Unele aspecte ale raportului dintre Dumnezeu şi om, de Arhimandrit Teofil Paraian

Filed Under Pasti, predici ortodoxe | Leave a Comment

     Hristos a înviat! Stimaţi ascultători, ne întâlnim în seara aceasta în gândul şi în dorinţa de a vă propune câteva gânduri în legătură cu raportul între Dumnezeu şi om. Voi vorbi despre unele aspecte ale acestui raport între Dumnezeu şi om. Ne-am propus aceasta pentru că mulţi dintre cei ce se declară credincioşi spun că ei cred într-o putere, într-o forţă care conduce universul. Apoi sunt şi unii dintre credincioşi care spun că ei cred în Dumnezeu dar în general nu se raportează la Dumnezeu. Sunt mulţi oameni care au în vedere pe Dumnezeu ca o idee, unii Îl au în vedere ca o posibilitate, alţii ca o probabilitate, şi sunt puţini aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu şi se raportează la Dumnezeu, care au o legătură cu Dumnezeu, care ştiu de Dumnezeu ca de o fiinţă personală cu care intrăm în legătură. Sunt mulţi dintre credincioşi care au o idee falsă despre Dumnezeu şi care nu se raportează corect la Dumnezeu.
     Mi-am propus să vorbesc despre legătura între Dumnezeu şi om şi între om şi Dumnezeu, şi voi prezenta această legătură de pe două poziţii, şi anume dinspre Dumnezeu spre om şi dinspre om spre Dumnezeu. Voi vorbi deci despre legătura între Dumnezeu şi om pornind de la faptul că Dumnezeu este o fiinţă personală, o fiinţă în trei persoane, Dumnezeul treimic, aşa cum credem noi ca dreptmăritori creştini. Şi voi prezenta această legătură ca o legătură a religiei, religie însemnând legătură, de la religo-religare care înseamnă a se lega, a fi o legătură. Şi anume întâi voi prezenta această legătură aşa cum se prezintă ea în slujbele noastre bisericeşti. De ce? Pentru că pentru noi ortodocşii, slujbele sfintei noastre Biserici sunt lucrul cel mai important, sunt ceea ce ne reprezintă pe noi ca dreptmăritori creştini, ca creştini ortodocşi. Sfintele slujbe sunt mijlocul de angajare a credincioşilor în faţa lui Dumnezeu, sunt un mijloc prin care Dumnezeu ni se face cunoscut şi un mijloc prin care noi luăm act despre Dumnezeu.

citeste mai departe http://biserica.org/Publicatii/1996/NoIV/10_index.html

Prezenta reala sacramentala a Domnului in Euharistie, de Parintele Dumitru Staniloae

Filed Under teologie | Leave a Comment

     Euharistia este misterul prezentei celei mai depline si a lucrarii celei mai eficace a lui Iisus Hristos in biserica si prin ea in lume. El este prezent in Euharistie cu trupul Sau luat din Fecioara Maria, rastignit pe cruce, inviat, inaltat la cer si tronand la dreapta Tatalui. El este prezent cu Trupul si cu Sangele Sau sub chipul painii si vinului, consacrate si prefacute in acest Trup si Sange in timpul Sfintei Liturghii. Prin aceasta El opereaza extinderea mantuirii, a carei sursa s-a facut prin faptul ca a luat un trup ca al nostru, a intiparit in el dispozitia jertfei supreme pe care a suportat-o spre lauda Tatalui, viata inalterabila a invierii, slava unei umanitati inaltate care sade de-a dreapta Tatalui si cu care are sa vina din nou sa judece vii si mortii, spre viata sau osanda vesnica.
 
     Hristos e prezent real in Euharistie pentru a ne face parte de toate cele ce s-au facut in Trupul Sau, de urmarea lor in El pana azi si in vecii vecilor, comunicandu-ni-le acum in mod actual in masura in care putem sa le primim in acest veac, dar in aceasta comunicare actuala aflandu-se virtual tot ce vom putea primi in veacul viitor. In Euharistie e concentrata toata mantuirea noastra pentru a ne-o insusi personal.
 
     Euharistia, unindu-ne cu Hristos, ne face asemenea Lui, imprimand si in noi starea capabila de jertfa, puterea invierii si a slavei vesnice. Acestea formeaza un tot, formeaza integritatea starii de mantuire, care in parte ni se da in Euharistie in mod virtual, in parte in mod actual si dinamic.
 
     Prin Euharistie, devenind “concorporali” cu Hristos (Efes. III, 6), se extinde in noi starea de mantuire, de inviere si de slava efectuata de Hristos in umanitatea asumata de El. “Daca Hristos - zice Nicolae Cabasila - a primit in Sine trup si sange lipsite de orice intinaciune si Cel ce fiind prin fire dintru inceput Dumnezeu a indumnezeit insasi firea omeneasca pe care a luat-o si, in sfarsit, in acest trup omenesc Fiul lui Dumnezeu a murit si a inviat, cel ce se doreste dupa unirea cu Hristos va trebui sa se impartaseasca din Trupul Lui, sa guste din dumnezeirea Lui si sa-si lege viata sa de moartea si invierea Domnului. De aceea mancam hrana preasfanta a impartasaniei si ne adapam din dumnezeiescul potir, pentru ca sa ne cuminecam cu insusi trupul si sangele pe care Hristos si le-a luat asupra-si inca din pantecele Fecioarei. Asa ca, la drept vorbind, noi ne facem una cu Cel ce s-a intrupat si s-a indumnezeit, cu Cel ce a murit si a inviat pentru noi”.
 
     Studiile mai noi dedicate textelor biblice si vechilor texte ale anaforei euharistice sunt in general de acord ca celebrarea Euharistiei in Biserica primara era o anamneza, sau o comemorare a mortii si invierii lui Hristos, dar si un mijloc de unire a credinciosilor cu Hristos cel prezent si o asteptare a venirii Lui viitoare. Astazi Euharistia se intelege tot mai mult nu numai ca momentul izolat al consacrarii elementelor, ci si ca raspunsul Lui Hristos la lauda ce-i adreseaza comunitatea credinciosilor pentru tot ce a facut El in trecut si la cererea de a-i fi din nou aproape.
 
     Asa cum in Vechiul Testament comunitatea poporului Israel isi amintea de faptele trecute ale lui Iahve, laudandu-L si cerandu-I sa-i fie si acum aproape si sa se salasluiasca in viitor deplin in mijlocul ei, iar Dumnezeu ii raspundea prin binefaceri prezente si prin innoirea fagaduintelor, tot asa Euharistia Noului Testament e raspunsul lui Dumnezeu la lauda si la multumirea comunitatii bisericesti pentru ceea ce a facut Hristos pentru oameni si la cererea de a-i fi si acum prezent prin chipurile painii si vinului si de-a i se descoperi lamurit in viata viitoare.
 
