• Articole noi

  • Războiul nevăzut: Fă-i loc lui Dumnezeu lângă tine
  • Introducere în „Războiul nevăzut“
  • Cuvant de deschidere
  • CUVANT PENTRU MONAHISM, de Parintele Sofronie Saharov
  • Ideea creştină: Cum pedepsim analiştii cu gura mare?
  • Tinerii fată în fată cu Biserica, de Bogdan Mateciuc
  • Stiinta inteleasa ca o gnoza automantuitoare, de Adrian Lemeni
  • Convorbire cu Pãrintele Iustin Pârvu, de la Sf. Mãnãstire Petru Vodã
  • Despre cererile omului către Dumnezeu
  • CĂSĂTORIA CREŞTINĂ: CUM ÎNDREPTĂŢIREA

• Teme

  • bioetica
  • credinta
  • despre icoane
  • despre pacat
  • despre rugaciune
  • diverse
  • ecumenism
  • familia
  • filocalia
  • Manastiri
  • morala ortodoxa
  • Pasti
  • patristica
  • povăţuiri duhovniceşti
  • predici ortodoxe
  • spritualitate ortodoxa
  • teologie
  • Uncategorized

Despre Botez, de Arhimandrit Sofian Boghiu

Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment

     Botezul, ca practica, este cea mai veche Taina. Primul botez, simbolic, a fost potopul. Oamenii in aceea vreme, ca si in zilele noastre, erau incarcati de pacate si numai o inundatie universala, un potop, a putut sa spele toate pacatele lumii. A ramas numai Noe cu copiii sai si cu cei pe care i-a luat impreuna in corabia si animalele de toate felurile.

     Deci, primul potop a spalat pacatele pamantului, pentru ca pacatele oamenilor - unele mai mari, altele mai mici , altele foarte mari -, se revarsa si asupra pamantului, au influenta universala asupra vietii de pe glob. In rugaciunile de ploaie se spune ca nu ploua, din cauza pacatelor oamenilor. Si de aceea, cand se va implini ceea ce a spus Mantuitorul Hristos, va veni intr-o buna zi sfarsitul acestui pamant, care nu va fi prin apa, cum a fost pe vremea lui Noe, ci prin foc.

     Deci, primul botez universal a fost potopul. Al doilea botez, mai restrans, a fost botezul poporului evreiesc cand a trecut prin Marea Rosie. Si acest botez a fost curatitor de pacate, caci a curatit pe fiii lui Israil cat au stat in Egipt. Erau poporul lui Dumnezeu, insa aveau si ei pacate si, trecand prin Marea Rosie, au fost curatiti de pacatele lor. Au trecut pe o adevarata carare prin mijlocul marii; iar valurile stateau de parte si de alta, ca si cum erau inchegate. Numai cand au trecut armatele lui Faraon pe aceasta cale a marii atunci s-au revarsat valurile si au inecat pe egipteni, care voiau sa ucida pe cei fugiti din Egipt, adica pe acest popor al lui Dumnezeu.

     Un botez mai apropiat de crestinism este botezul Sfantului Ioan Botezatorul de la raul Iordanului, care, dupa cum stiti, a fost un botez de pocainta : Si se botezau de catre el - de catre Sfantul Ioan Botezatorul - in raul Iordan, marturisindu-si pacatele. Acest botez era curatator de pacate.

     Iar Botezul Sfantului Ioan a fost asa : Sfantul Ioan a iesit din pustie si a inceput sa invete lumea care venea la el. A avut de la inceput o mare popularitate. Firea lui uscativa, prin post si rugaciune, trupul lui sfintit prin nevointa pustiei, pentru ca nu a mancat niciodata paine, cum spune in Evanghelie, ci lacuste si miere salbatica, acest inger in trup, cum este infatisat in iconografie, a practicat botezul pocaintei, invatand pe oamem sa se caiasca de pacate, si ii boteza in Iordan. Botezul lui Ioan pregatea pe evrei sa creada in Hristos.

     In sfarsit este si botezul Mantuitorului, pe care l-a primit de la Ioan in Iordan. Acesta nu era izbavitor de pacate, ci era un botez pentru sfintirea naturii si mai ales pentru sfintirea apelor. Iisus nu avea pacate, asa cum El Insusi spune : Cine Ma poate vadi pe Mine de pacat ?

     Intre botezul Sfantului Ioan Botezatorul si botezul Mantuitorului Hristos este o mare deosebire. Botezul Sfantul Ioan este un botez al pocaintei, un botez numai cu apa. Botezul Mantuitorului este botez cu apa, cu Duh Sfant si cu foc. Botezul Mantuitorului este cu totul superior acestui botez al pocaintei. Botezul nostru, al crestinilor, isi are temeiul tot in aceasta mare zi a Botezului Domnului. Dar este o porunca speciala data de Mantuitorul Hristos dupa invierea Sa, o porunca lasata catre Sfintii Apostoli, ca, mergand in toata lumea, sa invete pe oameni si sa-i boteze in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

     Abia in viata crestina botezul are un caracter special, de Taina, fiind una din cele sapte Taine ale Biserica crestine. Stiti care sunt cele sapte taine ale Bisericii ? In primul rand Botezul, apoi Mirungerea, sau Ungerea cu Sfantul Mir, Sfanta Impartasanie, Spovedania, Casatoria, Preotia si Sfantul Maslu.

     Sapte Taine legate cu cele sapte daruri ale Duhului Sfant. Aceste Sfinte Taine se pot compara cu cele sapte Laude ale Bisericii, pe care le stim : Rugaciunea de la miezul noptii sau Miezonoptica, Utrenia, Ceasul intai, Ceasul al treilea, Ceasul al saselea, Ceasul al noualea, Vecernia si Pavecernita.

