Cu durere si dragoste pentru omul contemporan de Cuv. Paisie Aghioratul
Filed Under morala ortodoxa, povăţuiri duhovniceşti | Leave a Comment
PACATUL SI DIAVOLUL
- Parinte, ati spus cuiva ca va fi razboi ? Asa am auzit. Este adevarat ?
- Eu nu spun nimic si lumea spune ce vrea. Si de-as sti ceva, unde s-o spun ?
- Parinte, ce lucru barbar este razboiul !
- Daca oamenii n-ar avea aceasta … “noblete” a pacatului, n-am fi ajuns la acest lucru barbar. Mai barbar lucru este catastrofa morala. Oamenii se deosebesc sufleteste si trupeste. Cineva imi spunea: “Se spune despre Atena ca este “jungla” dar nimeni nu pleaca de acolo ! Toti o numesc “jungla” si toti se aduna in “jungla”. Cum au devenit oamenii ! Ca animalele ! Stiti ce fac animalele ? La inceput intra in grajd, se balega, urineaza… Dupa aceea balegarul incepe sa fermenteze. Cum incepe sa fermenteze, simt o caldura. Nu le lasa inima sa plece din grajd; le place. Asa si oamenii, vreau sa spun ca simt caldura pacatului si nu-i lasa inima sa plece, inteleg ca miroase urat, dar nu-i lasa inima sa plece din caldura aceea. Iata, de va intra acum unul in grajd, nu va putea suferi mirosul urat. Altul care e mereu in grajd nu e deranjat; s-a obisnuit.
- Parinte, spun unii: “Oare numai astazi pacatuieste lumea ? In Roma, mai demult, ce era ? …”
- La urma urmei in Roma erau inchinatori la idoli. Si cele ce le spune Apostolul Pavel (Rom.1, 24-52) erau pentru inchinatorii la idoli care s-au botezat, dar aveau obisnuinte rele. Sa nu luam drept pilda rabatul fiecarei epoci. Astazi pacatul l-au facut moda. Vezi, neam ortodox si cum suntem. Cu cat mai mult ceilalti. Si lucrul rau este ca oamenii de azi, cand pacatul a devenit moda, daca vad pe unul ca nu urmeaza curentul epocii, adica sa nu pacatuiasca, sa fie putin evlavios, il numesc intarziat, retrograd. Acesti oameni considera o jignire faptul de a nu pacatui, iar pacatul il considera progres. Asta este mai rau decat toate. Daca oamenii de azi, care traiesc in pacat, ar recunoaste cel putin asta, Dumnezeu i-ar milui. Insa ei indreptatesc cele nejustificabile si elogiaza pacatul. Asta este si cea mai mare hula impotriva Duhului Sfant: pacatui sa il considere progres si morala sa o numeasca inapoiere. De aceea au mare plata, mare pret cei ce se nevoiesc in lume si isi pastreaza viata curata.
Demult, daca unul era pervers, sau betiv, se rusina sa iasa in piata, pentru ca l-ar fi dispretuit. Una daca era putin ratacita, nu indraznea sa iasa afara. Si aceasta era intr-un fel o frana. Azi, daca este unul corect, daca de pilda o fata traieste cu evlavie, se spune: “Bre, undo traieste asta ?” Inainte, in general, daca mirenii faceau un pacat, sarmanii, isi simteau pacatosenia lor, isi plecau putin capsorul lor si nu ironizau pe unul ce traia duhovniceste, ci dimpotriva, il laudau. Acum nici vinovatie nu simt, nici respect nu exista. Le-au nivelat pe toate. Daca unul nu traieste lumeste, isi bat joc de el.
pentru a citi mai departe apasati aici
Sfântul Apostol Petru - Pr. Teofil Paraian
Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment
Sfântul Apostol Petru - o minte supusa si luminata
Si acum, iubiti credinciosi, trec la cele ale sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Despre Sfântul Apostol Petru citim în Sfânta Evanghelie cum a fost chemat, cum a raspuns chemarii Domnului Hristos, cum s-a plecat cu mintea fata de învatatura Domnului Hristos.
Atunci când Domnul Hristos a facut minunea aceea mare cu ucenicii care au prins multime mare de pesti, întâi i-a spus lui Simon, pe care dupa aceea l-a numit Petru: “Mâna la adânc si lasati în jos mrejele voastre, ca sa pescuiti” (Lc. 5,4).
Si atunci Sfântul Apostol Petru a zis asa: ” Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar, dupa cuvântul Tau, voi arunca mrejele” (Lc. 5, 5).
Asta-i ucenicie! Adica, zice Domnul Hristos sa faci un lucru si tu-l faci, chiar daca nu l-ai face.