     Euharistia este celebrarea lui Hristos Care a fost la inceput, este si vine. In rugaciunea de lauda din Apocalipsa, dupa ce se aminteste ca Iisus este Cel intai nascut din morti si Cel ce ne-a dezlegat de pacate prin sangele Sau si dupa ce se vorbeste despre actiunea Lui prezenta, ca El e Domnul imparatilor si ca El ne iubeste, se spune: “El vine cu norii si orice ochi il va vedea” (Apoc. 1, 7). La aceasta raspunde Domnul insusi: “Eu sunt Alfa si Omega, Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Atottiitorul” (1,8). Aceasta e o lauda a lui Hristos Dumnezeu asemanatoare celei reprezentate de anaforele euharistice. De altfel insusi faptul ca pentru crestini Hristos cel comemorat la celebrarea Euharistiei era Domnul cel inviat, El nu putea fi numai obiectul unei comemorari, ci si subiectul prezent, Domnul imparatilor, Cel ce lucreaza si acum efectiv asupra credinciosilor.
 
     Pe cat de mult rezulta pentru crestini prezenta si lucrarea reala a Domnului in Euharistie din amintirea mortii si invierii Lui, pe atat de mult rezulta ea din,asteptarea aratarii Lui viitoare perfecte. Numai prin prezenta Lui de acum, Cel ce a fost pregateste venirea Lui viitoare.
 
     Desavarsita unire eshatologica cu Hristos ce se asteapta este implicata in unirea prezenta cu El. Prezenta Lui de acum nu se deosebeste de cea eshatologica decat prin faptul ca acum ea ni se daruieste prin chipurile painii si vinului. Aceasta o spune categoric Sfantul Maxim Marturisitorul, prezentand totodata nu numai anafora, cum face Bouyer, ci intreaga Liturghie ca un urcus treptat al credinciosilor spre culmea unirii cu Hristos, realizata in impartasanie. “Si harul Sfantului Duh, care e pururea prezent in mod nevazut, dar in mod special mai ales in timpul sinaxei (liturghiei), preface, transforma si remodeleaza cu adevarat pe fiecare din cei prezenti, conducandu-l spre o calitate mai dumnezeiasca, proportional cu el insusi si spre ceea ce se indica prin tainele ce se savarsesc, chiar daca acela nu simte, fiind inca prunc in Hristos si nu poate vedea adancul celor ce se savarsesc si harul indicat prin dumnezeiestile simboale ale mantuirii care lucreaza in el si-l calauzeste de la cele mai apropiate pana la sfarsitul tuturor”.
 
     Acelasi lucru il spun Nicolae Cabasila, declarand ca Domnul “cand a intrat in Sfanta Sfintelor si s-a adus pe Sine in locul nostru jertfa inaintea Tatalui ceresc, a luat cu Sine si pe cei ce voiau sa fie partasi ingroparii Sale, necerandu-le sa moara in chip natural ca si El, ci sa marturiseasca doar moartea Lui, fie prin Botez, fie prin ungerea cu Sfantul Mir, fie prin impartasirea cu Sfintele Taine ce se savarsesc pe altarul Bisericii, unde, in chip neinteles, oamenii mananca trupul Celui ce a murit si a inviat”.
 
     Iar intr-o rugaciune de dinainte de prefacere preotul, multumind lui Dumnezeu pentru toate, ii multumeste si pentru imparatia pe care pe de o parte ne-a daruit-o, caci “ne-a suit la cer”, si care, pe de alta parte, va sa fie.
 
     Intreaga Traditie mostenita de Biserica Ortodoxa de la Biserica primara afirma ca Domnul e prezent real in Euharistie, prin “prefacerea” painii si vinului in Trupul si Sangele Sau. Dar ea s-a ferit sa explice modul cum se face aceasta prefacere si care este raportul Trupului si Sangelui Domnului cu chipurile painii si vinului care persista dupa prefacere.
 
     Totul e un mister pentru ca noi nu cunoastem propriu-zis calitatile Trupului indumnezeit al Domnului. Transubstantiatiunea nu explica nici ea acest mister, ci pune mai de graba noi probleme: ce este substanta, ce sunt accidentele, cum e posibila schimbarea substantei naturale si unirea accidentelor ei cu o alta substanta.
 
     Dar daca Hristos ne e tot asa de prezent in Euharistie cum ne va fi si in viata viitoare, insa sub chipurile painii si vinului, aceasta se datoreste faptului ca noi nu suntem in stare sa-L vedem acum cum il vom vedea atunci. Desigur, incapacitatea aceasta a noastra se datoreste si unei solidaritati actuale a trupului nostru cu netransparenta actuala a materiei, cu starea ei prezenta de nedeplina iluminare prin Duhul lui Hristos ce se propaga din Trupul Lui transfigurat. Duhul Sfant a prefacut painea si vinul in Trupul si Sangele Domnului, dar chipurile lor ramase netransfigurate ne impiedica sa vedem Trupul si Sangele Lui, desi apartin in mod ascuns Trupului si Sangelui Lui. Si asa va fi pana la sfarsitul lumii, pana cand trupurile noastre nu-si vor putea asimila Trupul Domnului decat mancand painea ce se poate manca si band vinul ce se poate bea si nu printr-o comunicare directa intr-un cosmos transfigurat.
 
     Din perspectiva eshatologica, traita de noi anticipat, painea si vinul pot fi considerate prefacute in Trupul si Sangele Domnului in mod deplin.
 
     Dar cata vreme tine chipul lumii acesteia si al trupurilor noastre, tine si chipul painii si al vinului, chiar daca fundamentul lor ontologic, readus in Hristos, e prefacut de pe acum in Trupul si Sangele Lui. Prin aceasta chiar chipurile lor poarta pecetea care le destineaza transfigurarii lor viitoare eshatologice.
 
     Euharistia are un caracter profetic si din acest punct de vedere al transfigurarii eshatologice a materiei. Ea prezinta credintei materia si trupurile noastre destinate transfigurarii, dupa asemanarea si din puterea trupului transfigurat al Domnului, la unirea deplina cu El, Sfantul Maxim Marturisitorul zice: “Caci darurile Duhului Sfant, de care ne-am impartasit in viata aceasta prin harul credintei, credem ca le vom lua in veacul viitor cu adevarat in ipostastul lor, in realitate, potrivit nadejdii credintei noastre si promisiunii sigure si neclintite, fagaduita noua, daca implinim dupa putere poruncile.
 
     Pentru ca mutandu-ne de la ele la harul credintei, la harul vederii, Dumnezeu si Mantuitorul nostru ne va preface pe noi dupa Sine scotind semnele coruptibilitatii aflatoare in noi si daruindu-ne tainele arhetipice cele aratate noua aici prin simboale sensibile”. Chipurile netransfigurate ale painii si vinului si in general ale lumii acesteia corespund trairii noastre actuale prin credinta, cum tot acestei trairi ii corespunde prefacerea lor reala in ascuns.
 