Deosebirea intre cele sapte Laude si cele sapte Sfinte Taine este si aceasta : cele sapte Laude au timpul lor bine precizat prin slujbele Bisericii si sunt publice, adica rugaciunile se citesc la strana. Sfintele Taine, unele din ele sunt savarsite in biserica, mai ales Sfanta Impartasanie, si se savarsesc pentru diferiti credinciosi.

     Celelalte Sfinte Taine, Spovedania de pilda - este o taina foarte intima. Adica, ceea ce se marturiseste la spovedanie, preotul nu are voie sa spuna altora. Era un canon si o randuiala in vechime : preotului care divulga Taina Sfintei Spovedanii, i se taia limba ! Inchipuiti-va ce pedeapsa cumplita !

     Taina Sfintei Impartasanii se savarseste tot in taina, insa in biserica. Nu stie nimeni sufletul celui care se impartaseste; numai Dumnezeu stie si el singur.

     De asemenea si celelalte Sfinte Taine, tot asa se savarsesc, in intimitate fiecare. Numai Taina Sfantului Maslu, de obicei, se savarseste in public si pentru toti bolnavii din comunitatea imediata sau din toata lumea ortodoxa.

     Asa incat acestea sunt deosebirile. Cele sapte Laude se savarsesc public, in anumite momente fixate, in timpul slujbelor bisericesti, iar cele sapte Taine sunt rezervate fiecarui individ la timpul cuvenit, pentru ca fiecare are nevoie de o anumita taina.

     Taina Mirungerii este taina separata, insa este savarsita impreuna cu botezul, pentru ca se savarseste indata dupa Sfatul Botez.

     Botezul inseamna scufundare, dupa un cuvant grecesc. De aceea botezurile se savarseau in rauri, in catacombe, cand erau in prigoana crestinii din primele veacuri, si in locasurile sfinte, adica in biserici. Prin secolele IV si V, credinciosii care veneau la crestinism din paganism, erau botezati in baptisterii, niste biserici speciale pentru botez. Am fost intr-un asemenea baptisteriu, in Siria, la manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul, din secolul V. 0 biserica rotunda, ce se numeste rotonda. Acolo era locul unde se botezau catehumenii, adica cei care erau in varsta si veneau la botez. Mai pe urma, insa, cand crestinismul s-a mai dezvoltat, se botezau in aceste baptisterii atat oameni mari, cat si pruncii. Dupa botez erau imbracati in haine albe si veneau de la baptisteriu - cum v-am spus ca era in Siria, la Manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul - pana la biserica in procesiune, - preoti, diaconi si cantareti. Cantau din cantarile botezului si mergeau catre biserica. Apoi inconjurau de trei ori biserica cantand si, dupa aceea, intrau in biserica si asistau la Liturghia credinciosilor, dupa care se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului.

     Asa era botezul in vechime. Cu vremea, botezul a inceput sa se savarseasca in biserici, la nevoie in case sau in spitale.

Cine face botezul, cine este indatorat sa faca botezul ?

     La inceput au fost numai episcopii, iar mai tarziu preotii. Mantuitorul a spus in Evanghelia Sa Apostolilor : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, adica in numele Sfintei Treimi. Si Apostolii au practicat la inceput botezul dupa cuvintele Mantuitorului. Apoi au lasat preotilor si arhiereilor sa savarseasca taina Botezului.

     Botezul era facut si de diaconi, in lipsa de preoti; sau de calugari. La nevoie se poate boteza un copil si de mama sa, sau de moasa lui, in cazuri cand este bolnav acasa sau in spital, ca nu cumva sa moara copilul nebotezat. Caci prin taina Botezului, cel care se boteaza devine fiu al lui Dumnezeu prin har, este frate cu Iisus Hristos, prin Duhul Sfant : Iata, voi sunteti fratii Mei si prietenii Mei, spune Apostolul Ioan. Prin botez fiecare, credincios devine membru al Bisericii si este unit cu Trupul lui Hristos, formand intreaga multime a credinciosilor. Capul acestui trup duhovnicesc este Iisus Hristos, iar cel botezat este fiu at lui Dumnezeu si face parte din acest Trup tainic al Mantuitorului Hristos.

     Primitorul Botezului este om care vrea sa faca parte din crestinism. Pe prunci ii aduc crestinii la botez. Insa, sunt oameni maturi din celelalte confesiuni, evrei sau pagani, care vor sa devina crestini, si atunci cer Sfantul Botez si sunt botezati. Mantuitorul spune in Evanghelie : Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi; adica nu are parte cu Hristos, nu intra in Imparatia lui Dumnezeu.

     Usa de intrare in crestinism este Botezul. Cine nu se boteaza nu are parte de vesnicia crestina, venicia in lumina si bucurie, asa cum ne descrie Mantuitorul viata de dincolo. Este o viata de mare fericire pentru toti care ajung sa mosteneasca imparatia cea de sus.

     Dar sunt copiii avortati, copii care sunt nascuti si aruncati de mamele lor. Au fost gasiti pe la marginile orasului, pe la anumite usi sau pe strada copii ale caror mame sunt mai rele decat niste animale. Nasterea unui copil este o bucurie si o fericire si trupeasca si sufleteasca, intre sot si sotie, sau intre femeie si babat. Dar, adeseori nu sunt sot si sotie, nu sunt cununati. Si atunci femeia mama, aceasta mama rea nu vrea sa se rusineze, nu vrea sa se osteneasca sa-si creasca copilul, ci il arunca. Si-l gasesti plangand intr-un invelis, adeseori mizerabil, si cineva care are suflet omenesc, il ia si se hotaraste sa-l creasca.

     In Orient, mai ales in Orientul indepartat, in India, in China, in Japonia, sunt asemenea cazuri foarte dese, de copii lepadati. In India sunt copii lepadati pe gunoaie, la marginea oraselor, aruncati ca niste carpe, afara de cei care sunt avortati, ucisi de mamele lor. Avortul este crima dubla, caci se lipsesc copiii si de viata aceasta si de cea vesnica, fiind ucisi inainte de Botez. Caci nimeni din cei nebotezati nu poate intra in imparatia lui Dumnezeu.

