, vei muri” ca însemnând “daca manânci din roadele acestui pom, te voi omorî”.
Unii protestanti considera moartea nu ca o pedeapsa ci ca ceva natural. Dar nu este oare Dumnezeu Creatorul tuturor celor naturale? Deci, în ambele cazuri Dumnezeu este pentru ei cauza mortii. Aceasta este adevarat nu numai cu privire la moartea trupului, ci si cu privire la cea a sufletului. Nu considera oare teologii occidentali iadul, moartea spirituala vesnica a omului, o pedeapsa de la Dumnezeu? Nu considera ei oare pe diavolul un slujitor al lui Dumnezeu pentru pedepsirea oamenilor în iad?
“Dumnezeul” Occidentului este un Dumnezeu jignit si mâniat din cauza neascultarii oamenilor, care în pasiunea lui distructiva doreste sa-i chinuiasca vesnic pe oameni pentru pacatele lor, daca nu primeste o satisfacere infinita pentru mândria Lui jignita.
Care este dogma Occidentala a mântuirii? Nu este oare aceea ca Dumnezeu L-a omorât pe Dumnezeu pentru a-Si satisface mânia, pe care în mod eufemistic Occidentalii o numesc justitie? Si oare nu prin aceasta satisfacere infinita se îndura El sa accepte mântuirea unora dintre noi?
Ce înseamna mântuirea pentru teologia occidentala? Nu este oare o scapare de mânia lui Dumnezeu?
Vedeti deci cum teologia occidentala ne învata ca adevaratul pericol vine de la Dumnezeu, adevaratul nostru dusman? Pentru ea, mântuirea înseamna scapare din mâinile lui Dumnezeu.
Cum poate cineva iubi un asa Dumnezeu? Cum putem crede în Unul pe care-L detestam? În esenta ei mai adânca, credinta este un rezultat al iubirii, si deci ar fi dorinta noastra ca cel care ne ameninta sa nu fi existat, mai ales daca amenintarea este una vesnica.
Chiar daca exista un mijloc de a scapa de mânia vesnica a acestei Fiinte atotputernice, ar fi fost mult mai bine daca aceasta Fiinta nu ar fi existat. Aceasta a fost concluzia cea mai logica a multora din occident, caci însusi Paradisul apare respingator cu un asemenea Dumnezeu crud. Asa s-a nascut ateismul, si de aceea Occidentul este locul lui de nastere. Ateismul nu a aparut în Crestinatatea Rasariteana decât dupa ce teologia occidentala a fost introdusa si aici. Ateismul este consecinta teologiei occidentale. Ateismul este o negare, o negare a unui Dumnezeu rau. Oamenii au devenit atei pentru a scapa de Dumnezeu, ascunzându-si capul si închizând ochii asemenea unui strut. Ateismul, fratii mei, este negarea Dumnezeului Romano-catolic si Protestant. Ateismul nu este adevaratul nostru dusman. Dusmanul real este “Crestinismul” falsificat si deformat.