     “Cerul” in care s-a inaltat Hristos si in care ne atrage si pe noi in Euharistie este una cu centrul cel mai intim al Bisericii. Biserica se intinde pana acolo pana unde este Capul ei. De acolo, din Trupul inviat si inaltat al Capului ei, se preface continuu Biserica tot mai deplin in Trupul Lui, impreuna cu painea si cu vinul din care membrii comunitatii se hranesc si care sunt oferite de comunitate impreuna cu ea insasi, lui Hristos, sau indreptate spre inaltimea Lui. Comunitatea este prefacuta din nou in Trupul si Sangele lui Hristos nu numai ca ceea ce este, ci si ca ceea ce va fi, in miscarea ei inainte prin mancarea painii si consumarea vinului. Ea e prefacuta in mers, sau e angajata in Hristos in pasii ei viitori pentru ca mersul ei sa fie spre asemanarea cu Hristos, o data cu transfigurarea materiei. Ea e prefacuta in miscarea ei, sau datorita miscarii ei prin credinta si prin oferirea darurilor si a sa proprie, spre Hristos Cel din cea mai inalta intimitate a ei. Hristos vine in intampinarea acestei miscari a ei, in painea si vinul care prin faptul ca sunt oferite reprezinta nu numai punctul viitor al vietii ei, ci si un punct inaltat spre Hristos. Mancand painea si vinul prefacute in Trupul si Sangele lui Hristos, credinciosii nu fac numai un pas inainte in existenta, ci un pas hotarator in prefacerea lor in Hristos. Comunitatea si credinciosii in cadrul ei se misca prin Euharistie nu numai mereu inaintea lor, ci spre o stare superioara celei de acum, spre cer, spre Hristos.
 
     Pentru a intelege prefacerea euharistica in cadrul acestei “inaltari spre Hristos a comunitatii si a credinciosilor, si nu dupa simpla asemanare a prefacerilor obiectelor din ordinea naturii, trebuie sa se tina seama ca Trupul Domnului de dupa Inviere si Inaltare este un trup devenit luminos prin actiunea Duhului Sfant, este un trup ridicat la starea de lumina, care nu e numai naturala, ci si dumnezeiasca, neputand fi vazuta de ochii naturali. Iar spre starea aceasta se misca si trupurile celor credinciosi, avand in ascunsul lor inca de pe acum o arvuna a acestei stari prin unirea cu Hristos si prin actiunea Duhului Lui in ei. Sfantul Grigorie Palarna a vorbit adesea despre aceasta lumina care a acoperit trupul Domnului pentru ochii naturali la Schimbarea la fata si de lumina spirituala care va acoperi trupurile sfintilor in viata viitoare. Dar daca-i asa, nimic nu poate impiedica actiunea Duhului Sfant sa prefaca in lumina nevazuta a trupului lui Hristos si painea si vinul in ascunsul lor, dat fiind si faptul ca esenta intregii materii e lumina, deci si esenta painii e lumina menita sa se transforme in lumina trupului transfigurat.
 
     Starea de luminozitate a Trupului Domnului, spre care inainteaza in ascuns si trupurile noastre, e solidara cu “eonul nou”, sau cu starea noua a lumii, care a inceput o data cu invierea lui Hristos si cu existenta Bisericii prin pogorarea Duhului Sfant. Trupul lui Hristos este parga si centrul iradiant al acestui eon nou, al acestei lumi transfigurate in ascuns, in fundamentul ei readunat in Dumnezeu, mai bine zis in Logosul intrupat. Dar trupul inviat al lui Hristos nu reprezinta numai El singur, in izolare, acest eon nou, ci si lumea ce-a inceput sa se transfigureze in ascunsul ei si toti cei care ii apartin prin credinta. Caci toti fac parte in ascuns din trupul lui Hristos cel inviat. Dar in ei si in lume in general “eonul nou” al lumii si “cel vechi” coexista, intrucat la aratare trupul lor, impreuna cu lumea, a ramas netransfigurat. In solidaritate cu aceasta situatie paradoxala a lor si a lumii, Trupul real al Domnului li se impartaseste in Euharistie prin chipurile netransfigurate ale painii si vinului.
 
     Dar numai cei credinciosi vad lumea prefacuta in ascuns in “eonul cel nou”. Numai cei ce s-au pocait, adica si-au schimbate directia de miscare a cugetarii si iubirii lor spre Dumnezeu (metanoia), stiu ca “eonul cel nou” a inceput in ascuns. Numai cei ce si-au indreptat ratiunea spre Hristos, Ratiunea divina intrupata, vad inceputul transfigurarii lor si a lucrurilor, o data cu inceputul de adunare a ratiunilor lor in Hristos. Iisus isi incepe propovaduirea cu cuvintele: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!”, adica schimbati-va directia cugetarii spre Dumnezeu, caci incepe “eonul cel nou”, in care numai prin aceasta schimbare va puteti incadra. De aceea Sfantul Maxim Marturisitorul vede unirea cu Hristos prin Euharistie pregatita de unirea cu Hristos prin cugetare, sau prin ratiune. De fapt numai in legatura cu ratiunea umana se intorc ratiunile tuturor lucrurilor, ratiunile cosmosului in Logosul de unde au pornit. De aceea prin indreptarea gandirii credincioase (metanoia) a comunitatii spre Hristos, se preface si ratiunea painii in trupul lui Hristos. Caci intoarcerea ratiunilor spre Logos se intampla prin om de-abia dupa ce Logosul insusi intrupandu-se s-a apropiat de oameni si i-a intarit in aceasta functie de readunare prin ei a ratiunilor lumii in Dumnezeu. Intai au inceput sa se adune in trupul Logosului prin painea si vinul, prefacute in el, ratiunile materiei, prefacandu-se in ratiunea Trupului Sau indumnezeit, care participa la subiectivitatea Lui divino-umana, dat fiind ca trupul in general face parte din subiectivitatea omului. Dar Hristos vrea ca ratiunile lumii sa se adune in trupul Lui si prin intermediul trupurilor noastre intarite de El in acest scop si atrase spre unirea cu trupul Lui. In scopul acesta face ca la punctul de intalnire al Lui cu noi, prin coborarea Duhului Sau peste comunitate, sa se produca si prefacerea painii si vinului in Trupul si Sangele Lui, pentru ca sa ne prefacem nu numai noi in Hristos, ci si ratiunile lumii, pe care i le oferim si de care ne vom impartasi pentru ca impartasindu-ne de ele sa fim nu numai uniti cu El, ci sa avem in comun si ratiunile transfigurate ale tuturor. Fara intruparea Logosului, fara lucrarea de prefacere a oamenilor si a fundamentului ascuns al lumii in trupul Lui, omul le tine pe toate, impreuna cu sine insusi, in starea veche de despartire, neaduse lui Hristos, netransfigurate in adancul lor, neunite in ascuns cu El, fara perspectiva coplesirii lor eshatologice de slava aratata a Trupului inviat al lui Hristos. Ba, fara acestea, omul nu poate aduce peste tot la o unitate reala nici statiunea sa, dand precumpanire cand unora cand altora din ratiunile lucrurilor ce se imprima in ea.
 