     Daca cineva nu stie de este sau nu botezat, el se poate boteza de preot, dar sa i se rosteasca formula aceasta : ” Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), daca nu a fost botezat, in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

     Aceasta este randuiala pentru cei nebotezati. Botezul se face de obicei cu apa, dar, in lipsa de apa, se boteaza si cu alte materii : nisip, tarana, etc. Deci trebuie sa fie aruncata o materie peste cel ce se boteaza, caci toate Sfintele Taine au ceva materie in ele, prin care se revarsa harul Duhului Sfant. Astfel Botezul are apa, Mirungerea are Sfantul Mir, Spovedania are insasi formula spovedaniei, Sfanta Impartasanie are painea si vinul, care se prefac in Sfantul Trup si Sange al Domnului. Casatoria are cununiile si inelul, ca materie, iar Sfantul Maslu, untdelemnul si faina, care se aduc si se sfintesc si se folosesc mai departe, ca vindecatoare pentru boala pe care o are cineva.

     Cand se boteaza copiii ?

     Dupa randuiala veche crestineasca, se boteaza incepand de la sapte zile pana la patruzeci de zile, nu mai tarziu. Am aflat acum, dupa comunismul acesta care s-a abatut peste noi, ca au ramas multi oameni majori, oameni in varsta nebotezati si vin si cer Botezul de la noi. Se poate sa fie botezati acesti oameni, insa sa vorbeasca cu preotul respectiv si preotul stie ce are de facut.

     Sunt si anumiti sectanti, care au fost botezati la secta lor. Acestia, daca vin la Ortodoxie, trebuie sa fie botezati din nou.

     Sunt si sectanti care au fost mai intai botezati ortodox, apoi s-au dus la secte. Daca revin la Biserica Ortodoxa, singura care este mantuitoare, ei nu se mai boteaza din nou, ci li se face randuiala de revenire si se ung cu Sfantul si Marele Mir.

     Centrul sau esenta Botezului consta in afundarea de trei ori in apa si in rostirea formulei Botezului : ” Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin “. Si cel ce se boteaza trebuie introdus si scufundat de trei ori in apa botezului.

     Sunt si botezuri prin turnare. De pilda, lumea catolica asa boteaza, prin turnare. Ori, turnarea aceasta este o abatere de la traditia crestina. Insusi Mantuitorul S-a scufundat in apa, desi Mantuitorul nu avea nici un pacat. Cei care intrau in raul Iordanului, si ei, de asemenea, erau scufundati in apa si se ridicau, tot in apa, si-si marturiseau pacatele lor, stand in apa in acest timp.

     Slujba botezului. Sunt doua parti distincte in slujba Botezului. Intai se citesc exorcismele, formate din patru rugaciuni : doua rugaciuni sunt catre Dumnezeu, catre Care vine acest catehumen, si doua rugaciuni impotriva duhurilor necurate, impotriva diavolului, care este blestemat, alungat, defaimat, fiind duh necurat, care tine sub stapanire aceste suflete omensti, si este indepartat de la acest suflet, fie ca este prunc, fie ca este om in varsta.

     A doua parte a Botezului consta in insasi taina Botezului. Se sfinteste intai apa botezului in cristelnita, vasul in care se boteaza se numeste cristelnita si vine de la cuvantul Hristos sau crestin. Dupa aceea se savarseste slujba Botezului in aceasta apa binecuvantata, sfintita. Cel care se boteaza se scufunda, cum am spus, de trei ori in apa. Apoi este scos din apa, este uns peste tot trupul cu Sfantul si marele Mir si dupa aceea se citeste Apostolul si Sfanta Evanghelie de la Matei : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta este porunca Mantuitorului.

     Dupa aceea pruncul este sters in locurile unde a fost uns cu Mir si cu untdelemn sfintit si dupa aceea este momentul cand se tunde, prima tundere. Tunderea aceasta era folosita si in vechime si este folosita si astazi, mai ales in zilele noastre la calugarie si la taina Hirotoniei, cand un preot este tuns in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

    Deci, oricarui prunc i se aplica trei Taine : Botezul, Ungerea cu Sfantul Mir si Sfanta Impartasanie. Asa intra el in viata.

     Un asemenea prunc botezat, in care nu au fost pacate, decat pacatele parintilor, care se spala prin botez, dobandeste prin harul Botezului, harul Sfantului Duh, o adevarata lumina, ca o faclie; mai mult decat aceste becuri straluceste trupul si sufletul botezat. Daca am vedea noi, cu ochii nostri trupesti, ne-am spaimanta de aceasta lumina, de acest copil al lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos. Si datoria noastra a crestinilor este ca sa ne straduim de-a lungul vietii noastre, sa pastram aceasta curatie, aceasta nevinovatie, aceasta sfintenie, primita prin Taina Botezului in pruncia noastra. Aceasta este marea grija a credinciosilor.

     Stiti si dumneavoastra ca la Botez sunt nasi, pentru un baiat sa fie un barbat, pentru fetita, o femeie.

     Dar trebuie si fie si ei botezati ortodocsi si sa fie crestini. Ei tin in brate pruncul si, din clipa botezului, ei devin parinti spirituali ai celui botezat. Nasii sunt datori toata viata pruncului, cat va creste, pana la batranetile lui, sa-l supravegheze ca niste adevarati parinti sufletesti, sa aiba grija de el si sa-l calauzeasca pe calea cea buna si sfanta a vietii crestine pana la sfarsitul vietii lor.

     Daca se intampla de-a lungul vietii anturaje pacatoase, ori caderi din nebagare de seama, alteori din influentele cele din afara, Hristos a randuit Taina Sfintei Marturisiri, Taina Pocaintei, Taina Lacrimilor, prin care cei pacatosi au nevoie sa-si spele multele lor pacate.