pentru a citi mai departe apasati aici

Ideea creştină: Despre vocaţia sfinţeniei

Filed Under teologie | Leave a Comment

     În vremea noastră atât de zbuciumată tema sfinţilor, a sfinţeniei este, paradoxal, mai actuală decât oricând. Spun unii Părinţi că tocmai în astfel de vremuri zbuciumate şi pline de confuzii „apele se separă“. Conştiinţa iubitorului de Dumnezeu, chiar atunci când descoperă neputinţele proprii, însetează din adâncul fiinţei după sfinţenia divină. Însăşi această însetare, privirea cu umilinţă şi dorire spre sfinţenie este o tainică pregustare a ei. Este foarte important ca în căutarea sfinţeniei să avem acea stare de deschidere prin credinţă primitoare a harului lui Dumnezeu. Să vrem şi să cerem prin rugăciune ajutorul lui Dumnezeu spre a ne conştientiza păcatele şi a primi izbăvirea de ele. Mulţi oameni inteligenţi răspund negativ chemării la sfinţenie din cauza neglijării importanţei trupului, altarul liturghisirii duhovniceşti. Sfântul Apostol Pavel scrie: „Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să vă înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească“.
Urcuşul pe calea sfinţeniei nu este un progres individualist, ci o împreună-zidire în Trupul lui Hristos, Izvorul sfinţeniei. (…) În Tainele Bisericii, Dumnezeu ne izvorăşte harul curăţitor, tămăduitor şi sfinţitor. Sfântul Pavel ne spune: „Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării“. (… ) Tot el ne îndeamnă spre o atitudine mulţumitoare faţă de Dumnezeu în toate încercările primite ca dar al iconomiei divine: „Mulţumind cu bucurie Tatălui celui ce ne-a învrednicit pe noi să luăm parte la moştenirea sfinţilor, întru lumină“ (Col. 1, 12). El ne aminteşte că o condiţie a părtăşiei la sfinţenie este nevoinţa despătimirii: „desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor“. Sfinţenia nu este un ideal abstract, o ţintă intangibilă, ci este părtăşia la chemarea cerească ce ni se adresează. Dumnezeu nu ne cere ceea ce nu putem împlini. El ne spune: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru. Sfinţiţi-vă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt“. E adevărat că nu putem să ne sfinţim prin propriile noastre puteri, ci ca părtăşie la sfinţenia lui Dumnezeu prin darul şi harul Lui. Este nevoie de o întâmpinare din partea omului a iniţiativei divine: „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi.“ (Iacov, 8). (…)
Gestul fundamental al orientării spre sfinţenie ce se cere mereu reînnoit este nevoinţa renunţării la păcate şi căutarea smereniei care este mediul cel mai bun al dăruirii şi iubirii duhovniceşti. În Apocalipsă ni se vorbeşte cum „fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor“ (Apoc., 8, 3-4). Plinătatea Revelaţiei a fost dată sfinţilor, care au trăit plinătatea împărtăşirii dumnezeieşti: „Iubiţilor, punând toată râvna să vă scriu despre mântuirea cea de obşte, simţit-am nevoie să vă scriu şi să vă îndemn ca să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor, o dată pentru totdeauna“ (Iuda, 1, 3). Cei ce se deschid lucrării sfinţitoare a Duhului Sfânt se fac icoane vii ale iubirii lui Dumnezeu în Hristos, spre mărturie tuturor oamenilor: „Voi sfinţi numele Meu cel mare care a fost necinstit la neamurile printre care l-aţi necinstit voi, şi vor şti neamurile că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când Mă voi sfinţi în voi, înaintea ochilor lor“ (Iezechiel 36, 23). Apostolul Petru ne arată cum în sfinţi e lucrător Cuvântul lui Dumnezeu cu puterea Duhului Sfânt: „niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt“ (II Pt., 1, 21). Însă mărturisirea prin viaţă şi cuvânt a credinţei sfinţilor ni se cere tuturor creştinilor: „De cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri“ (Marcu 8, 38). „Căci voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră; să vă feriţi de desfrânare (…) Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire“ (I Tesal., 4, 3, 7). Avem nevoie, astăzi mai mult ca oricând, să ne amintim că viaţa este o trecere spre momentul întâlnirii cu Dumnezeu din hotarul veşniciei şi avem trebuinţă de o pregătire duhovnicească, după cum spune Apostolul Pavel: „spre întărirea inimilor voastre, ca să fiţi fără de prihană întru sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, cu toţi sfinţii Săi“ (I Tesal. 3, 13). Este momentul „când va veni să se preamărească întru sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire de către toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea“ (II Tesal. 1, 10).
Florin CARAGIU, director al Editurii Platytera din Bucureşti şi absolvent al Facultăţilor de Matematică şi Teologie Ortodoxă din Bucureşti

(preluat din ziarul Lumina)

Omiliile despre pocainta , de SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

Filed Under predici ortodoxe, spritualitate ortodoxa | Leave a Comment

Despre pocăinţă
     V-ati gândit, oare, la mine în timpul cât am fost despărţit de voi? Eu nici o clipă nu v-am putut uita! Am părăsit oraşul, dar amintirea voastră nu m-a părăsit. După cum cei îndrăgostiţi poartă cu ei, oriunde s-ar duce, chipul cel dorit, tot aşa şi eu, îndrăgostit de frumuseţea sufletului vostru, am purtat mereu cu mine frumuseţea lui. Şi după cum pictorii, când fac tabloul cuiva, amestecă fel de fel de culori, tot aşa şi eu am zugrăvit chipul sufletului vostru, amestecând, ca pe nişte felurite culori de virtute, şi râvna voastră la slujbele din biserică, şi ascultarea cu dragoste a predicii, şi bunăvoinţa voastră pentru predicator, şi toate celelalte fapte bune. Puneam înaintea ochilor minţii mele tabloul acesta, şi el îmi uşura durerea despărţirii. Vă purtam mereu în suflet: şi când stăteam în casă, şi când mă ridicam din pat, şi când eram în călătorie, şi când mă odihneam, şi când ieşeam din casă, şi când intram. Visam mereu chipurile voastre dragi; nu numai ziua, ci şi noaptea mă hrăneam cu aceste chipuri. Trăiam aievea cuvintele lui Solomon: “Eu dorm, dar inima mea veghează.(Cantarea Cantarilor 5,2)
     Nevoia de somn îmi lipea pleoapele, dar tirania dragostei de voi îmi ţinea deschişi ochii minţii mele. De multe ori mi se părea că vorbesc cu voi în vis. Aşa e sufletul ! Visează noaptea ce gândeşte ziua. Asta s-a întâmplat şi cu mine. Nevăzându-vă cu ochii trupului, vă vedeam cu ochii dragostei. Nefiind între voi cu trupul, eram printre voi cu dragostea şi-mi sunau mereu în urechi aclamaţiile şi aplauzele voastre. De aceea, cu toate că boala trupului mă silea să stau mai mult la ţară, cu toate că aerul de acolo era de folos sănătăţii trupului meu, totuşi puterea dragostei nu m-a lăsat să-mi prelungesc şederea. A strigat la mine şi nu s-a oprit din strigăt până ce nu m-a înduplecat să mă ridic din pat înainte de vreme; m-a sfătuit să socotesc prezenţa mea între voi şi sănătate, şi bucurie, într-un cuvânt, binele meu. Şi m-a convins. Am preferat să plec, având încă în mine rămăşiţele bolii, decât să mai port încă mult timp în suflet durerea despărţirii, până ce mă voi fi făcut pe deplin sănătos. Şi auzeam acolo, la ţară, şi dojanele pe care mi le aduceau desele voastre scrisori. Şi priveam cu tot atâta drag pe cei ce mă dojeneau, ca şi pe cei ce mă lăudau. Tocmai dojanele acelea îmi arătau cât de tare mă iubiţi. De aceea m-am sculat şi am plecat. De aceea n-am putut să vă scot nicicând din sufletul meu.