     Sfantul Maxim Marturisitorul scrie tocmai in legatura cu savarsirea Euharistiei in biserica: “in acest locas fericit si atotsfant se savarseste taina infricosatoare a unirii mai presus de minte si ratiune, prin care Dumnezeu se face un trup si un Duh cu biserica sufletului si sufletul cui Dumnezeu. Ajungand astfel sufletul unitar si adunat in sine insusi si la Dumnezeu, nu va mai fi in el ratiunea care il imparte in multe prin ganduri, ci capul lui va fi incununat de Dumnzeu, Ratiunea prima, singura si una. Iar in aceasta Ratiune sunt si subzista toate ratiunile lucrurilor intr-o simplitate neinteleasa, in chip unitar, ca in Creatorul tuturor celor ce sunt”.
 
     Credinciosii inainteaza si ei o data cu ratiunea lor in cursul Liturghiei spre Logosul divin, spre Ratiunea tuturor, inaltand treptat.prin diferite consacrari, si painea si vinul care sunt prelungirea virtuala a trupului, deci si a ratiunii fiecaruia din ei. Unindu-se la sfarsit si ei. si painea si vinul, cu Logosul, prin coborarea Duhului Sfant peste ratiunea lor si peste aceste prelungiri ale trupului si deci si ale ratiunii fiecaruia, ei devin impreuna cu Logosul, in care s-au adunat ratiunile lor cu painea si vinul ca prelungiri ale ratiunii lor, “jertfa rationala” adusa Tatalui.