     De aceea, datoria, noastra este sa pastram sfintenia vietii noastre, a Sfantului Botez si atunci, fara imdoiala ca ramanem in legatura harica si intima cu Dumnezeu, daca ne pastram curati si pazim poruncile lui Dumnezeu. Daca pazim toate acestea, harul Duhului Sfant ramane neintrerupt in noi, din momentul Botezului si pana la sfarsitul vietii noastre.

     Ne oprim aici cu Taina Botezului, usa de intrare in crestinism, momentul infierii si al initierii in viata crestina prin Botez. Aceasta viata crestina trebuie sa dureze de la nasterea noastra in Hristos si pana cand ne intoarcem la Dumnezeu.
 

Despre rugăciunea lui Iisus, de Arhimandrit Sofian Boghiu

Filed Under despre rugaciune | Leave a Comment

     Frati crestini, pe langa acest mod de rugaciune despre care am vorbit pana acum, mai este un fel de rugaciune de chemare a numelui Domnului, numita rugaciunea lui Iisus, rugaciunea mintii sau rugaciunea inimii. Este o rugaciune scurta, plina de putere, care vine de la Mantuitorul Hristos si de la Sfintii Apostoli, cuprinsa in aceste cuvinte : ” Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !”

     Aceasta rugaciune scurta o putem spune oriunde si oricand, stand sau mergand - si in viata, moderna, in aceasta graba a vietii, cand n-avem timp de rugaciune indelungată - in camera noastra in fata icoanelor si a candelei aprinse. Putem spune aceasta rugaciune in orice loc si in orice timp din viata noastra si in scoala si in magazin si in fabrici si in ateliere, o putem rosti in taina inimii noastre. Si Iisus Hristos, Care-i prezent in viata noastra intotdeauna, ne asculta aceasta rugaciune, care este inchinata numelui Lui plin de putere.

     La multi dintre dumneavoastra aceasta rugaciune va este cunoscuta. Cunosc persoane multe, tineret mai ales, dar si mai in varsta, care o spun si sunt avansati in rugaciune. M-am bucurat foarte mult, ori de cate ori am auzit despre asemenea persoane.

     Noi avem temeiul in cuvintele Mantuitorului, Care zice : Orice veti cere de la Tatal in Numele Meu, voi face, ca sa se mareasca Tatal intru Fiul. Si iarasi : De veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face.

     Aceasta rugaciune se numeste rugaciunea lui Iisus, pentru ca in miezul ei este numele Domnului nostru Iisus Hristos, nume plin de putere, asa cum am mai spus. Rugaciunea inimii se mai numeste si rugaciunea mintii. A mintii, pentru ca in prima ei faza se rosteste cu mintea, si a inimii pentru ca dupa multa vreme de rostire a   rugaciunii acesteia, rugaciune cu mintea, coboara in inima. Ea este de obicei rugaciunea care este la indemana oricui, si se poate rosti in doua feluri : asa cum vorbim, mai ales cand lucram ceva sau cand mergem, si in ritmul respiratiei, cand stam pe un scaunel avand capul putin aplecat spre stanga si cu doua degete de la mana dreapta tinute usor peste haina, deasupra locului inimii, pe partea stanga si asa rostim rugaciunea aceasta : tare, soptit sau incet.

     Rugaciunea lui Iisus, de chemare a numelui Domnului, se cere a fi rostita neincetat, ziua si noaptea si in orice loc si in orice lucrare ne-am afla. Practic insa, mai ales pentru incepatori, este greu a fi rostita neincetat. Si de aceea, ea poate fi rostita alternativ cu cele sapte Laude ale Bisericii, din care este bine sa nu lipseasca Rugaciunile diminetii si Rugaciunile de seara, Paraclisul si Acatistul Maicii Domnului si, de asemenea, Acatistul Mantuitorului, care este legat de numele Domnului, cu toate atributele aduse Mantuitorului Hristos in cadrul rugaciunii obstesti.

     Mai ales pentru personalul manastiresc, este bine ca rugaciunea mintii sa fie rostita de patru-cinci ori pe zi, cate cincisprezece minute de fiecare data. Dar fara indoiala, aceasta rugaciunea poate fi rostita si de laici, de oricare dintre dumneavoastra, dupa ravna fiecaruia, macar de trei ori din cele 24 de ore, de cate cincisprezece minute macar de fiecare data. Aceasta rugaciune cere sa fie rostita des, ca sa se poata infige in inima noastra, in centrul fiintei noastre.

     Si inca un lucru trebuie sa mai avem in vedere, si anume : cand rostim rugaciunea, sa fim atenti ca fiecare cuvant al rugaciunnii sa cada pe locul de deasupra inimii, cu doua degete deasupra inimii de carne, deasupra inimii fiziologice. Acest loc al inimii, gasit de Sfintii Parinti, marii rugatori ai rugaciunii acesteia, este centrul duhovnicesc al fiintei noastre omenesti, si este deasupra inimii carnale.

     Aceasta sfanta rugaciune se cuvine sa fie facuta cu binecuvantarea si sub supravegherea duhovnicului, care de obicei o si practica. Ea are menirea sa ne ajute a ne curati mintea si inima de gandurile si de poftele netrebnice; lucru ce nu se poate infaptui decat cu chemarea numelui Domnului, chemarea deasa a acestui nume, care, ca un foc ceresc, arde asemenea necuratiile noastre interioare.

     Scopul ultim al acestei sfinte rugaciumi este de a cobora mintea in inima, de a unifica aceste doua centre ale fiintei omenesti, mintea si inima. De a realiza un acord desavarsit intre inima si minte. Caci de obicei omul gandeste ceva, dar simte altceva. Vorbeste de bine pe cel ce sta in fata lui, iar in mintea, in inima lui, in adancurile lui, il huleste.