De pilda, Domnul Hristos zice: “iubiti pe vrajmasii vostri”, si tu nu esti dispus sa faci lucrul asta. De ce? Pentru ca nu îti este la îndemâna. Ai împlini mult mai usor si mult mai bine cuvântul ” uraste pe vrajmasul tau! “, dar un astfel de cuvânt noi nu-l gasim între cuvintele Domnului Iisus Hristos, si asta înseamna ca, daca vrem sa fim ucenici, trebuie sa ne silim sa facem si ce n-am face, si ce n-am face cu usorul, si poate ca nici nu putem face, dar stim ca trebuie sa facem, si atunci tragem de noi si tragem de Dumnezeu sa ne ajute ca sa putem face ce vrea Dumnezeu sa faca omul.
pentru a citi mai departe apasati aici
Cugetari ortodoxe
Filed Under credinta, filocalia | Leave a Comment
Iisus Hristos
Dumnezeu S-a facut om, ca omul sa poata deveni dumnezeu. ( Sfântul Irineu )
Pentru aceea a venit Hristos în lume, ca sa cunoasca si sa înteleaga omul cât de mult îl iubeste Dumnezeu. ( Fericitul Augustin)
Misterul Întruparii Cuvântului poarta în sine semnificatia întregii creatii sensibile si inteligibile. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
Cuvântul lui Dumnezeu S-a facut om, pentru ca tu sa înveti de la un om cum poate omul deveni dumnezeu. ( Sfântul Clement Alexandrinul)
Sfanta Treime nu este prezenta doar în învatatura lui Hristos, ci e lucratoare în tot ce face El. ( pr. Dumitru Staniloae)
În Hristos, locuieste dupa fiinta toata plinatatea Dumnezeirii. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
Dumnezeu era în Hristos, împacând lumea cu Sine. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
De Tatal ne apropiem prin Fiul. ( Sfântul Atanasie cel Mare)
Iisus Se face ascultator Tatalui, vindecând propria noastra neascultare (…) si devine pentru noi modelul unei ascultari fara de care nu exista mântuire. ( Sfântul Ioan Damaschin)
Iisus ne-a împacat, prin Sine, cu Tatal si între noi. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
În Hristos, Dumnezeu devine partas la conditia omului, pentru ca acesta sa aiba posibilitatea trecerii spre El. ( pr. Ion Bria)
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat si, prin aceasta, a început recapitularea noastra în Sine. ( Sfântul Irineu)
N-ar fi fost mântuiti toti oamenii de Hristos, daca nu i-ar fi luat pe toti asupra sa. ( Origen)
La Iisus poti privi, fara sa încetezi sa-i privesti si pe ceilalti. ( Cresbron)
Ceea ce Si-a asumat Hristos, aceea a si vindecat. (firea umana - n.n.) (Dicton patristic)
Facâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoastere firea umana golita. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
Iisus Hristos, Temlul Cuvântului. ( Sfântul Ioan Damaschin)
Iisus este Dumnezeu pe pamânt si om în cer. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)
Asa cum, când împreunezi doua lumânari, una se vede în cealalta, tot astfel cred ca se întâmpla cu cel care primeste înlauntrul sau pe Domnul Iisus. ( Sfântul Chiril al Alexandriei)
(Iisus) … n-a spus nimic fara parabole. ( Sfânta Scriptura)
Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adica la deplina lui comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. ( pr. Dumitru Staniloae)
Credinta în Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, este si credinta în Sfânta Treime. ( Serghei Bulgakov)
Iisus Hristos, ipostasul supremei afectiuni si ratiuni, intra cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legatura interumana, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire. ( pr. Dumitru Staniloae)
Iisus Hristos este Noul Adam, Ce înnoieste continuu lumea întreaga. ( Sfântul Grigorie Palama)
Natura omeneasca, prin Hristos, s-a înaltat la cer. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)
Învierea nu e doar lucrarea firii divine a lui Hristos, ci si a firii Sale umane îndumnezeite. ( Hristu Andrutsos)
Hristos S-a întrupat pentru o opera universala, reintegrând si aducând toate lucrurile în Sine. ( Sfântul Irineu)
(Prin Hristos) … tot pamântul a fost eliberat din întunericul amagirii. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)
Iisus Hristos ne sugereaza ca El este centrul infinit al relatiilor interpersonale, care elibereaza omul de sub domnia determinismului si individualismului lumii acesteia, de orice panteism, pentru a-l înalta si introduce în sfera de viata a comuniunii lui Dumnezeu în Treime. ( pr. Dumitru Popescu)
Dumnezeu S-a facut purtator de trup, pentru ca omul sa poata deveni purtator de duh. ( Sfântul Atanasie cel Mare)
Fiti însetati de Hristos si El va va împlini cu dragostea Sa. ( Sfântul Isaac Sirul)
Un singur Cuvânt a spus Tatal si anume pe Fiul Sau si pe Acesta-L spune mereu în tacerea vesnica. Si Cuvântul acesta trebuie ascultat în tacerea sufletului. ( Sfântul Ioan al Crucii)
Precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia. ( Sfânta Scriptura)
pentru a citi mai departe apasati aici
Din „Viata Maicii Domnului”, de Sfantul Maxim Marturisitorul
Filed Under filocalia, teologie | Leave a Comment
103. Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnică; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor prietene lui Dumnezeu.
Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame Împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mutare. Şi i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i anunţe slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire.
Arhanghelul a venit deci şi a întins ramura de finic care era semnul biruintei. Ca în ziua în care ieşiseră cu ramuri de finic în întâmpinarea Fiului său, biruitorul morţii şi nimicitorul iadului, tot aşa arhanghelul i-a întins Sfintei Fecioare această ramură, semn al biruinţei asupra pătimirilor şi sărăciei morţii, şi a spus:
„Fiul şi Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! De aceea m-a trimis să-ţi vestesc din nou, binecuvântată între femei! Astăzi, aşa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, aşa vei bucura oştirile cereşti prin urcarea ta, tu cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă şi mai mult sufletele sfinţilor. Bucură-te! cum ai strigat odinioară, căci iei numele plin de har ca o cinste veşnică. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine! Rugăciunile şi cererile tale urcă la Fiul tău în ceruri şi potrivit cererii tale îţi porunceşte să laşi această lume şi să urci în sălaşele cereşti, şi să fii alături de El în viaţa veşnică şi fără sfârşit!”
Când Sfânta Născătoare de Dumnezeu Maria a auzit aceasta, s-a umplut de bucurie şi a dat îngerului răspunsul ei dintâi: „Iată roaba ta! fie mie şi acum după cuvântul tău!” Şi îngerul a plecat.
pentru a citi mai departe apasati aici
SFINTII PARINTI, DESPRE ECUMENISM
Filed Under ecumenism, povăţuiri duhovniceşti | Leave a Comment
Sfintul Efrem Sirul (+379)
“Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei citi murdaresc sfinta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!
Atunci, la a doua venire a Domnului, se va cere de la fiecare din noi marturisirea credintei si unirea Botezului. Si daca am pastrat credinta curata de orice eres si pecetea nestearsa si haina neintinata… Se cuvine ca toti cei ce se apropie de Dumnezeu si vor sa se invredniceasca vietii celei vesnice, sa pazeasca mai inainte de toate Credinta Ortodoxa neintinata. Dar nu trebuie sa fie tradata nepretuita comoara a credintei nici in schimbul dobindirii vreunei vrednicii, nici pentru lingusirile ocirmuitorilor, nici pentru a evita frica de ei.”
“Cuvine-se deci, sa dispretuim orice osteneala pentru dreapta marturisire a Domnului nostru Iisus Hristos… Sa fugi de purtarea familiara fata de schismatici si eretici! Mai mult, sa te feresti de erezia acelora care Il despart in doua pe unicul nostru Domn Iisus Hristos! Acestia cred in chip contrar celor 318 Sfinti Parinti care s-au intrunit la Niceea.”
“Pe eretici, ca pe niste blasfemiatori si vrajmasi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci ciini si lupi si porci si antihristi, dupa cum zice Domnul: Nu dati cele sfinte ciinilor! (Matei 7:6). Si Ioan zice ca multi antihristi s-au aratat (I Ioan 2:18). Pe acestia deci, nu se cuvine sa-i iubim, nici sa ne intretinem cu ei, nici sa ne rugam impreuna cu ei, nici sa mincam impreuna, nici sa-i primim in casa, nici sa-i salutam, ca sa nu ne facem partasi faptelor lor celor viclene.”
“Pacatul fara iertare e fapta care se indreapta impotriva Duhului Sfint si pacatele tuturor ereticilor, pentru ca au blasfemiat si blasfemiaza pe Duhul Sfint. Acestora nu li se va ierta pacatul nici in viata aceasta, nici in viata ce va sa fie, pentru ca s-au opus lui Dumnezeu Insusi, de la Care se da izbavirea.”
pentru a citi mai departe apasati aici
Vietile sfintilor casatoriti
Filed Under familia | Leave a Comment
Din „Căsătoria , cale spre sfinţenie”
Ed. Sophia 2001
3 Iunie
Franţa, sec. V-VI
Sfânta Clotilda a fost fiica regelui Chilperic al burgunzilor, care spre sfârşitul veacului al cincilea au fost evanghelizaţi de Sfântul Remighie din Reims (13 Ianuarie şi 1 Octombrie), cunoscut ca Apostolul francilor. Mama ei, Caretana, era cunoscută pentru evlavia ei arzătoare. Clotilda s-a născut în anul 474 la Lyon şi probabil că a fost botezată de Sfântul Remighie.