Singur Ortodoxia, Cuvantul I, de Arhimandrit Arsenie Papacioc

Filed Under ecumenism | Leave a Comment

Sfinţia voastră, se vorbeşte în ultimul timp, mai ales în mediul universitar teologic, despre “despărţirea unicei Biserici a lui Hristos în Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, despre Biserica Răsăriteană, despre Biserica Apuseană, despre marea Biserică soră a Apusului, despre istoria a trei confesiuni: catolici, ortodocşi, protestanţi; despre faptul că prin Marea Schismă şi apoi prin ruptura din sec. XVI creştinismul şi-a pierdut unitatea; despre cămaşa sfîşiată a lui Hristos; despre cei doi plămîni ai Europei, adică Biserica Apuseană (catolică, protestanţi) şi Biserica Răsăriteană (ortodoxă); despre cele trei dimensiuni ale Creştinătăţii: Bisericile orientale, adică ortodoxe, Bisericile occidentale, adică Biserica Romano-Catolică şi Protestantismul, adică Bisericile Evanghelice, Luterane, Anglicană etc.” şi altele asemenea. Acestea sunt luate chiar din teologi ortodocşi, cum s-ar zice.Întrebarea pe care v-o punem sfinţiei voastre este următoarea: este Biserica Mîntuitorului Hristos în momentul de faţă, sau a fost vreodată împărţită în mai multe Biserici, unele mai mari, altele mai mici, unele cu har mai puţin, altele cu har mai mult, sau divizată? arhimandrit Arsenie: Este şi inutil să mai discutăm chestia asta, că nu putea să fie împărţită Biserica, pentru că Hristos a spus: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, adică: nu e Cale nu e mergere, nu e Adevăr nu-i cunoştere, şi dacă nu-i Viaţă nu-i vieţuire; şi nu poate să fie alt Adevăr decît numai Hristos, nu poate să fie împărţit acest Adevăr.Numai în funcţie de acest Adevăr este construită orice gîndire ca să fie valabilă, numai dacă este pe Adevărul-Hristos care, de fapt, s-a dogmatizat în Sinoadele Ecumenice, toată învăţătura aceasta pînă la 787, Sinodul VII Ecumenic, care a fost în apărarea icoanei, dar mai ales la Sinodul I Ecumenic, unde s-au stabilit cele 7 puncte din Crez, că Iisus Hristos este Dumnezeu Născut, nu făcut, şi la Sinodul al II - lea Ecumenic, unde s-a completat Crezul cu încă 5 articole, ca să fie 12. Deci s-a stabilit lucrul acesta: Biserica nu poate să fie împărţită; acesta ar putea să fie răspunsul la întrebare: niciodată nu poate să fie împărţită Biserica, dar există erezii.Dacă n-ar exista Noul Testament s-ar fi desfiinţat Vechiul Testament, dacă n-ar fi existat Noul Testament n-ar fi existat nici o serie întreagă de atacuri filosofice împotriva Adevărului-Hristos, împotriva Creştinismului, pentru că acesta era un obiectiv care strălucea, care umbrea orice, şi sigur că a fost atacat de toate filosofiile care au păreri bune, zic ei, împotriva Adevărului adevărat. Adevărul este Hristos, Biserica Ortodoxă. Cuvîntul ortodox asta înseamnă. Faptul că s-au desprins de-a lungul vremii schisme şi erezii nu înseamnă că Biserica şi-a pierdut unitatea ?  arhimandrit Arsenie: Nici vorbă. Unitatea ţine de Adevăr, dar unitatea nu se referă la un număr de credincioşi, ci se referă numaidecît la Adevăr, care nu s-a stricat, rămîne imutabil şi singurul drum mîntuitor; nu spun de la mine şi: “cine va strica una din aceste mici, mic se va chema”[3] - adică nu se va mîntui; s-a dogmatizat tot ce a spus Hristos ca să se poate trăi, să se poată împlini.  Sunt afirmaţii grave faptul că se susţine că Biserica şi-a pierdut unitatea, mai cu seamă pentru că acestea sunt făcute de universitari, teologi. arhimandrit Arsenie: Biserica şi-a pierdut unitatea ţinînd cont de numărul de credincioşi, dar nu unitatea în funcţie de Adevăr; Adevărul nu poate să fie împărţit; că s-au rupt de Adevăr este altceva. Dacă se vorbeşte aşa, trebuie să se şi motiveze despre ce unitate este vorba. Sfinţia voastră, cum credeţi că ar trebui să se desfăşoare dialogurile inter-creştine între Ortodoxie şi Catolicism, respectiv Protestantism, Necalcedonieni etc. ? Ce ar trebui să se discute, cît timp ar trebui să ţină aceste discuţii? arhimandrit Arsenie: Ca timp, nu se pune problema; se pune problema adevărului care trebuie discutat. Nu este valabilă nici o discuţie, decît: vă primim cu drag înapoi [4].Ecumenismul[5] acesta, lupta aceasta, de venit vine din partea lor. N-au identitate! Îi roade pe suflet faptul că nu sunt cu Adevărul.Singurul Adevăr este Hristos: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”[6]; în funcţie de Adevărul acesta e tot! - Ortodoxia, chiar numele ei este de la Hristos, cum ne-a învăţat El, Hristos şi au continuat Apostolii.Am stat împreună sute[7] de ani şi, sigur, s-au despărţit. De ce? La majoritatea problemelor dogmatice, cu Sinoadele Ecumenice, am fost împreună; la Sinodul 6 Ecumenic, Papa Martin a fost mucenic al ideii normale împotriva monotelismului.Va să zică am fost împreună; acuma s-au despărţit! Şi de la catolici[8] au venit protestanţii[9] cu Luther, şi neoprotestanţii[10] care, îţi dai seama, au interpretare continuă. N-au, repet, identitate şi îi roade faptul că nu sunt cu Adevărul.Nu există tîrg în materie de Adevăr! Ca să putem face o împăcare, o unitate, trebuie să negustorim: lasă tu, las şi eu. Ce să lăsăm noi? Nu se poate pune problema - “o iota, o cirtă cine lasă din tot ce spun Eu”[11], acesta îşi pierde mîntuirea; este neapărat problema asta care se pune. Nu avem ce discuta decît dacă veniţi înapoi!Dar cum ar trebui să se desfăşoare aceste dialoguri? arhimandrit Arsenie: Dar nu sunt deloc de părere să fie un dialog. Dacă nu-i tîrg, dialogul începe; să discute nu ştiu ce. Dacă faci caz de istorie, nu-ţi dau voie. Sau, mai bine zis, dacă faci caz de istorie, ce istorie au? De ce au plecat? Sute de ani am fost împreună; acestea nu sînt 15 zile ! Dacă vor să vină, să vină înapoi, sunt primiţi cu toată dragostea. Aşa interpretez şi vizitele care s-au făcut: de curtoazie; acesta-i semn că noi suntem de bună credinţă, că vă primim cu drag dacă veniţi. Fără condiţii! Deci doar aceste cuvinte ar trebui să se desfăşoare în cadrul dialogurilor; doar la aceste cuvinte ar trebui să se rezume dialogul ?arhimandrit Arsenie: Să vină la Ortodoxie! Că e vorba de Adevăr! Adică, dom-le, ia-mi un ochi că văd bine numai cu unul, ştii? Obiectul unui dialog, dacă vor să fie dialog, ar putea să fie acesta: “nu avem nimic de discutat decît: vă primim cu drag înapoi”. Asta este poziţia pentru că, altfel, ar însemna ca noi să ciuntim din Ortodoxie. Ce să ciuntim?! Dacă v-ar spune cineva că sunteţi habotnic, ce i-aţi răpunde? arhimandrit Arsenie: Nu, dragă, sunt ortodox! V-am întrebat pentru că au fost acuzaţi unii ortodocşi că sunt habotnici. arhimandrit Arsenie: Ascultă-mă ce spun! N-au cum, trebuie să zică ceva. Dar cu ce interes? Nu ne-am dus noi la ei :”Hai să veniţi!”; îi chemăm, desigur. Dar văd că pe ei îi roade ceva. Din punct de vedere spiritual, exclusiv spiritual, au chinul acesta că nu sunt cu Adevărul; şi Adevărul e limpede, dacă vrei să judeci normal, este aici. Noi avem probleme că suntem neatenţi, că suntem slabi, dar în ceea ce priveşte Adevărul, că despre asta este vorba, nu avem nici o grijă. Dar ei sunt îngrijoraţi. Orice ins dacă te vede pe tine pe o poziţie de valoare caută să te niveleze ca să aibă el linişte pe poziţia lui. Credeţi că s-au făcut progrese în cadrul mişcării ecumenice, a dialogului cu catolicii şi protestanţii? Adică vedeţi un duh bun? arhimandrit Arsenie: Nu; prin întrebările pe care le puneţi, repetăm mereu întrebarea întîi. Nu, nici un progres nu se poate face, indiferent ce i se propune şi cine întreţine un dialog; dar înseamnă că cineva e vîndut, ori laş, ori neortodox, ori nu cunoaşte frumuseţea şi văpaia Ortodoxiei. Dialogurile acestea durează de foarte mult timp.  arhimandrit Arsenie: Desigur, numai aşa să nu spună că nu am stat de vorbă, cum au făcut acum: le-am întors vizita; foarte bine. Asta s-a făcut să arate că suntem civilizaţi, dar suntem pe poziţia noastră. Dar nu asta e discuţia. Discuţia este o împăcare: trebuie să ne aşezăm pe o poziţie de Adevăr comun; dar deja e Hristos!Pentru că vor ei, pentru sutele astea de ani de rătăcire ale lor, trebuie să facem noi concesii ? Nu ! Adevărul este imutabil şi veşnic, este Hristos. Sfinţia voastră, mişcarea ecumenică porneşte de la ideea refacerii unităţii Bisericii Mîntuitorului Hristos. Credeţi că este o ispita de-a dreapta? Pentru că ei cred că suntem divizaţi. arhimandrit Arsenie: Este o ispită de-a dreapta pentru că pun în discuţie Adevărul. Acestea sunt porniri omeneşti, sunt momente, sectoare de timp în care se ivesc o serie întreagă de lucruri; ei caută să motiveze ce spun şi, din punct de vedere psihologic, nu le convine poziţia Bisericii pentru că vor să ne niveleze; aceasta este întotdeauna tendinţa celui mai slab ca să te aducă şi pe tine la nivelul lui, ca să poată fi liniştit în căderea lui.Ecumenismul este o problemă care nu va reuşi niciodată; decît o vorbă stearpă, o vorba continuă, cu acelaşi titlu pentru că nu se lasă ei. Noi tăcem; noi nu am stricat nimic. Ca să ne împăcăm trebuie să vină la Ortodoxie, absolut, de unde au plecat. Noi nu avem ce ceda. Ce să cedăm? “O cirtă de va strica cineva din ce învăţ Eu, mic se va chema”[12].Ce s-a stabilit la Sinoadele Ecumenice sunt nişte lucruri cu totul valabile; acelea durau sute de zile, cu mari Sfinţi Părinţi şi: “Părutu-s-a nouă şi Duhului Sfînt”[13], aşa începea hotărîrea care consemna stabilirea Adevărului Sinodului. Foarte mulţi teologi studiază la facultăţi protestante şi catolice; şi tocmai aceştia sunt promotorii mişcării ecumenice. arhimandrit Arsenie: Acestea nu sunt argumente, nu putem să discutăm asta, de ce exista iad şi de ce exista rai; treaba lor! I-am spus unui băiat care făcuse Teologia sau o termina, pasionat de lucruri mai “exotice” - acesta mi-a zis: “mă duc la Roma cu gîndul să combat catolicismul” - şi i-am spus: ascultă, numai clădirile cînd le-oi vedea te catolicizezi, cum ai intrat în Roma. Ei s-au organizat acolo, se motivează, dar se motivează fals. Dar nu ştiu de ce se pune problema împăcării! De ce? Ce te roade? Noi nu am pus problema pentru că suntem liniştiţi, suntem fericiţi. M-a îngrozit foarte mult cînd am auzit că nu au Proscomidie, şi cînd văd ce mult se poate face la Proscomidie unde pomenim morţii şi viii! O Liturghie fără Proscomidie e un lucru raţionalizat, e un simbol, nu mai e un Adevăr. Mai mulţi teologi, printre care şi Mihai Urzică, părintele Iustin Popovici, sîrbul, în unele cărţi ale lor au afirmat că mişcarea ecumenică ar fi o creaţie a masoneriei. Ce spuneţi?arhimandrit Arsenie: Nu este o creaţie a masoneriei, este o creaţie a dracului. Mai rău! arhimandrit Arsenie: Mai rău! Chiar Iustin Popovici a zis[14] că ar fi cea mai mare greşeală a secolului. Panerezia secolului, “panerezia timpului nostru”, s-a exprimat părintele Iustin Popovici. arhimandrit Arsenie: Da. E cea mai mare greşeală. Şi a mai zis încă una, fiind vorba de el: “S-au făcut trei mari greşeli de la Creaţie: căderea lui Adam, trădarea lui Iuda şi infailibilitatea papală”. Va să zică nu putem să dăm citate decît pentru Ortodoxie. Au fost nişte ortodocşi, nişte trăitori - şi Mihai Urzică pe care îl cunosc; am stat împreună şi îl pomenesc zi de zi pe el şi pe Maria, soţia lui; îi am pe pomelnic. L-aţi cunoscut ?arhimandrit Arsenie: Cum să nu. Am stat la el după ce m-a eliberat din închisoare; n-aveam unde să stau, şi m-a primit el.Vă cunoştea dinainte? arhimandrit Arsenie: Nu. Am auzit că e om milostiv şi i-am bătut la uşă: “Domnule, sunt eliberat din închisoare; n-am unde să stau”. Sigur, omul avea inimă bună, dar pe undeva a devenit suspicios - s-a convins că nu este cazul; mi-a trimis şi un rînd de veşminte.Sfinţia voastră, aţi spus, de altfel spune şi părintele Iustin Popovici, că mişcarea ecumenică este o creaţie a dracului. Vă rugăm să explicaţi acest lucru. arhimandrit Arsenie: Este o risipire de cuvinte pur şi simplu susţinîndu-se prosteşte; pentru că: împrăştie ca să poţi să stăpîneşti, “dezbină şi stăpîneşte”. Adevărul de credinţă s-a stabilit pe ce a făcut Mîntuitorul, acesta-i adevăr de credinţă; dacă nu-i după Adevăr, sigur că-i după Diavol [15]. Cînd spuneţi că este a dracului arde, ustură. arhimandrit Arsenie: Nu ştiu pe cine arde, dar nu ne interesează; dacă arde îi arde şi altele, nu numai asta. Credeţi că este un drac mai al dracului?  arhimandrit Arsenie: Toţi dracii sunt ai dracului.Adică unul mai deştept pentru că este destul de răspîndit şi printre unii ortodocşi. arhimandrit Arsenie: Nu este; afară de cei ce nu cunosc Ortodoxia.Mîntuitorul a spus cînd S-a înălţat la cer: “rămîneţi în Ierusalim, pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”[16]; aici este ştiinţa, aici este experienţa: după Cel de sus. Au fost nişte pescari, de aceea i-a ales  Dumnezeu  pe aceştia - cu cele smerite să-i smerească pe toţi.Îmi pare foarte rău că lumea nu este trezită sau nu este orientată cu privire la bătaia asta continuă de la Apus pentru împăcare. Ce împăcare? Îţi dau bună ziua, dacă ai magazin, cumpăr pîine de la tine, e altceva; dar eu sunt tot ortodox. Aici trăim cu turcii - am botezat vreo 7 pînă acum - vin pe la mine şi îmi cer rugăciuni; mi-au zis: “părinte, avem acelaşi Dumnezeu”. Avem, sigur că avem acelaşi Dumnezeu, dar nu credeţi în Hristos, şi numai prin El ne putem mîntui. Cum crezi în Dumnezeu, aceasta este important.  Sfinţia voastră, mai multe Biserici Ortodoxe, printre care şi cea a Serbiei, s-au retras de la dialogurile ecumenice şi din consiliile ecumenice.  arhimandrit Arsenie: Sunt foarte de părere. De ce nu ne lasă în pace? Pentru că nu suportă nimeni pe altul lîngă el superior; vrea să-l niveleze, ca să fie liniştit în slăbiciunile lui. Sunt bucuros că s-au retras, pentru că sunt foarte convins că nu se poate face ceva ţinînd cont din alt punct de vedere decît cel Ortodox; n-avem cum face. “Cine va strica una din aceste mici, mic se va chema”[17], ai văzut cu ce prudenţă a vorbit Mîntuitorul cu mii de ani înainte ?Apostolul Pavel pune anatema pe cei care strică Adevărul Evanghelic.arhimandrit Arsenie: Păi, nici vorbă; ” Înger de sus de va face altfel decît vă învăţ eu, anatema să fie”[18]. Nu se pune problema.În Sinodul Bisericii Sîrbe sunt episcopi care au fost fii duhovniceşti ai Părintelui Iustin Popovici. arhimandrit Arsenie: A fost un om de mare valoare bisericească acest Iustin Popovici; am toată admiraţia. Dumnezeu l-a scos pe Iustin Popovici care a fost o figură şi continuă să fie. Şi să ştiţi că unul din meritele lui este că a fost erou şi a spus Adevărul fără teamă; nu a fost un molîu să pună problema numai ştiinţific. A fost un trăitor şi a susţinut Adevărul cu curaj. A vorbit adevărat, chiar dacă se zice că a exagerat cînd a afirmat că s-au făcut trei mari greşeli în lume: căderea lui Adam, trădarea lui Iuda şi infailitatea papală. Păi, ce zici de el?! A zis-o cu curaj, şi aşa este; a vrut să arate cît este de grav; este Hristos în Papa? Adică nu-i slujitor al lui Hristos? Pentru că multe face ca să renunţe, dar nu renunţă la asta. Nu renunţă; îi place. arhimandrit Arsenie: Cred şi eu; pe urmă au emanat pe Filioque. Spune Mîntuitorul: “De la Tatăl purcede”[19], şi s-a fixat Crezul la Sinoadele Ecumenice cu nişte titani, niste sfinţi titani; 318 Sfinţi Părinţi, şi toţi sunt sfinţi; şi Atanasie cel Mare, care a fost o sabie bine ascuţită.La Sinoade[20] s-au stabilit nişte adevăruri de credinţă. Hotărîrea Sinodului începea astfel: “Părutu-ni-s-a nouă şi Duhului Sfînt”[21]; şi nu durau 2-3 zile, ci sute de zile, unde a contribuit şi Duhul Sfînt. Putem să zicem ceva în ce priveşte punctele Crezului care s-au stabilit 7 la Sinodul I Ecumenic şi încă 5 puncte din Crez la al doilea, privind Duhul Sfînt; putem contesta ceva, vreun punct dintr-acestea că nu-i adevărat?N-a spus Mîntuitorul, limpede cu privire la Duhul Sfînt: “Cine se va boteza în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfînt”[22] ? Zice în Evanghelie: “cine nu se va boteza, nu se va mîntui”[23], deci în Duhul Sfînt.Şi a venit erezia să spună că Duhul Sfînt este o apariţie inventată de lume. Cum Dumnezeu în trei, trei Dumnezei. Nu vrea să vadă că sunt 3 feţe şi o singură putere. Asta-i, asta nu vor să vadă: “nenaştere, naştere şi purcedere”. Ce i-aţi spune Papei dacă l-aţi vedea? arhimandrit Arsenie: Mai întîi de toate aş fi cu inima ortodoxă, cu prezenţă ortodoxă şi am mai spus: “am fi foarte bucuroşi dacă aţi veni la Ortodoxie, înapoi”; fără condiţii. Am spus: nu există tîrg în materie de Adevăr. Asta este o întrebare de fantezie, nu mă primeşte el pe mine. A venit în ţara noastră să facă demonstraţie făcînd o Liturghie catolică, a venit să facă lucrul ăsta, ceea ce înseamnă ori să cucerească, ori prozelitism, dar cu o condiţie: să faci ca ei; pe greco-catolici i-a amăgit cu lucrul acesta: rămîneţi şi duceţi o viaţă ortodoxă, dar tineţi administrativ de noi, şi acum sunt mai catolici decît Papa. I-a păcălit. arhimandrit Arsenie: I-a păcalit. Şi acuma tot aşa, tot metoda aia, într-un fel sau altul, dar care-i scopul?Noi stăm de vorbă cu cei desprinşi de adevărul de credinţă într-un singur caz: dacă vrei să vii la Ortodoxie înapoi, fără condiţii. Singurul dialog ?! arhimandrit Arsenie: Păi, nu se poate altfel. Adică, să mă împac cum vrei tu, trebuie să cedez şi eu, trebuie să-ţi accept ţie nişte lucruri. Ce să acceptăm, ce să cedăm noi? Ce să cedăm? Că, dacă “o cirtă dacă schimbaţi din ce-am spus Eu, mic se va chema”[24]. Noi n-am făcut decît ce au hotărît Sinoadele, ce a hotărît Hristos, pentru că la Sinoade n-au hotărît oamenii, ci Duhul Sfînt în Sinod; aşa se făceau şi consemnările.A venit Dumnezeu, nu a venit un Arhanghel ca să mai discutăm niţel - poate a greşit arhanghelul ăla.A venit chiar El, ca să nu se mai pună în dubiu, pentru că Dumnezeirea a ştiut că vor fi dezbateri şi vor fi schimbări, dar a precizat:  “cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece[25]; şi cuvintele acestea sunt: “o iota sau o cirtă de veţi schimba din ce am hotarăt Eu, mic se va chema”[26] - adică nu se va mîntui; zice şi Sfîntul Ioan Gură de Aur[27]. “Şi înger din cer de va veni şi vă va învăţa altceva decît vă învăţ eu: anatema.”[28] (spune Apostolul Pavel). Va să zică, pecetluiau Adevărul cu ameninţările acestea divine, ameninţări făcute cu adevărat şi poate să fie juridic şi cu tărie. S-au consemnat în canoane o serie întreagă de abateri; se zice că sunt perimate, dar nu sunt perimate. O altă problemă este că aceste canoane nu prea s-au mai republicat.  arhimandrit Arsenie: Se scrie, se tipăreşte numai ceea ce ar duce spre o împăcare, spre o motivare a lor. Ei vor o împăcare, dar să ţinem de Roma; la urma urmei, ei spun că au dreptate. Părintele Iustin Popovici spunea că orice protestant în materie de dogme este infailibil, e un Papă. arhimandrit Arsenie: a este; ei interpretează la infinit. Dacă Papa singur s-a făcut infailibil, de ce să nu mă fac şi eu ?Ce temei scripturistic ai ? “Eu sunt cu voi pînă la sfîrşitul veacului”[29], “vă fac arhierei, vă dau preoţie, vă dau puterea asta harică”[30], dar “Eu sunt Cel ce sunt[31].    Însemnări  pentru  Cuvîntul  I.