pentru a citi mai departe apasati aici

Ce ne oferă Europa? de IPS Bartolomeu Anania

Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment

     Am meditat mai adînc la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul se prelungeşte, dacă nu cumva viziunea dostoievskiană a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat şi am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie ‘89, intrînd într-o altă eră. Iată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolşevic, de data aceasta ne îndreptăm cu faţa către Occidentul european (care se autodefineşte drept “Europa” însăşi şi care ne invită să intrăm în ea, ca şi cum noi n-am fi fost niciodată europeni).
     În privinţa aceasta, dacă trebuie să fac o paranteză şi vreau să o fac, doresc să afirm că noi am fost întotdeauna europeni şi că nu poate fi vorba de o “intrare” a noastră în Europa, ci de regăsirea noastră în Europa, sau mai precis de regăsirea Europei în noi.
Ne e greu să fim trataţi ca nişte primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitîndu-se că dacă suntem astăzi săraci şi înapoiaţi datorită comunismului, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt ştiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat şi încearcă; fără să fac politică, trebuie să subliniez atitudinea tot mai demnă a ţării noastre în acest context european.
     Nu aşteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. Uneori suntem trataţi ca nişte “balcanici”, uitîndu-se că suntem la nordul Dunarii şi că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, şi dacă am face? Alexandru Paleologu spune că, la urma urmei, chiar daca am fi balcanici n-ar fi nimic ruşinos în asta. Platon, Aristotel şi Sofocle au fost balcanici. Iar eu aş adăuga: toată doctrina teologica a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacă este vorba de civilizaţie, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii şi principesele Bizanţului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scarpinau de păduchi şi rîie.
     Aşadar, dacă este vorba de o Europă, si anume de adevărata Europă, noi am avut întodeauna viziunea şi trăirea ei. Europa este sinteza gîndirii elene, a spiritualităţii creştine şi a civilizaţiei romane. Este singura Europă pe care o recunoaştem, dar şi cea care ni se refuză. Ni se propune în schimb, o Europă construită eminamente pe economie şi politică; nici cea mai mică adiere de cultură, că de religie nu mai vorbim. Dacă aceasta este Europa care ni se îmbie, nu avem nevoie de ea!
     Mai degrabă o invităm să se îndrepte ea către noi, pentru ca să se redescopere pe ea însăşi; noi nu avem de cerşit ci de oferit.
     Ce ni se propune? Economicul-pîinea. Prin pîine ni se cere libertatea. De aici, pretenţiile aberante care ni se pun în faţă, a fi acceptaţi în această Europă: homosexualitatea, viciul, avortul, desfrîul, sexualitatea, pornografia, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viaţa unei societăţi, nişte rele pe care noi ca popor, în frunte cu biserica şi din fericire în frunte cu tineretul nostru creştin ortodox, le respingem cu toată fermitatea, pentru că nu vrem ca, cu pretul “intrării” noastre în Europa să ne pierdem propria identitate naţională.
Aşadar: economie, pîine, robire. În al doilea rînd: “miracolul”. Nici pomeneală de vreun miracol în numele lui Dumnezeu, aşa cum încerca cel puţin, marele inchizitor. Nu, “ci miracolul” zborului cosmic, al electronicii, al calculatorului, al ingineriei genetice: un miracol perpetuu, pe care fascinaţi va trebui să-l acceptam în locul minunilor lui Dumnezeu.
     Şi în al treilea rînd, tot prin economic: puterea şi prin putere, autoritatea.
     Nu mai este aceea a comunismului, ci aşa-ziselor “Mari puteri”, cele îndrituite să hotărăscă pentru popoarele mici.
     Pentru intrarea în Europa ni se cere să fim toleranţi cu toate cele care ne smulg din credinţa noastră.
     Verbul “a corupe”, în accepţia termenului grecesc, înseamnă a altera nu numai prin descompunere ci şi prin amestec. Toate formele de sincretism religios care ni se propun, începînd cu New Age şi terminînd cu tot felul de combinaţii între diferite secte neo-protestante, care alcătuiesc federaţii “evanghelice” şi “evanghelizatoare”, şi care caută să ne ameţească prin aceste oferte foarte comode, seducătoare, deseori toate acestea sunt forme şi manifestări ale corupţiei spirituale.
E bine să ştiţi că, pe măsură ce aceste invazii devin tot mai radicale, dar ne propun, în mod repetat şi stăruitor, “toleranţa”, e bine să ştiţi că toleranţa trebuie să funcţioneze pînă în clipa cînd începe abuzul! Din momentul în care celălalt abuzează de toleranţa mea, aceasta încetează şi trebuie să înceteze.
De aceea, personal, voi deveni intolerant, chiar cu riscul de a fi catalogat drept fundamentalist. La urma urmei, dacă e vorba de “fundamentalism”, primul fundamentalist a fost însuşi Iisus Hristos: “Înapoia Mea, satano!”