În 492 ea s-a căsătorit cu marele Clovis, ce ajunsese regele francilor salieni în 481, la vârsta de cincisprezece ani. De îndată, ea a început să caute să-şi călăuzească soţul păgân către mântuitoarea credinţă în Iisus Hristos.
Când s-a născut primul lor copil, Clovis a primit ca el să fie botezat, dar curând pruncul a murit. Aceasta a îndârjit inima tatălui împotriva credinţei tinerei sale soţii, dar ea nu a încetat a se ruga pentru soţul ei şi a încerca să-l câştige pentru Hristos prin dragostea şi virtutea sa.
Când s-a născut al doilea copil, Clovis a primit în silă să fie botezat, iar când pruncul s-a îmbolnăvit la puţină vreme, îndată tatăl său a dat vina pe apa sfinţită. Dar Clotilda s-a rugat cu înfocare şi Dumnezeu a cruţat copilul.
Doi ani mai târziu, Clovis s-a aflat în mijlocul unei aprige bătălii cu alemanii, un alt trib franc din Galia. Oastea regelui suferea pierderi grele şi era în pragul unei înfrângeri cumplite, când Clovis şi-a adus aminte de Dumnezeul soţiei sale. Ridicându-şi ohcii spre cer, a strigat:
„Iisuse Hristoase, Clotilda spune că tu eşti Fiul Dumnezeului celui viu. Se zice că ajuţi pe cei în necazuri şi dăruieşti biruinţă celor ce îşi pun nădejdea în Tine. În chip nefăţarnic cer ajutorul Tău. De îmi vei dărui biruinţa asupra vrăşmaşilor, voi crede în Tine şi mă voi boteza întru numele Tău. Pe Tine te chem acum. Sunt dornic a crede în Tine, numai de aş putea să scap din mâinile vrăşmaşilor mei. Am strigat şi către zeii mei, dar mi-este limpede că nu mai mă ajută. Acum cred că ei nu au nici o putere, de vreme ce nu vin să izbăvească pe slujitorii lor.”
pentru a citi mai departe apasati aici
Ridicarea casatoriei la rang de taina, de Pr. Arsenie Boca
Filed Under familia | Leave a Comment
[ Existăm înainte de a ne urzi în pântece ]
Înainte de a exista ca persoane pământeşti, existăm ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu. p.236
Cine ştie, dacă nu El are de adus în viaţa pământească, în fluviul timpului, atâtea feţe omeneşti, încât numărul lor să împlinească toate posibilităţile de configuraţie câte le oferă structura noastră genetică? [numărul combinărilor ce se pot face cu cele 24 perechi de cromozomi, se ridică la astronomica cifră de 282.429.536.481 de posibilităţi]. p.236-237
De faptul că suntem oarecum anteriori faţă de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învăţându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ: „Înainte de a te urzi în pântece… te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare” (Ieremia 1, 5). p.237
[ Plata păcatului în noi şi în copiii noştri: necazuri, suferinţe, boli, bătrâneţe, moarte ]
Mintea, care odinioară vedea pe Dumnezeu într-însa, acum e templu al idolilor, având în loc de un singur Dumnezeu, multe chipuri ale patimilor necurate (Sf. Maxim Mărturisitorul). Deci mintea nemai-depănând în sine vederea lui Dumnezeu, stăpânitorul lumii acesteia (In.14,30), s-a încâlcit în înfăţişările cele supuse simţurilor. Mintea, fiind o putere arzătoare, ca una ce avea să sălăşluiască într-însa pe Dumnezeu, care încă este foc arzător (Ier.20, 9), acum născoceşte şi aprinde plăcerile trupului, ea însăşi fiind reţinută astfel în legătură pătimaşă cu simţurile! Iată cum s-a furişat în sfatul minţii legea păcatului, care este plăcerea simţurilor şi pentru care s-a hotărât moartea trupurilor, ca nu cumva răutatea să fie nemuritoare (Fc.3, 22). p.213
*
Iată Genetica modernă, dată în nucleu lui Moise, de Mântuitorul Însuşi prin revelaţie, acum 3500 ani pe muntele Sinai. Nu e nici o mirare: Iisus avea conducerea spirituală şi înainte de venirea Sa în trup omenesc. Pe urmă, că iniţia pe Moise în tainele eredităţii nu este nici o mirare, întrucât cine poate să cunoască mai bine omul, decât Cel ce l-a făcut şi i-a dat legile vieţii?