[1] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: “Eu sunt Calea, şi Adevărul, şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl, fără numai prin mine.”, Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul 14, versetul 6. [2] Amintim cuvintele Cuviosului Iustin Popovici :Dumnezeu-Omul Hristos a unit în Biserica Sa toate cele din ceruri şi cele de pe pămînt (Efeseni ); toate tainele cerului şi ale pămîntului s-au împreunat într-o singură Taină, şi astfel s-a dobîndit Taina cea mare, a-tot-Taina: Biserica. Această mare Taină pătrunde toate mădularele Bisericii, toată viaţa lor, toate legăturile lor. Drept aceea, totul în Biserică este minune, totul este Taină  “mai presus de cuget” = mai presus de raţiune. Aici nu este nimic obişnuit, nimic banal, nimic de mîna a doua, nimic de puţină însemnătate, fiindcă totul este Dumnezeu-omenesc, totul este unit organic într-un singur organism Dumnezeu-omenesc, într-o singură şi atot-cuprinzătoare mare taină” Dumnezeu-omenească: Biserica Ortodoxă. (…)Toate în Biserică sunt Sfîntă Taină, toate: de la lucrul cel mai mărunt pînă la cel mai mare, pentru că totul este cufundat în negrăita sfinţenie a Dumnezeu-Omului Celui fără de păcat, a Domnului Hristos.(…)În Biserică, totul este Sfîntă Taină. Iar pe primul loc: Sfînta Taină a Botezului, Sfînta Taină a Mirungerii, şi Sfînta Taină a Euharistiei.Orice ierurgie e Sfîntă Taină. Chiar una mică, chiar şi cea mai mică?” - Da. Oricare dintre ele este la fel de uriaşă ca însăşi taina Bisericii. Fiindcă şi cea mai mică dintre ele este în organismul Dumnezeu-omenesc al Bisericii într-o legătură organică, vie, cu întreaga taină a Bisericii - cu Însuşi Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos.(…)Drept aceea, nu este număr tainelor în Biserica lui Hristos, în această a-tot-cuprinzătoare sfîntă a-tot-Taină ceresc-pămîntească a Dumnezeu-Omului. În ea, şi fiecare “Doamne miluieşte” este o Sfîntă Taină, şi fiecare lacrimă de pocăinţă, şi fiecare suspin al rugăciunii, şi fiecare strigăt de tînguire. [3] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: “amin zic vouă: pînă ce va trece cerul şi pămîntul, o iotă sau o cirtă nu va trece din lege, pînă ce vor fi toate. Deci, cela ce va strica una dintru aceste porunci mai mici, şi va învăţa aşa pe oameni, mai mic se va chema întru Împărăţia Cerurilor; iar cela ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru Împărăţia Cerurilor.”, Sfînta Evanghelie de la Matei, Capitolul 5, versetul 18, 19.  [4] Aceasta este dragoste şi linişte sufletească: a-i arăta celui ce greşeşte şi a-l îndruma spre pocăinţă, mai ales dacă se află în abateri de la adevărul mîntuitor; este şi gîndirea Sfîntului Ioan Gură de Aur. A nu-i spune şi a nu îndrepta pe cel ce greşeşte, mai ales în materie de credinţă, înseamăna nepăsare, împreunare greşelilor dogmatice, ereziilor. [5] Pentru a preîntîmpina orice confuzie, şi pentru aducere la cunoştiinţă, facem precizarea că termenii ecumenic ( a-toată-lumea, peste tot pămîntul), catolic (universal) sunt proprii Bisericii Ortodoxe, sunt însuşiri ale Bisericii Ortodoxe.În momentul de faţă, în mod eronat, aceşti termeni sunt folosiţi pentru a arăta pe următorii greşelilor Papei (termenul catolic), respectiv adepţii ecumenismul ( aşa cum este arătat de Cuviosul Părinte Iustin Popovici).  [6]  Vezi însemnarea 1. [7] Multe din greşelile latinilor: Filioque, folosirea azimilor, celibatul preoţilor, începutul infailibilităţii sunt dinainte de anul 1054, şi nu au legătură cu acest an; au fost arătate, combătute şi de Sfîntul Fotie, patriarh la Constantinopole, a se vedea Enciclica de la anul 876, de asemenea Sinodul de la Constantinopole de la anul 879-880 .  [8] Pentru greşelile catolicilor, ca şi pentru alt interes duhov-nicesc, a se vedea şi cele trei tomuri tipărite în Ţările Române, sub îngrijirea patriarhului Dosithei al Ierusalimului:Cartea Împăcării (Tomos Katallaghes),