pagina originala la:
http://ortodoxmedia.com/opinie.php?o_id=13

DESPRE FARMECE, VRAJITORIE , ASTROLOGIE SI MAGIE de Parintele Cleopa

Filed Under diverse | Leave a Comment

Părinte Cleopa, ce este vrajitoria si de câte feluri este?
Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atât la poporul evreu in timpul Legii Vechiului Testament, cât si la crestinii din Legea Darului, până in vremea noastra. In Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât si cei trei magi care practicau astrologia.
După învătătura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părti si anume: vrăjitoria propriu-zisă prin care se întelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromantie si prin alte obiecte (bobi, cărti de joc, cafea etc).
Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce suntinviată. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. în zilele noastre se practică descântecul în rândul credinciosilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt “vrăjiti” etc.
Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesminte clericale, cheia bisericii, cenusa din cădelnită, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor in candele etc. Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu altii sau a se despărti, prin invocarea ajutorolui diavolesc, numită popular “ursită”.
Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită “iconoscopia” în acest fel de vrăjitorie intră si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numită si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se întelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, ate, chei, obiecte (amulete) sau bucăti de stofa vopsite spre păzirea de boli, de primejdii si de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pântece precum si cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică în zilele noastre.
Astrologia este o vrajitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se întelege ghicirea celor viitoare prin miscările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.
lată câteva din cele mai obisnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate si în zilele noastre, pe care le combatem si de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavolesti care amăgesc si însală pe multi crestini spre a lor pierzare.
Poate, într-adevăr, să ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea si harul lui Dumnezeu?
Să se stie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufâcători. Ei nu pot niciodată sa facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase însala pe cei necredinciosi si slabi în credintă. Acest adevar ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrajitorii si fermecătorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise în Egipt, si pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Si dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?

Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărătia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri si basme. Deci nu te amăgi, crestine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să înghete si zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat” (Impărtire de grâu,pag.324).
Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptătiti, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăti în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrăjitorii si ghicitorii, ci la biserică să alergăm si la preoti, la rugăciune si la post si îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.
Care sunt urmarile pacatului vrajitoriei?
Cei ce fac vrăji si aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duhului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul si harul mântuirii din Biserică si, pentru interesele lor pătimase si omenesti cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor si vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr si primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună si amăgire diavolească. Un păcat asa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovati nici în veacul de acum, nici în cel ce va sa vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viata. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovati, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăti si primejdii. Mai întâi, mustrarea constiintei că au lăsat pe Dumnezeu si au cerut ajutor vrăjmasului lui Dumnezeu.
Apoi, este oprirea pe mai multi ani de la Sfanta împărtăsanie, de la 7 pâna la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred si aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc în casa si în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji si aleargă la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu păcat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fară leac, cu suferintă în familia lor, cu pagube si neîntelegere, cu sărăcie si moarte cumplită. Si dacă nu se spovedesc la preot si nu-si plâng păcatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mântui.
Vrăjitorii si cei ce cred si aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta si nu se pocăiesc, “se leapădâ cu totul din Biserică”, adică se despart de Hristos si se dau de bunăvoie în mâinile vrajmasului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni si lepădati de credintă, spre vesnica lor osândă în muncile iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.
Ce canon rânduiesc Sfintii Pârinti vrajitorilor si celor ce aleargă la vrăji?
Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: “Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigasilor”. (Sfantul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigasilor de oameni si a celor lepădati de Dumnezeu, adică îi opreste de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. În canonul 65, acelasi Sfânt Vasile cel Mare, zice: “femeia ce va fermeca pe străini si pe ai săi (se opreste de cele sfînte) ani 9 si metanii 500 pe zi.
lar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta împărtăsanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărti de joc si altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani de zile. lar “dacă vor stărui în acestea si nu se vor feri de aceste mestesuguri pierzătoare si păgânesti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum si Sfintele Canoane învată…” “Sfantul loan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor si al celor ce aleargă la vraji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă tin post zilnic până la orele 3 după masă si fac câte 250 de metanii pe zi.
Dar si Sfanta Scriptură arată cât de greu pedepseste Dumnezeu pe cei ce alergau la vrăjitori, că auzi ce zice: Pe fermecatori nu-i lăsati să trăiască (lesire 22, 18). Si iarăsi zice: Si bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoi cu pietre să-i ucideti că vinovati sunt (Levitic 29, 27) Si iarăsi: Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească in urma lor, Eu voi întoarce fata Mea împotriva sufletului aceluia si-l voi pierde din poporul lui (Levitic 20, 6).
Vedem că pe împăratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amară si grea în Babilon, că “trecea pe fiii lui prin foc si facea descântece si felurite vraji si a facut grăitori din pântece si vrajitori si a înmultit a face rău înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărătie” (II Paralipomena 33, 6) Pe împăratul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea împărătiei si cu moarte de ocară, pentru că a lăsat pe Dumnezeu si a chemat femeie grăitoare din pântece, urmând ghiciturile ei (I Regi 28, 7) lar pe împăratul Ohozia s-a mâniat Dumnezeu foarte tare, că a trimis să întrebe pe vrăjitoarea din Ecron.
Spuneti-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu carti sfinte, sau cum se numeste “deschiderea pravilei”, care se obisnuieste astăzi la credinciosi.
Vrajirea cu lucruri si cu cărti sfinte este al patrulea fel de vrajitorie si se cheamă “ghitia”. Acesti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi si cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului si către sfinti, ca să poată însela mai usor pe cei slabi în credintă. Acest fel de vrăji îl obisnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele si tigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.
lată ce zice despre acestea Sfântul loan Gură de Aur: “Tu zici că bătrâna aceea este crestină si omul acela este ghicitor crestin si când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu si al sfintilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îti răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăsti pe femeia cea rea si pe acel rău fermecător si ghicitor (din cărti)  fiindcă folosesc spre ocară si necinste numele lui Dumnezeu.
Crestini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că si diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este crestină femeia care a descântat si nimic alta nu zice, fară numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc si mă întorc de la ea, că întrebuintează numele lui Dumnezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa crestina, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor” (Hristoitia, op. cit p. 305-320).
Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor cărti sfinte, se opresc de împărtăsanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfânt si este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit si câstigat bani spre osândă. Acelasi păcat fac si unii preoti care “descid cartea cum se spune în popor, si cad sub grea osândă, atât ei, cât si cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.
Pentru ce au căzut crestinii în vrăjitorie?
Pentu că a slăbit în ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns crestinii de astăzi, ca să-si împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Slânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrajitori si pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi si nu cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai aleargă unii crestini la ghicit pentru că au uitat fagăduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana, si de toate lucrurile lui, si de toată slujirea lui… De asemenea, mai aleargă crestinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineste cererea lor la Biserică sau pentru că uită de moarte si de ziua judecătii lui Hristos.
De aceea, Sfîntii Părinti ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. lar Sfantul loan Gură de Aur ne sfatuieste, zicând: “Vă rog, fiti curati de această înselăciune… si când voiesti a călca pragul casei tale, să zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, si de cinstirea ta, si de slujirea ta si mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu iesi din casă. Aceasta să-ti fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, si împreună cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta. Că asa de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine” (Hristoitia, p. 316-317).
Cum pot crestinii să se izbăvească de vrăjitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul?
Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu si aleargă regulat la Sfanta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului si al vrăjitorilor, care sunt vrăjmasii lui Dumnezcu.
Deci, cei ce au credintă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi in credintă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat si să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni si lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) si asa cu răbdare si cu credintă se vor izbăvi de vrăji si vor primi darul Duhului Sfânt.
Ce sunt visurile si vedeniile, care este deosebirea între ele si de câte feluri sunt?
Vă răspund cu cuvintele Sfântului loan Scărarul, care zice: “Visul este miscarea mintii în vremea nemiscării trupului. lar nălucirea (vedenia falsă) este amăgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nălucirea este iesirea mintii când trupul veghează. Nălucirea este o vedere a ceva fară ipostas (nereal) ” ( Filocâlîa vol. IX, Cuvântul 3, p. 75) lată dar ce sunt visele si vedeniile. Ele sunt de două feluri: vise si vedenii bune si rele. lar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele si vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperă voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desăvârsiti si sfinti si care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul losif, căruia i s-a arătat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i să fugă cu Pruncul lisus si cu Fecioara Maria în Egipt. Visele bune vin de la îngeri si ne amintesc de moarte si de osândă, iar după ce ne desteptăm, ne îndeamnă la rugăciune si la pocăintă. Dimpotrivă, visele si nălucirile rele sunt de la diavoli, prefacuti în îngeri de lumină sau în sfinti, care ne amăgesc în somn că suntem buni si vrednici de rai; iar după ce ne desteptăm “ne scufundăm în mândrie si în bucurie” (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).
Este păcat să creadă crestinii în vise si vedenii?
Spune Sfântul loan Scărarul că “cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa si încearcă s-o prindă” Tot el spune, că “diavolii slavei desarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca niste vicleni, cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte. lar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm si ne mândrim cu gândul, ca si cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, acestia s-au făcut adeseori prooroci mincinosi. Si mai departe zice: “Diavolii nu stiu nimic de cele viitoare, dintr-o cunostintă de mai înainte, căci si doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte”. Apoi încheie, zicând” Când începem să credem în visele diavolilor, ei îsi bat joc de noi, chiar când suntem treji.
Cel ce crede visurilor si nălucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof’ ( Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).
Deci, este păcat să credem în visuri si în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte usor diavolii si ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei si al slavei desarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest mestesug ispititor, diavolul a amăgit pe multi crestini si călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. lar dacă cineva are totusi îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic si să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieste Dumnezeu.
Din câte pricini se înseala oamenii de vedenii si de visuri desarte?
Din sapte pricini se însală crestinii de vedenii si visuri, ca si cum ar fi de la Dumnezeu, si anume: din mândrie, din slavă desartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza mintii slabe si neiscusite a crestinilor, din cauza râvnei nesocotite a unor crestini, care se roagă si postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul: “Cu mare boală boleste cel ce are râvna cea rea” (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricină a amăgirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici si îndărătnicia unor credinciosi, mai ales a celor mândri, din care cauză usor sunt vânati de diavolul; a sasea pricină vine din cauza vietii de sine ascunse a unora si din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. lar ultima pricină prin care se însală crestinii cu visuri si vedenii mincinoase este necunostinta de sine si lipsa de citire a Sfintei Scripturi si a Sfintilor Părinti.
Despre acestea spune si înteleptul Sirah, zicând: “Visurile cele rele sunt desertăciune, ca vrajile si descântecele, si pe multi visurile i-au înselat si au căzut toti cei ce au nădăjduit într-însele” (Isus Sirah 34, 1-7) Cel ce crede lesne in visuri si în vedenii, fară multă cercetare si sfat, să se canonisească, la fel cu cei ce merg la vrăji si descântece, adică până la 7 ani să se oprească de la Sfânta împărtăsanie.