Stăruim asupra faptului ca Iisus e creatorul omului şi ca gen aparte şi ca persoană îndeosebi până la sfârşitul vremii. În această creaţie conlucră cu părinţii pământeşti menajându-le libertatea, dar prevenindu-i că, în cazul în care Îi calcă legile, calcă viaţa propriilor lor copii.
„Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt Dumnezeu râvnitor, care pedepseşte vina părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam – pentru cei ce Mă urăsc. … Şi Mă milostivesc până la al miilea neam, către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele (Deuteronom 5, 9-10). p.235-236
După textul Scripturii e clar că toată recesivitatea apare în părinţi pe urma vreunui păcat. Ştiinţa, neavând termenul [de păcat], nu poate da răspunsul la întrebarea: cum au apărut în ascendenţi genezele defective, prin ce accident sau după care legi? Sau mai pe larg: prin ce împrejurare, independentă şi anterioară procesului eredităţii, apar în cromozomi, de unde nu erau, aceste granule infinitezimale degenerative şi cu urmări dezastruoase, pentru o eventuală progenitură? Ca să răspund pe scurt, genezele recesive apar în ascendenţi în chip independent, nu după legile probabilităţii, ci după legile care atârnă peste fărădelegi. p.236
Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, într-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. p.236
Luaţi aminte părinţilor, că nu e glumă cu viaţa copiilor pe care îi aveţi sau vreţi să-i aveţi. Sunteţi răspunzători de ei şi de toată viaţa lor, căci cum le-aţi dat-o aşa o au! Şi copiii voştri vă vor judeca pe voi, după cum bine ştiţi şi bine plătiţi. Iar când te-or supăra. fii cuminte şi nu-i blestema, ascultând pe diavolul până la sfârşit, ci dă-ţi seama că ei îţi aduc aminte păcatele tale cele nemărturisite şi neispăşite. Roagă-te pentru ei şi roagă-te şi pentru tine - chiar când te-or blestema - să te ierte Dumnezeu. (Cuvânt din 22 feb. 1942, Mân Brâncoveanu)
*
Cancerul, această misterioasă anarhie celulară, mi se pare că vine tot cam din aceleaşi pricini din care vine şi o anarhie socială, tot un dezechilibru dovedeşte în vreo zonă necunoscută a organismului, sau vreo slăbire în serviciul de siguranţă al sistemului nervos. Bănuiesc despre roiul celulelor canceroase că au chiar o altă formă cromozomică; în tot cazul recesivitatea e sigură. p.253
[ Trup şi suflet - Purificare şi ispăşire - Ereditate şi destin ]
Medicul, care crede că, povăţuind pe oameni, n-are trebuinţă de suflet şi de Dumnezeu – autorul şi stăpânul vieţii – e, până la un loc, un bun veterinar. p.242
Însuşirea sufletului de a-şi cunoaşte şi recunoaşte pe Tatăl, sau de a se lepăda de El, e dependentă şi de construcţia genetică a trupului în care va avea să petreacă o vreme. p.254
Înclinarea sufletului face interferenţă cu înclinarea trupului în care a fost trimis. Deci, dacă vine într-un trup în care găseşte numai dezechilibru, nu-şi va putea manifesta înclinarea sa către cele de sus, ci va asista neputincios lângă un aparat stricat care nu cântă, ci huruie. Toate chinurile conştiinţei izvorăsc din simţirea acestor infirmităţi, ce zac în străfunduri, şi de unde ele răbufnesc până în suprafaţa faptelor văzute. p.255
Să presupunem într-un ins moşteniri contradictorii a două dispoziţii deosebite; Când respectivul vrea, de pildă, să se roage lui Dumnezeu, odată cu energia luminoasă a conştiinţei se ridică din subconştient şi răbufnirea energiei contrare. La momentul conflictului se mai adaugă şi acţiunea hormonilor genezici asupra scoarţei cerebrale, care stârnesc, pe ecranul minţii, o imaginaţie cu totul alta decât momentul şi icoana de rugăciune. Dacă persoana respectivă e mai în vârstă şi de cumva are la activ oarece aventuri contra firii conflictul îl mai sporeşte şi însuşirea sufletească a memoriei. Un trecut păcătos n-a prea trecut: însoţeşte un cazier judiciar. Ispăşirea e obligatorie; aşa se asigură şi se menţine iertarea tot prin concursul memoriei, răbdând palmele trecutului peste obrazul minţii. p.255-256
Tot într-o situaţie de contrast e şi trupul ce se roagă. De aceea unii, nesuferind contrastul, rezolvă situaţia greşit: nu se mai roagă. Sfinţii însă, purificându-şi trupul de patimi, au izbutit să-l aducă în armonie cu ţintele superioare ale conştiinţei, încât trupul lor prezenta multe din caracterele sufletului. Dincoace, multe din patimile trupului se fac şi însuşiri ale sufletului. p.257
Destinul e de speriat numai întrucât asupra celor ce păcătuiesc e ca o forţă strivitoare. Dar dacă îl considerăm în partea lui divină, atunci forţa aceasta a destinului are altă faţă. În cazul când avem pervertirea energiei genetice, o ereditate proastă, un mediu decăzut, cu siguranţă că dăm în boli trupeşti şi sufleteşti. Când mediul social e vraişte, cum e azi, destinul e strivitor. Pedepsele vin una după alta (Misticismul şi puterile naturale - conferinţă).