     Cand unim aceste centre, mintea si inima, omul devine o unitate duhovniceasca, si atunci el este intreg, asa cum l-a facut Dumnezeu, om cu adevarat deplin. Prin rugaciunea lui Iisus se realizeaza idealul sfant al vietii noastre omenesti. Pana sa atingem insa acest ultim scop, de innobilare, de sfintire a noastra launtrica, de unificare a fiintei noastre omenesti sfasiate de patimi, avem nevoie de o severa lucrare de despatimire, de o lupta cu noi insine - care nu este deloc usoara -, pentru izgonirea raului din minte si din inima, pentru adunarea mintii care se risipeste in timpul rugaciunii, cum am mai spus.

     Daca nu am fi ajutati de sus in aceste eforturi, lupta noastra cu noi insine ar fi aproape zadarnica. Dar, spre mangaierea si intarirea noastră, avem in ajutor experienta si sfaturile Sfintilor Parinti - aflate in cartile lor si in Vietile Sfintilor, in literatura aceasta a sfintilor parinti, rugatori mai ales - si in tainele Sfintei Biserici, indeosebi Taina Spovedaniei si, cu dezlegarea duhovnicului, primirea Sfintei Impartasanii.

     Dar pe langa toate acestea avem ajutorul nemijlocit al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, prin chemarea sfantului Sau nume, rostind cat mai des pe drumurile vietii noastre rugaciunea. pe care am spus-o : ” Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !”

     Si chiar daca marea bucurie a coborarii mintii in inima intarzie, caci aceasta se produce numai cu ajutorul lui Dumnezeu si cand vrea Dumnezeu si harul Sau din noi insine, stradania noastra sincera si statornica de chemare deasa a numelui Domnului este de mare folos.

     Astfel prin ea, prin aceasta rugaciune slabanoaga asa cum ni se pare ca este ea, dobandim simtul prezentei lui Dumnezeu in viata noastra. Simtim ca nu suntem singuri, numai cu oamenii, simtim ca El este de fata. Simtim ajutorul Lui real in viata noastra in rabdarea ispitelor si a necazurilor. Simtim ca ne intareste in credinta, ca ne sporeste dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele, ne lumineaza mintea sa intelegem, sa adancim, sa cugetam la Sfintele Scripturi. Ne ajuta sa intelegem ca bucuriile ceresti sunt infinit mai mari si mai frumoase decat bucuriile pamantesti. Ne ajuta si ne intareste sa implinim cu fapta voia lui Dumnezeu in viata noastra.

     Toate aceste binefaceri ceresti sunt ca o arvuna pentru intrarea noastra in legatura cu Hristos, cu harul lui Dumnezeu, gustand cate putin, inca fiind in aceasta viata, din bucuriile si starea fericita de dincolo, pe cat ne este cu putinta noua oamenilor.

     Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa atingem si acest sfant ideal, de unire a mintii cu inima, de fapt unirea noastra cu Dumnezeu. Atunci lupta cu noi insine se usureaza, sfanta rugaciune se rosteste neincetat in inima ziua si noaptea, dupa cuvantul din Cantarea cantarilor, care spune : Eu dorm, dar inima mea vegheaza. Bucuriile duhovnicesti intrec orice bucurii pamantesti. Dragostea de Dumnezeu, a sfintei Sale porunci, este cu adevarat mare, cu greu de talmacit in cuvinte omenesti !

     Pana atunci insa sa rostim cu smerenie, cu staruinta si cu dragoste, cu timp si fara timp, cu incredere in Dumnezeu si cu dor, aceasta sfanta rugaciune : ” Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !”. Amin.

Despre rugăciune, de Arhimandrit Sofian Boghiu

Filed Under despre rugaciune | Leave a Comment

     Astazi se sarbatoreste Sfantul Grigorie Palama, teologul rugaciunii. intr-o vreme foarte grea, de raspantii pentru rugaciune, mai ales pentru rugaciunea lui Iisus, cand erau multe diferende si multe critici nedrepte in Muntele Athos, apare acest mare teolog, din partea lui Dumnezeu, care prin intelepciunea sa, prin harul Sfantului Duh mai ales, a dat lamuriri foarte limpezi in ce consta aceasta rugaciune de unire a omului cu Dumnezeu. Si este asezata această pomenire a Sfantului Grigorie Palama, ca si pomenirea Sfantului Apostol Filip, unul dintre cei doisprezece Apostoli, la inceputul Postului Mare.

     In acest post mai ales, ca si in celalalt timp al vietii, avem nevoie de rugaciune. Postul are nevoie de rugaciune si rugaciunea are nevoie de post. Altfel, fara frateasca comuniune dintre aceste doua notiuni, viata noastra ar schiopata. Si de aceea, voi incerca sa va spun cateva cuvinte despre rugaciune.

     Sfantul Apostol Pavel spunea contemporanilor sai ca, pe langa alte fapte bune pe care trebuie sa le savarseasca crestinul in viata sa pamanteasca, rugaciunea nu trebuie sa-i lipsească si acest sfat ni-l da, zicand : Rugati-va neincetat !

     Dupa cum stim, Dumnezeu este Duh si este prezenta. Eu sunt Cel ce sunt !, spune Dumnezeu proorocului Moise in fata Rugului aprins din Sinai. Nu este bucurie mai mare, decat comuniunea noastra cu Dumnezeu prin rugaciune.

     Ce este rugaciunea ? Stim cu totii. In Filocalia ( Culegere din scrierile Sfintilor Parinti care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi ), aflam ca rugaciunea inseamna vorbirea mintii noastre cu Dumnezeu. Dumnezeu este Duh, este Minte, este Intelepciune. Deci, tot cu aceasta latura a vietii noastre comunicam cu Dumnezeu prin rugaciune.

     Cand ne rugam lui Dumnezeu, cand dialogam cu El, cand Ii spunem pasurile noastre si Il rugam sa ne ajute in necazurile noastre, se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca, asa cum se canta in biserica imnul heruvimilor, in timpul iesirii cu Sfintele Daruri.