Iaşi, 1694, Cartea Dragostei (Tomos agapes kata latinon -Tomul dragostei asupra latinilor), Iaşi, 1698, cuprinde şi scrieri ale Sfîntului Marcu al Efesului, apărătorul credinţei la Sinodul de la Ferrara-Florenţa(1438-1439), iar la Rîmnic,Cartea Bucuriei (Tomos Haras), 1705, apărută  sub voievodul martir Constantin Brîncoveanu, cu purtarea de grijă a Sfîntului Antim Ivireanul, pe atunci episcop de Rîmnic - din acest volum, amintim:Epistola enciclică, a lui Fotie, către patriarhii Răsăritului, împotriva celor ce zic că purcede Duhul cel Sfînt şi de la Fiul;Cel de-al optulea Sinod Ecumenic, hotărîri;Contradicţii în părerile latinilor, contradicţii arătate de patriarhul Dositei al Ierusalimului;Aşternuturile Fericitului Meletie, papa Alexan-driei, despre care este adevărata Biserică, şi care este adevăratul ei Cap, şi împotriva primatului papei Romei;Dialogul oarecărui secretar cu latinii, şi că pe eretici Biserica Sobornicească îi leapădă de la sine;Dialog între doi monahi, contra latinilor.Mai amintim:Ioan Eugenikos, Discurs contra hotărîrii sinodului din Florenţa, Iaşi, 1694; Nectarie, patriarh al Ierusalimului, Intîmpinare împotriva primatului Papii, Iaşi, 1682; Eustratie Argentis, Manual în contra infailibilităţii Papei, Iaşi, 1746; Sintagma contra azimilor, Iaşi, 1747.   [9] Termenul (neo)protestant vine de la protestul faţă de Papa, denumire atribuită de papistaşi următorilor lui Luther (din păcate, Luther nu s-a întors către Răsărit); aceştia sunt: evanghelici, luterani, reformaţi, calvini, unitarieni, baptişti, adventişti, penticostali etc, amestec de iconoclasm (hulitori ai icoanelor), interpretare eronată a Sfintei Scripturii, hulire a Sfinţilor, a Crucii, a Maicii Domnului etc. A se vedea răspunsurile patriarhului Ieremia al II al Constantinopolei către luteranii din