pentru a citi mai departe apasati aici
Icoanele sunt ferestre catre absolut! , de pr. Constantin Stroilescu
Filed Under despre icoane | Leave a Comment
Oricine insa are posibilitatea sa debiteze si ineptii despre ele. Nici asta nu e o noutate sub soare.
Cuvintele “profesorasului cel nebun” (Zis-a cel nebun in inima lui: Nu este Dumnezeu”) ne prezinta o strategie adoptata in vederea luptei pe care o poarta:
- haina de camuflaj ar fi ca este crestin ortodox, la fel ca noi, (sa-l primim, cu ideile lui asa cum sunt, ca e de-al nostru, iar nu sa ripostam) iar pe acest criteriu actiunea lui poate fi si mai usor asimilata;(nu neg faptul ca e botezat crestin ortodox-poate fi, dar samanta botezului, la el nu a dat rod,
din cine stie ce motiv, ori a fost smulsa); in orice caz, nu are treaba, nu intelege crestinismul ortodox;
- tot pentru camuflaj si celelalte relatii de rudenie ortodoxe; parerile lor de oameni simpli conteaza mai putin; singurul care-l poate contrazice fiind unchiul lui preotul(daca intr-adevar il are);
- prezenta icoanelor e discriminatorie pentru fete? E clar ca acest ciudat nu are legatura cu ortodoxia.
Care o fi problema, caci in fond, prin crestinism statutul femeii s-a ridicat de la rangul de sclava sau tolerata cum era si cum este in lumea pagana, la rangul de egalitate cu barbatul, cu diferentele specifice, naturale, de care nu se poate face abstractie; mai mult, sfintele femei din istoria
crestinismului nu sunt pretuite mai putin decat sfintii; de ex. sf.Paraschiva sau sf. Filofteea!
- Toti nebunii si dezaxatii ratati ai acestei lumi au vrut sa intre in istorie nu cu valori - caci nu puteau crea sau adera la valori; ci prin rasturnarea lor; asa si ciudatul asta care crede ca numele lui a intrat in istorie;
- ce e interesant ca incearca, prin exprimarea lui, sa induca in mintile celor ce citesc interviul acesta sentimentul autoculpabilizarii: ” pe motive religioase, ne-am omorat, ne-am taiat capetele, am violat femei, am omorat 6 milioane de evrei etc.” (cand si cu cine o fi facut el atatea?! Cu ce drept vorbeste in numele tuturor?! Cine a omorat 6 mil. de evrei si ce motiv religios a avut, daca s-a intamplat asa ceva? Motiv religios au avut prigoanele crestine, de la inceputurile crestinismului, pana la cele de azi.); si legarea subiectului icoanelor de cele ale terorismului sau ale evreilor, vor sa ameninte de fapt ca a-l contrazice pe acest nebun-care sigur e platit pentru lupta lui iconoclasta-inseamna a contrazice si celelalte subiecte de care s-a legat.
Iar despre parerea psihologului: si daca aceasta metoda ar fi utilizata pentru a-l indemna pe copil la o conduita frumoasa, ce e rau in asta? E mai bine sa nu se teama omul de nimic si sa aiba impresia ca poate sa faca orice? Nu asa au gandit si gandesc toti cei fara-de-lege, de la hotul de rand si pana la dictatori?
Psihologia este o latura a umanismului dezvoltata in lumea protestanta sau atee in ideea de a oferi omului surogatul unei cercetari launtrice asemanatoare tainei spovedaniei, dar care sa nu fie totusi spovedanie.