     Sa cugetam numai la Dumnezeu. Sa nu ne rugam numai cu buzele, iar mintea sa fie departe de cuvintele rugaciunii.” Cum puteti pretinde lui Dumnezeu sa ia aminte la rugaciunile voastre - ne intreaba un sfant parinte, Sfantul Ciprian al Cartaginei -, daca voi insiva nu luati aminte la rugaciunile voastre ?” Nu stiti ce spuneti ! Adeseori mintea, in timpul rugaciunii, colinda netrebnic pe alte plaiuri ale vietii, iar rugaciunile sunt spuse numai cu buzele : cu ochiul urmarim textul, iar mintea colinda pe alte plaiuri, in pacat si in necuviinta !

     Rugaciunea trebuie facuta cu evlavie, cu inima curata. Ea cere o anumita pregatire, frate, si supravegherea simturilor noastre. Proorocul Moise n-a putut sa se apropie de Rugul aprins din Sinai, decat dupa ce si-a lepadat incaltamintea picioarelor sale. Dezleaga incaltamintea picioarelor tale, striga din rug Dumnezeu, pentru ca locul pe care te afli este sfant !

     Orice loc in care ne rugam este un loc sfant, unde Dumnezeu este de fata. De aceea trebuie si fim si noi gata. Receptorul vietii noastre launtrice sa fie deschis pentru aceasta convorbire a vietii noastre cu Dumnezeu. Sa ne straduim ca, inainte de a incepe rugaciunea, sa ne pregatim, sa izgonim din inima noastra orice gand patimas, caci inima noastra este templu al Duhului Sfant, ne spune marele Apostol Pavel; si trebuie sa-i acordam cinstea cuvenita ca astfel sa ascultam de Mantuitorul care ne indeamna, zicand : Iar tu, cand te rogi, intra in camara ta, inchide usa si roaga-te Tatalui tau Care este in ascuns - totdeauna este Dumnezeu de fata, insa este ascuns de ochii trupesti - si-ti va rasplati tie la aratare.

     Camara este inima, simturile sunt poarta. De aceea trebuie bine zavorate, caci prin ele vine sminteala in timpul rugaciunilor noastre; prin aceasta usa, prin aceasta poarta a vietii noastre.

     Rugaciunea trebuie facuta cu staruinta. Sa nu ne descurajam cand ni se intampla ca rugaciunea sa fie neascultata, ci sa staruim. Avem in Sfanta Evanghelie multe exemple de staruinta in rugaciune. Sa ne aducem aminte de acea femeie pagana, acea cananeanca din partea de nord a Tarii Sfinte, ce striga disperata in urma Mantuitorului sa-i vindece pe fiica ei care era indracita. Iisus Mantuitorul parca nu aude, dar pana la urma ii vindeca fiica, si inca de la distanta.

     Sa ne aducem aminte de Bartimeu, fiul lui Timeu, acel orb din Ierihon. Lumea ii cerea sa tacă, dar el, dimpotrivă, striga si mai tare. Si Iisus, Care il auzea, i-a tamaduit orbirea lui.

     Ne putem intreba, cand ne implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre? Si raspunsul este in mai multe chipuri : cand rugaciunea noastra este insotita de post, de milostenie si de viata fara prihana. Milostenia si postul sunt cele doua aripi ale rugaciunii.

     Aceste trei etape bune, rugaciunea, postul si milostenia, se intrepatrund si se ajuta intre ele pentru folosul nostru. De asemenea, rugaciunile noastre sunt foarte repede ascultate cand luam in ajutor pe Maica Domnului si pe sfintii lui Dumnezeu, prietenii lui Dumnezeu, si cand aceste rugaciuni sunt facute de mai multi credinciosi impreuna.

     Sfantul Apostol Petru a fost inchis de Irod in temnita cu picioarele in butuci, iar rugaciunile neincetate facute inaintea lui Dumnezeu de multi credinciosi pentru dansul, au fost atat de puternice, incat Dumnezeu a trimis un inger din cer si, in chip minunat, a eliberat pe Petru din temnita.

     Asadar, adeseori Dumnezeu raspunde rugaciunilor noastre. Sunt insa si cazuri, destul de multe, cand El nu primeste rugaciunile noastre. Si pentru ce? Pentru ca multi, asa cum am mai spus, se roaga numai cu buzele, iar mintea lor colinda pretutindeni, nefiind atenti la cuvintele rugaciunii. Mantuitorul nostru mustra o astfel de rugaciune, zicand : Poporul acesta se apropie de Mine numai cu gura; Ma cinsteste numai cu buzele, iar inima lor este departe de Mine. Si de asemenea, Dumnezeu nu asculta rugaciunile noastre atunci cand ne rugam rau sau cerem ceva pagubitor chiar pentru propria noastra viata fara sa ne dam seama.

     Astfel, cineva pe care-l cunosc, fiind in inchisoare, cerea mereu sa fie scos la munci, tot in inchisoare; insa la munca afara, sub cerul liber. Pentru ca viata din inchisoare ii devenise foarte grea si insuportabila. Cei in drept ii amanau mereu raspunsul la cererea lui, care s-a produs mai tarziu. S-a convins insa ca Dumnezeu nu i-a lasat sa-i accepte cererea pentru motivul urmator : multi din cei care plecasera la munca campului, la munca silnica, sub presiunile inchisorii, au murit acolo, in inchisoare, in baraca, la camp, sau in Delta. Iar cei mai multi, aproape toti, s-au intors bolnavi la celulele lor din inchisoare. Asa ca Dumezeu nu-i asculta cererea atunci cand I-o cerea el. Putea sa moara acolo. Neascultandu-i cererea, Dumnezeu i-a lungit viata.

     Prin urmare, asa se intampla cand cerem si nu primim : Dumnezeu, Care stie precis tot cursul vietii noastre, de cand ne nastem si pana murim, stie ce ne trebuie si ce nu ne trebuie, ce-i de folos si ce este potrivnic noua. De aceea, Dumnezeu, stiind cu atotstiinta Lui, face asa cum este mai bine pentru viata noastra. Chiar daca suntem pacatosi, Dumnezeu tot ne iubeste si ne vrea binele. Sunt fel de fel de imprejurari cand Dumnezeu ne vrea binele neascultand rugaciunile noastre cand sunt pagubitoare pentru suflet.