(Fragment din “Ne vorbeste Părintele Cleopa” vol.4)

Despre vrajitorie de Sfantul Nicodim Aghioritul

Filed Under despre pacat, diverse | Leave a Comment

Dumnezeu porunceste in Deuteronom sa nu se afle cineva intre evrei care sa foloseasca prevestirile sau jocurile de preziceri, sau sa cerceteze sunetele ori zborurile pasarilor, nici sa treaca peste foc pe copiii lui, crezand astfel ca ii purifica prin foc, sau sa faca altele de felul acesta: “Sa nu se gaseasca la tine de aceia care trec pe fiul sau pe fiica lor prin foc, nici prezicator, sau ghicitor, sau vrajitor, sau fermecator, nici descantator, nici chemator de duhuri, nici mag, nici de cei ce graiesc cu mortii” (Deuteronom 18, 10-11). Iar in Levitic porunceste acestea si adauga nu numai sa nu faca cineva vrajitorii de acest fel, dar nici sa nu mearga la cei care le fac, ca sa nu se pangareasca de la ei: “sa nu vrajiti, nici sa ghiciti” (Levitic 19, 26), si iarasi: “nu veti urma pe ventriloci si dupa descantatori nu va veti duce, sa nu va intinati prin ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Levitic 19, 31). Din ce cauza impiedica acestea:
 
1)  Deoarece sunt distrugatoare si necurate inaintea lui Dumnezeu, si acestea, si aceia care le folosesc; si de aceea vrea Dumnezeu sa-i piarda de pe fata pamantului. Prin urmare, spune insusi Dumnezeu: “Caci uraciune este inaintea Domnului tot cel ce face acestea, si pentru aceasta uraciune ii izgoneste Domnul Dumnezeul tau de la fata ta” (Deuteronom 18,12).
 
2)  Deoarece toate aceste feluri de vrajitorii produc, atat sufletului aceluia care le foloseste, cat si sufletului celui care merge sa le ceara de la vrajitori, cel mai mare si ucigator pacat, precum marturiseste profetul Samuel, mustrand pe Saul, zicand: “caci pacat este vrajitoria” (I Regi 15,23).
 
3) Deoarece nici cei care fac vrajitorii si farmece si observari ale pasarilor nu ar putea sa ofere vreun folos celor vrajiti si fermecati, si nici fermecatorii si cei care fac alte vrajitorii nu primesc vreun castig, ci in zadar cele doua parti se ostenesc, precum spune profetul Iezechiel: “Vedeniile ce le-ati vazut nu sunt ele, oare, desarte si prevestirile ce le-ati rostit nu sunt ele, oare, mincinoase ?” (Iezechiel 13, 7). Si inteleptul Sirah: “Ghicitul, talcuirea semnelor si visele desarte sunt…” (Sirah 34,5).
 
4) Deoarece vrajitoriile ii duc atat pe cei care le folosesc, cat si pe cei care le cauta la cinstirea si inchinarea la idoli si la demoni.
 
De aceea, public, toti Sfintii Apostoli, urmand Vechiului Testament, dau ca porunca si legiuire tuturor crestinilor sa nu se foloseasca de vrajitorii, sau de farmece, sau de ghicitul dupa zborul pasarilor, ori de alte asemenea lucruri; ei zic: “nu vei face vraji, nu vei face farmece” (Porunci biblice, 7, cap. 3); si iarasi: “sa nu devii ghicitor in maruntaiele pasarilor, pentru ca aceasta conduce la idolatrie…; nu vei descanta sau curati prin foc pe fiul tau; nu vei face jocuri de prezicere; nu vei practica ghicitul dupa zborul pasarilor, nici ghicitul dupa maruntaiele pasarilor si nici nu vei cauta sa afli invataturi viclene; caci toate acestea si legea le-a dezaprobat” (Ibidem, cap. 6). Si din nou: “Fugiti… de procesiunile eline, de descantece, de jocurile de prezicere, de prevestiri, de purificari, de prezicerile dupa zborul pasarilor, de ghicitul dupa maruntaiele pasarilor, de necromantii (ghicitul prin intermediul mortilor), de invocatii” (Ibidem, 2, cap. 62).
 