Nu-mi aduc aminte sa ma fi simtit vreodata obligat de fotografiile oamenilor de seama ai omenirii, care erau din belsug pe toti peretii scolilor, nici nu m-am simtit obligat, vazandu-le chipurile sau plansele materiilor lor, sa invat mai cu sarg la respectivele materii. Am invatat mai intai ce mi-a placut, iar apoi, la maturizare, am descoperit fascinat si ce nu mi-a placut sau mi-a fost ascuns cumva.
pr. Constantin Stroilescu
PACATUL APELĂRII LA VRĂJITORII
Filed Under Uncategorized | Leave a Comment
PACATUL APELĂRII LA VRĂJITORII, FARMECE, DESCÂNTECE
SI ALTE LUCRURI DIAVOLESTI, OCULTE ÎN SCOPUL DOBANDIRII UNUI AJUTOR
Trebuie să fim constienti ca există cele două realităti: Dumnezeu si satana. Bunul Dumnezeu vrea să ne mântuiască, însă satana nu doreste mântuirea noastră si vrea să ne ducem cu el în infernul cel vesnic. De aceea întinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cât mai multi. Intinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrăjitoriei, despre care se crede că ar fi binefacătoare. Satana, fiind spirit, ia diferite înfătisări, cunoaste tot trecutul vietii noastre, lucrează prin oameni, prin animale si prin obiecte, are puterea de a distruge si aceasta o face servindu-se de oamenii înrăiti, cu mintea pervertită si întunecată de patimi. Oamenii vrăjitori, spun Sfintii Părinti, vor fi cel mai aspru pedepsiti de Dumnezeu, deoarece ei, constienti fiind, se leapădă de Dumnezeu încă din această viată, de buna voie chiar. Dumnezeul lor devine satana; lui i se închină toată viata, lui îi slujesc, lui îi aduc jertfe.
Spunea cândva un mare părinte, următoarea întâmplare: pe când era preot într-o comună din Moldova a venit să se spovedească la el o vrajitoare cam de 60 de ani. După ce si-a spus toate păcatele din copilărie, toate relele ce facuse oamenilor prin vrăjitoriile ei, acel părinte i-a dat canonul necesar pentru ispăsirea acestor păcate. Unul din canoane i-a fost acela de a nu se împărtăsi 7 ani de zile. Auzind acea femeie că preotul nu-i dă împârtăsania, deoarece nu avea cum să o poată împărtăsi din cauza păcatelor ei, a intrat diavolul deznădejdii în ea spunându-i că nu va mai trăi atâtia ani si va muri neîmpărtăsită. Si biata femeie primind gândul acesta al deznădejdii de la satana, după ce a iesit de la spovedanie, parcă a intrat un duh în ea; a început să alerge atât de tare pe drum încât s-a izbit cu capul de o stâncă si a murit pe loc. La înmormântare, bineînteles că a fost chemat preotul ce o spovedise. El o cunostea foarte bine pentru că tocmai o spovedise si si-a dat seama că diavolul deznădejdii i-a facut un asemenea rău. Toată viata săraca femeie slujise satanei si iată că nu a lăsat-o până când nu a luat-o la el. La înmormântare preotul a pus epitrahilul pe trupul ei în sicriu, în momentul citirii dezlegării mari. Pe când citea acea dezlegare mare preotul a observat cum epitrahilul se lasă în sicriu. La sfârsitul rugăciunii, incredibil, trupul acelei femei vrajitoare dispăruse. Toată lumea rămăsese încremenită. In urma acestei întâmplări preotul acela care avea o viată de sfintenie s-a rugat lui Dumnezeu câteva zile cu post să-i descopere această minune. Dumnezeu i-a descoperit că satana si-a luat acea ucenică a lui cu trupul ei pământesc. Asa cum fiecare om în momentul încetării din viată trece prin niste judecăti ale lui Dumnezeu, asa a arătat că vrajitorii sunt cei mai aspru pedepsiti. Ei de bună voie s-au lepădat de Dumnezeu si s-au închinat diavolului; de aceea atunci când mor îi ia cu trup cu tot, deci nu mai trec prin acele judecăti.
Este o mare greseală când cineva apelează la vrăjitori pentru a li se îndeplini o dorintă în casă. Se poate îndeplini pe moment acea dorintă cu puterea satanei, însă nu are viată lungă, nu poate avea un efect îndelungat. Sunt cunoscute atâtea cazuri când unii părinti si-au căsătorit copii cu ajutorul farmecelor. Totul a fost foarte bine pe moment, însă nu a durat mult timp si a venit inevitabila despărtire. Trebuie să fim constienti că diavolul nu ne face nici un bine pentru viata noastră. Tot binele săvârsit prin vrăji nu numai că nu are viată lungă, ci si distruge totul. Trebuie să ne ferim a merge la vrăjitori ca si cum am pune mâna pe foc.
Despre cunoasterea lui Dumnezeu, de Danion Vasile
Filed Under diverse | Leave a Comment
Despre cunoasterea lui Dumnezeu
-cuvânt către cei ce caută adevărul-
“Conform conceptiei sale, Hristos se subordonează fiintelor divine superioare în asteptarea harului lor. Cei din răsărit (din Orientul îndepărtat n.n), stiu că mântuirea se întemeiază pe lucrarea pe care fiecare o face asupra siesi… Imitarea lui Hristos va avea pe termen lung dezavantajul că noi venerăm un om ca model divin care întrupează gândirea cea mai înaltă si uităm datorită imitatiei să împlinim gândirea noastră în cel mai înalt grad” [8; 142].