     Ce trebuie sa cerem lui Dumnezeu in rugaciunile noastre? Pentru ce oamenii cer lucruri netrebnice? Sa-I cerem sanatate trupeasca si sufleteasca. Sa-I cerem luminarea mintii si intelepciune, pentru a nu gresi calea catre El. Sa-I cerem bunatate sufleteasca si smerenia inimii, caci spune Domnul : Invatati-va de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre. Sa-I cerem dreapta socoteala in tot ce facem, avand convingerea ca atunci cand vom muri, vom da seama inaintea judecatii lui Dumnezeu de felul cum ne-am trait viata pe pamant. Sa-I cerem ravna pentru citirea Sfintei Scripturi, intelegerea lor si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Sa-I cerem harul Duhului Sfant si mantuirea sufletelor noastre.

     Sa-I cerem lui Dumnezeu ceea ce este vrednic de El si cele pe care El ni le poate da; numai El ni la poate da. Sa-i cerem ajutor ca, in toata viata noastra, sa cautam mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelatte se vor adauga noua. Asta sa-I cerem lui Dumnezeu in rugaciunile noastre.

     Ce se intimpla cu cel care nu se roaga ?

     Sunt multi oameni care nu se roaga. Socotesc netrebnica aceasta practica a vietii crestinesti si omenesti. Cel care nu se roaga este foarte usor poticnit si cade in ispita si in pacate, neavand nici o legatura cu Dumnezeu. Cel care nu se roaga, n-are nici o putere in lupta cu ispitele vietii. El este ca un ostas fara arma, ca o pasare fara aripi, ca o trestie care se clatina incotro bate vantul, numai catre Dumnezeu nu se pleaca sa-L intrebe si sa-I slujeasca. Este ca un peste pe uscat, ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur.

     Cineva intreaba : ” Daca Mantuitorul Hristos a petrecut nopti intregi in rugaciune, noi ce trebuie sa facem ca sa ne putem mantui ?”

     Sfantul Ambrozie al Mediolanului, zice : ” Cel care nu se roaga zace in imparatia materiei, nu este scris in cartea vietii din ceruri si nu are loc in imparatia lui Dumnezeu “. La judecata lui Dumnezeu nu scapa nimeni. Li se va spune : ” Nu te cunosc pe tine ! ” si e vai de cel ce va primi acest raspuns.

     Care sunt foloasele rugaciunii ?

     Prin rugaciune se poate dobandi de la Dumnezeu orice ai cere, numai sa fie vrednice de Dumnezeu rugaciunile noastre. Trebuie, insa, ca rugaciunea sa fie facuta cu inima curata, cu staruinta si cu smerenie. Insusi Mantuitorul Hristos ne fagaduieste acest lucru, cand zice : Toate cate veti cere intru rugaciune, crezand, veti lua. Si iarasi : Cereti si se va da voua. Cine se roaga din toata inima, adancind cuvintele rugaciunii, pe langa implinirea cererii sale, va dobandi si o pace launtrica pe care nu i-o poate da lumea, acea pace fagaduita de Iisus Hristos Mantuitorul, cand a spus : Pacea Mea dau voua, nu precum da lumea va dau Eu (Ioan 4, 27). Si simtim atunci o siguranta, ca nu suntem singuri pe lume, numai cu oamenii, si cu noi este Dumnezeul parintilor nostri, care ne ocroteste si ne apara in viata noastra pamanteasca.

     Se intampla uneori ca Dumnezeu nu implineste numaidecat si indata rugaciunile noastre. Cum am mai spus, Sfanta Monica, mama Fericitului Augustin, 18 ani s-a rugat lui Dumnezeu sa intoarca pe fiul sau, Augustin, la Dumnezeu. Staruinta ei in rugaciune I-a placut lui Dumnezeu. Si El i-a implinit-o cu adevarat, intorcand pe fiul ei la credinta dar nu oricum, ci inzestrat cu toate frumusetile harului care impodobeau sfanta lui viata.

     Iar pentru ca nu stim daca toate rugaciunile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine sa incheiem rugaciunea noastra cu aceste cuvinte : ” Doamne, Care stii toate, ajuta-ne ca rugaciunea pe care o fac inaintea Ta, sa se implineasca dupa voia Ta cea sfanta ! Doamne, faca-se Voia Ta in viata mea !”

Sfintele mironosiţe şi femeile creştine de azi, de Arhimandrit Sofian Boghiu

Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment

     Dupa cum stiti, Duminica a treia dupa Inviere este Duminica femeilor Mironosite, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care intretineti viata in familie si in lume. Trebuie sa fiti fericite ca aveti din partea lui Dumnezeu o atentie deosebita. Si iata, prin Maica Domnului si prin sfintele femei purtatoare de mir, si dumneavoastra aveti cinstea aceasta de a avea o Duminica in an, in care sunteti cinstite in chip deosebit. Dumnezeu sa va inmulteasca harul si darul Sfantului Duh si darul dragostei crestine sa fie cu adevarat cu dumneavoastra, ca sa fiti ce trebuie sa fiti, sa intretineti caldura crestina in familie si buna intelegere. Pentru ca in familie cunoasteti ce dezastru este astazi. Nu le mai amintim pentru ca stiti dumneavoastra mai bine decat mine.

     De aceea, cei care veniti la biserica, care va rugati lui Dumnezeu si aici la biserica si acasa la dumneavoastra, daca va rugati cu luare aminte, cu dragoste, cu smerenie si cu staruinta, veti avea ajutor permanent din partea lui Dumnezeu si veti fi mangaiate in necazurile dumneavoastra.