Dar de ce mentionez eu pe Dumnezeu, si pe profeti, si pe Apostoli, care opresc prezicerile, si nu spun un alt lucru spre mai marea rusine a crestinilor ? Crestinilor, prezicerile sunt oprite nu de Dumnezeu, nu de Profet, nu de Apostol, ci de un pagan si de un om necredincios, si de un simplu, nu om, ci mai mult, si vrajitor, si ghicitor dupa zborul pasarilor ! Cine este acesta ? Prezicatorul acela, Balaam, fiul lui Beor, deoarece acesta, chemat fiind de Balac, regele moabitilor, ca sa blesteme si sa faca oarecare prevestire impotriva poporului israelitean, a spus acestea: “nu este vrajitorie in Iacob, nici farmece in Israel” (Num. 23, 23). O, ce lucruri ciudate! Prezicatorul zice ca nu trebuie sa se faca preziceri; ghicitorul dupa zborul pasarilor spune cu tarie ca nu trebuie facute prevestirile dupa zborul pasarilor; si asta la cine ? La Neamul lui Iacob, la poporul lui Israel cel incepator, cel nedesavarsit, cel cu minte de copil; “nu este ghicit dupa zborul pasarilor in Iacob, nici prezicere in Israel”. O, ce mare rusine ! O, nesuferita rusine a crestinilor de astazi!

pentru a citi mai departe apasati aici

Comanda de pizza (ce timpuri ne’asteapta!!!)

Filed Under diverse | Leave a Comment

Clientul: Alo, bună ziua, doresc să comand două pizza.
Telefonista: Mulţumim că aţi sunat la Pizza Hut. Puteţi să-mi daţi numărul dvs. de identitate (NIDN:national ID number), domnule ?
Clientul: Numărul meu de identitate naţională…da, un moment. 6102049998-45- 54610.
Telefonista: Mulţumesc, dle X. Văd că locuiţi la1742 Meadowland Drive şi aveti tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numărul de
celular este 266-2566. Adresa de e-mail este xson123@home. net. Corect?
Clientul: Mmda.. Da’ de unde aveţi toate informaţiile mele?
Telefonista: Suntem legaţi, ca orice companie, de HSS.
Clientul: HSS, ce mai este şi asta?
Telefonista: Suntem legaţi electronic de Homeland Security System, domnule.
Clientul: (oftând) Asta e. Vreau să comand două pizza, Specialul All-Meat.
Telefonista: Nu cred că este o idee prea bună, domnule.
Clientul: Cum adică? Este vreo problema cu pizza cu carne?
Telefonista: Domnule, analizele dvs. medicale arată că aveţi tensiunea arterială crescută şi un colesterol destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurări nu vă permite alegerea pizzei cu carne.
Clientul: Ceee ? Şi atunci ce-mi recomanzi?
Telefonista: Aţi putea încerca Pizza cu Soia care are procentul de grăsimi foarte scăzut. Ar trebui să vă placă.
Clientul: Ce te face să crezi că o să-mi placă?
Telefonista: Ei bine, văd aici pe monitor că săptămâna trecută aţi fost la bibliotecă şi aţi citit o carte de Reţete Culinare cu Soia.
Clientul: Bine, bine. Dă-mi atunci două pizza mărime pentru familie.
Telefonista: Da, mărimea este potrivită pentru dvs., soţie şi cei patru copii, iar ceea ce rămâne puteţi să daţi celor doi câini. Totalul dvs. este $49.99.
Clientul: (strigând în casă) Nevastă, adu-mi te rog credit cardul!
Telefonista: Îmi pare rău domnule, dar trebuie să plătiţi cash. Credit cardul dvs. este blocat pentru depăşirea limitei.
Clientul: Dau o fugă la o maşină ATM şi voi scoate nişte bani înainte să ajunga pizza la mine la uşă.
Telefonista: Îmi pare rău domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Văd aici că nu aveţi nici un ban în contul dvs.
Clientul: Da, bine, n-are nimic. Trimite pizzele şi găsesc eu nişte bani în casă până ajunge. În cât timp îmi vine pizza?
Telefonista: Suntem puţin în întârziere, aş zice cam 45 de minute. Dacă vă grăbiţi, puteţi veni dvs. până aici să ridicaţi personal comanda, după ce faceţi rost de bani. Pe de altă parte, este
puţin mai jenant să căraţi pizza pe motocicletă.
Clientul: Da’ de unde ştii că merg cu motocicleta?
Telefonista: Păi scrie aici la informaţii despre vehicul. Aţi avut o maşină care v-a fost luată de compania de împrumut pentru că nu aţi plătit la timp. Alături scrie că Harley-ul dvs. este cu plata la zi şi în plus i-aţi umplut aseară rezervorul cu benzină.
Clientul: #%#^^&$% ^$@#!!!
Telefonista: V-aş sfătui să fiţi atent cu vocabularul ca să nu o păţiti din nou. Văd că aţi fost arestat pentru că aţi înjurat un poliţist, apoi judecătorul cu care v-aţi certat v-a dat 90 de zile de puşcărie. Văd că de-abia v-aţi întors în societate de câteva zile şi asta este prima pizza pe care o comandaţi.