Carl Gustav Jung
Dacă cineva mi-ar da o palmă, nu stiu dacă as fi în stare să întorc obrazul celălalt. Dacă cineva m-ar blestema, nu stiu dacă as fi în stare să îl binecuvântez. Dacă cineva mi-ar spune că drumul pe care este merg este gresit, si dacă mi-ar aduce argumente pentru aceasta, cred că as avea puterea să îmi recunosc greselile, chiar dacă acest lucru m-ar durea mai tare decât o palmă si chiar dacă m-ar umili mai mult decât o jignire.
Suntem oameni, suntem plini de iubire de sine, chiar dacă ne dăm sau nu ne dăm seama. Totusi, nici unul dintre noi nu cred că ar alege în deplină cunostintă de cauză nici iadul, nici minciuna, si nici întunericul vesnic.
Tocmai de aceea scriu acest cuvânt despre care mărturisesc că mi-as fi dorit să îl primesc eu însumi cu vreo zece ani în urmă. Am încredere în tine aproape în acelasi fel în care as fi avut în mine atunci. Nu am încredere în priceperea mea de a vorbi despre Dumnezeu, dar nădăjduiesc că cel putin sinceritatea mea te va pune pe gânduri.
Despre mine îti scriu doar că am făcut yoga cu cel mai controversat guru din România, si că eram atât de convins că urmând învătăturile sale mă aflu pe calea adevărului încât as fi făcut si cel mai absurd lucru pe care mi l-ar fi cerut. Dacă mi-ar fi spus să mă arunc sub un tramvai, as fi făcut-o, fiind convins că prin aceasta voi progresa spiritual. Când cineva mi-a spus să mă rog la Dumnezeu, am răspuns plin de arogantă că rugăciunea e calea celor slabi, calea cersetorilor, si că eu vreau să devin dumnezeu. Nu îmi imaginam că as putea deveni un credincios obisnuit, sau că as putea renunta la “adevărurile transcedentale” care îmi hrăneau setea de cunoastere. Sunt foarte constient că as fi putut citi multe cuvinte asemănătoare cu cel pe care ti-l voi scrie tie, si că nu le-as fi dat prea multă atentie. Cred că citirea lor m-ar fi incitat să dispretuiesc si mai mult învătăturile Bisericii, si să depun si mai mult efort pentru a iesi din ciclul reîncarnărilor.
De ce scriu? Pentru că, oricât de sigur ai fi că ideile tale sunt bune, oricât de mult ai dispretui învătăturile ortodoxe, s-ar putea ca, peste ani, să îti schimbi punctul de vedere.
“Ia uite, acum a trecut de la fanatismul yoghin la fanatismul crestin…”, ai putea gândi. Mie nu îmi este rusine că am fost un yoghin “fanatic”. Cred că atunci când cineva descoperă o cale spirituală despre care este convins că este cea bună, are datoria de a o urma din toate puterile, de a nu precupeti nici un efort pentru a ajunge la capătul ei.
Asta nu înseamnă că e bine ca un om care merge pe o cale rătăcită să ajungă pe culmile rătăcirii. Înseamnă doar că cel care ajunge pe aceste culmi arată că pretuieste viata de dincolo mai mult decât desertăciunile acestei vieti.
Pot să te jignesc? Pot. Stiu că dacă te-as jigni as rupe orice punte de legătură dintre mine si tine. Eu însă nu vreau să te jignesc. Vreau totusi să mărturisesc în fata ta că Adevărul există, că este o persoană, că este Însusi Iisus Hristos, Mirele Bisericii. Mărturia mea nu va fi însă o mărturie directă. O voi lua pe ocolite, nu pentru a te manipula mai usor, ci pentru a te ajuta să întelegi cuvintele mele.
Îmi e destul de greu să îti scriu, mă tot gândesc la cum as fi reactionat eu la aceste rânduri dacă le-as fi citit când făceam yoga. Cred că as fi renuntat să citesc lucruri atât de plicticoase. Poate numai dacă m-as fi aflat într-un tramvai sau într-un tren, si nu as fi avut altceva de citit, as fi continuat să citesc acest cuvânt. Si motivul principal ar fi fost că lipsa de convingere a argumentelor pe care m-as fi asteptat să le găsesc într-un astfel de cuvânt, mi-ar fi hrănit propriul mod de întelegere a credintei crestine.
pentru a citi mai departe apasati aici
keep looking »