Tubingen
(1576, 1579, 1581); după a treia sfătuire, “dialogul” a încetat, ascultînd de Apostolului Pavel: “De omul eretic, după una şi a doua sfătuire, te fereşte.” (Epistola Sfîntului Apostol Pavel către Tit, Capi-tolul 3,versetul 10).De asemenea, amintim: Varlaam, mitropolit al Moldovei, Răspuns împotriva cate-hismului calvinesc,

Iaşi
, 1645,Dosithei, patriarh al Ierusalimului, Manual în contra rătăcirii calvine, Bucureşti, 1690. [10] Vezi însemnarea 9.  [11] Parafrază, vezi însemnarea 3.  [12] Parafrază, vezi însemnarea 3.   [13] “Pentru că s-au părut Sfîntului Duh, şi nouă”, consemnare la Sinoade, începînd cu Sinodul Apostolic, conform Sfîntului Apostol Iacov, şi Sfinţilor Apostoli, Faptele Sfinţilor Apostoli, Capitolul 15, versetul 28.   [14] Cartea Cuviosului Iustin Popovici(1894-1977), Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul, a fost tradusă pe româneşte de răposatul părinte Olimp Căciula, în 1979; de atunci, o copie dactilografiată se află şi în biblioteca Facultăţii deTeologie din Bucureşti. Citatele din Cuviosul Iustin Popovici sunt după ediţia din anul 2002, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, Petru Vodă, în traducerea lui Adrian Tănăsescu.   [15] Parafrază; spune Domnul nostru, Iisus Hristos: “Cel ce nu este cu Mine, împotriva Mea este, şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte”, Sfînta Evanghelie de la Matei, Capitolul 12, versetul 30.   [16] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: “Şi iată, Eu trimit făgăduinţa Tatălui meu întru voi, iar voi şedeţi în cetatea Ierusalimului, pînă ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a scos pe ei afară pînă în Betania, şi ridicîndu-Şi mîinile sale, i-a binecuvîntat pe dînşii. Şi a fost cînd i-a binecuvîntat pe ei, S-a depărtat de la dînşii, şi Se înălţa la cer. Iar ei închinîndu-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în Biserică, lăudînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu, Amin.” Sfînta Evanghelie de la Luca, Capitolul 24, versetul 49,50,51,52.  [17] Parafrază, vezi însemnarea 3.    [18] Spune Sfîntul Apostol Pavel: “Ci măcar noi, sau înger din cer de va binevesti vouă, afară de ceea ce am binevestit vouă, anatema să fie. Precum am zis mai înainte, şi acum iarăşi zic: Oricine de vă va binevesti vouă afară de ceea ce aţi luat, anatema să fie.”, Epistola Sfîntului Apostol Pavel, către Galateni, Capitolul 1, versetul 8, 9.     [19] Spune Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos: “cînd va veni Mîngîietorul pe care Eu voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi pentru Mine.”, Sfînta Evanghelie de la Ioan, Capitolul 15, versetul 26.  [20] Prin Sinod Ecumenic ( a toată lumea) se înţelege importanţa deosebită a sinodului pentru viaţa Bisericii. Sinodul de la anul 787, pentru cinstirea Icoanelor şi condamnarea celor ce le hulesc, a fost recunoscut, consacrat ca ecumenic în timpul Patriarhului Fotie al Constantinopolei; unul din meritele Sfîntului Fotie este că a contribuit esenţial la codificarea sinoadelor recunoscute de Biserică - lucrare cunoscută în prezent sub numele de Pidalion, care cuprinde şi canoanele şi comentariile la acestea. Sfîntul Simeon al Tesalonicului, Patriarhul Dositei în culegerea de texte Tomul Bucuriei(Tomos Haras), de asemenea  Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de la anul 1848 arată Sinodul de la anul 879-880 din timpul Patriarhului Fotie fiind a toată lumea(ecumenic); de asemenea sinoadele palamite (1341, 1347, 1351) din timpul Sfîntului Grigorie Palama sunt considerate cu caracter ecumenic.  [21]    Parafrază; vezi însemnarea