Clientul: … (fără cuvinte)
Telefonista: Mai doriţi altceva, domnule?
Clientul: Da, am un cupon pentru o sticlă de 2 litri de Cola, gratis.
Telefonista: Îmi pare rău, dar trebuie să citiţi mai bine. Pe cupon şi în reclama noastră scrie că persoanele care suferă de diabet nu se califică pentru oferta noastră gratuită. Noua Constituţie nu ne permite. Mulţumim că aţi sunat la Pizza Hut ….

Conversaţia de mai sus, arată unde se poate ajunge destul de curând… Mulţumim Domnului că El este credincios şi ne pune “în gardă” despre lucrurile viitoare şi ne dă înţelepciunea şi puterea necesară ca să ştim cum să trăim şi să acţionăm.

Globalizarea - mutatii si provocari, de Ioan Ica jr

Filed Under teologie | Leave a Comment

     In zorii celui de-al treilea mileniu crestin, civilizatia umana si crestinismul insusi se confrunta cu o provocare de proportii si fara precedent atat prin dimensiuni, cat si prin implicatii (departe inca de a se fi manifestat pe deplin): mondializarea sau, mai exact, globalizarea in curs de realizare a intregii existente. Fenomen social total, globalizarea nu are analogie cu nimic din trecut si reprezinta o realitate care sfideaza toate paradigmele sociale si mentale cunoscute pana acum, o gigantica mutatie civilizationala care traumatizeaza societatile si intimideaza inteligentele, manifestandu-se printr-o ruptura tot mai evidenta atat cu ierarhiile de valori ale culturilor traditionale, cat si cu valorile modernitatii occidentale clasice fata de care apare ca o nelinistitoare si inclasabila post-modernitate.

     Nesperata prabusire a comunismului in 1989 parea sa inaugureze o noua era de optimism si speranta unei noi ordini mondiale mai umane si mai drepte (V. Havel proclama o neasteptata reconciliere a moralei cu istoria). Aceasta imensa speranta avea sa fie rapid dezmintita inca in 1991 de razboiul din Golf si de sangerosul conflict iugoslav (140.000 de morti, 70.000 de mutilati, 3,5 trilioane de refugiati). Utopia “sfarsitului istoriei” prin epuizarea oricaror altor modele economice si politice cu exceptia economiei de piata si a democratiei liberale, conducand prin avansul tehnologic la crearea unei societati globale a prosperitatii economice (conform reciclarii lecturii date Fenomenologiei spiritului  a lui Hegel de Kojeve, 1947, de catre F. Fukuyama, 1989, 1992), a fost astfel contrazisa de recrudescenta conflictelor etnice si religioase culminand in spectaculoasele atentate teroriste asupra Statelor Unite ale Americii din septembrie 2001 (evolutii care par sa sustina mai degraba o fragmentare a lumii viitorului in cateva blocuri culturale aflate in conflict, conform modelului “ciocnirii civilizatiilor” preconizat de S. Huntington, 1993, 1997). Cert este ca actutalmente lumea intreaga este supusa concomitent presiunilor antagonice ale fuziunilor si uniunilor economice si politice intre statele apartinand acelorasi regim, ca si ale fisiunilor si dezmembrarilor unor state sau uniuni de state sub presiuni nationaliste sau separatiste. Europa insasi a parut un moment a evolua intre federalizare (Strasbourg) si barbarie (Sarajevo). Explozia demografica, mondializarea economiei, destructurarea politicii, fragmentarea culturilor, la care se adauga spectrele proliferarii terorismelor, mafiilor, drogurilor, maladiilor incurabile, suprapopularii si epuizarii resurselor planetei, amenintarile ecologice ale efectului de sera, desertificarii etc, insotite de cresterea scandaloasa a marginalizarilor si excluderilor, a inegalitatilor si discriminarilor economice si sociale intr-o lume fracturata, in care o cincime din umanitate detine 80 % din resursele planetei iar o alta cincime, cea mai saraca, doar 0,5 %, in care doar 500 de milioane de oameni traiesc confortabil, iar 4,5 miliarde de semeni se zbat in saracie si nevoi - toate aceste evolutii pline de incertitudini si angoase arata ca geopolitica secolului XXI va fi, cel putin provizoriu, o “geopolitica a haosului” (I. Ramonet, 1997). In locul mult trambitatei si asteptatei noi ordini mondiale a pacii si prosperitatii s-a instalat mai degraba o era a dezordinii mondiale; o lume in care totul se complica enorm si al carei model previzibil este cel al “arhipelagului”: in timp ce, in ciuda rezistentelor, miscarea de fuziune pare sa predomine, impusa fiind de imperativele globalizarii economice si tehnologice, apare un nou tip de “fisiune” sociala, care va face ca lumea viitorului apropiat, fracturata dramatic intre un “Nord” bogat si evoluat si un “Sud” tot mai sarac si subdezvoltat, sa arate ca un ocean de prosperitate cu tot mai numeroase si mai mari insule de saracie in “Nord” si un ocean de mizerie crunta cu insule de bogatie si prosperitate in “Sudul” suprapopulat.

pentru a citi mai departe apasati aici

 

« go back — keep looking »