     S-a vorbit si vorbim si astazi despre Duminica aceasta a sfintelor femei purtatoare de mir. Nu uitati ca dumneavoastra, toate femeile crestine ortodoxe si fiicele dumneavoastra sunteti mironositele Bisericii Ortodoxe de astazi si din toate timpurile.

     Copilele si tinerele fiice aduc Mir lui Hristos viata lor curata, fecioria, rugaciunea si ascultarea de parintii. Studentele si tot tineretul feminin care vin regulat la biserica, aduc si ele Mantuitorului Hristos, ca un Mir cu buna mireasma, ravna lor pentru toata fapta buna, milostenia. catre cei din suferinta si ascultarea de parintele lor duhovnicesc.

     Mamele crestine aduc Stapanului Hristos cel mai pretios Mir crestin, adica nasterea, cresterea si educarea copiilor lor in frica de Dumnezeu. Iar mamele in varsta, bunicile si vaduvele care sunt nelipsite din sfintele biserici, aduc lui Dumnezeu mirul lacrimilor, al rugaciunilor si pastreaza cu sfintenie evlavia ortodoxa pe care o mostenim din mosi stramosi.

     Iata deci ca si dunmeavoastra, fiicele Bisericii Ortodoxe de astazi, sunteti urmasele mironositelor din vremea lui Hristos si purtati in inima buna mireasma a credintei, a rugaciunii si a iubirii crestine. Numai de veti alerga cu evlavie la biserica impreuna cu copiii dumneavoastra, precum alergau odinioarii sfintele mironosite la Mormantul lui Hristos.

     Despre sfintele femei va mai pot spune ca au fost momente in viata Mantuitorului Hristos, cind ele erau mai curajoase decat Apostolii. De pilda, in momentul prinderii Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, Apostolii toti L-au parasit, afara de Sfantul Evanghelist Ioan, iar Petru Il si tradeaza si se jura de trei ori ca nu-L cunoaste pe Iisus Hristos. Insa femeile, il urmau de departe, atat la sinedriu cat si pe drumul Golgotei. Il insotesc cand Mantuitorul cade sub povara Crucii, iar mironosita Veronica Il sterge cu mahrama, care devine prima icoana cu chipul lui Hristos. Toate mironositele privesc cum Il bat in cuie si-L rastignesc intre cei doi talhari; aud ultimele cuvinte ale Mantuitorului si plang cu lacrimi amare cand Hristos isi da duhul, zicand : Savarsitu-s-a !

     Dupa rastignire, cand Apostotii erau ascunsi de frica iudeilor, femeile, cu noaptea in cap, se apropie de Sfantul Mormant ca sa unga trupul Domnului, cum era obiceiul la evrei. Si tocmai atunci cand ajung la acolo si cautau trupul Domnului, gasesc mormantul Lui deschis si gol, iar un inger le spune ca Hristos a inviat, si le arata giulgiul infasurat alaturi.

     Maria Magdalena, aceasta mironosita barbatoasa careia Iisus iis scoate sapte duhuri din fiinta ei si o face cea mai aprigi aparatoare a crestinismului si marturisitoare a lui Hristos, plangea la mormant cand celelalte femei plecasera. Ea cauta trupul Domnului, insa mormantul era gol. Apoi intalneste pe cineva la mormant si credea ca este gradinarul. De accea il intreaba : Doame, daca Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi ridica (Ioan 20, 15).

     Atunci acel gradinar, Care era Iisus Hristos, ii spune pe nume : Maria ! Tonul pe care l-a folosit Iisus Hristos, accentul cu care a spus, au facut ca Maria sa-L recunoasca. Desi era acelasi Iisus Hristos in carne si oase, cum Se arata El mai tarziu catre Apostoli, insa avea ceva schimbat. Fara indoiala era infatisarea Sa dumnezeiasca, chipul Sau transfigurat. De aceea nu era recunoscut decat de cei care aveau cu adevarat inima curata si ochi inimii luminati.

     Atunci Maria L-a recunoscut si a cautat sa se apropie de El. Si Iisus i-a spus : Nu to atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la fratii Mei si le spune : Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru !

     Nu dupa mult timp, Mantuitorul se aratii ucenicilor Sai in Galileea, pe muntele Eleonului. Acolo avea sa-i gaseasca Iisus pe Apostoli adunati dupa inviere.

     Iata deci, ca aceste sfinte femei au fost in preajma lui Iisus cel inviat, care Se arata din cand in cand, ca sa-i obisnuiasca pe toti cu trupul Sau inviat, pentru ca era o mare minune, caci pana atunci nimeni nu vazuse un trup inviat. Este vorba despre Hristos, Care a fost mort cu trupul si dovedit ca mort, pentru ca a fost rastignit pe Cruce. Apoi s-a facut aceasta verificare, impungand ostasii cu sulita in coasta Lui, din care a iesit sange si apa, cum spune Sfantul Evanghelist Ioan ( Ioan 19, 34 ). Semnele mortului te lasa convins ca era mort. De aceea au predat trupul lui Hristos, in mainile lui Iosif si Nicodim ca sa-L ingroape.

     Ei Il pun in mormant pe Iisus Hristos, pecetluiesc mormantul cu o lespede foarte grea, ca sa nu poata nici un apostol sa-L caute si sa-I fure de acolo. Dar, cu toate aceste masuri, Iisus razbeste pietrele groase si grele si, prin inviere, iese afara cu dumnezeiasca Sa putere, incat ii incredinteaza, in timp de patruzeci de zile, pe Apostoli si pe femeile mironosite si pe alte sute de persoane, ca Iisus Hristos a inviat din morti. Astfel Hristos, prin inviere, este o garantie a invierii noastre. Pentru ca asa cum Iisus Hristos a inviat din morti, cum spune Sfantul Apostol Pavel, asa si noi vom invia din morti.

     Desi mergem cu trupul in mormant si ne acopera cu tarana si ne mananca viermii, incat trupul se transforind in praf si pulbere, aceasta pulbere va invia si se va reface trupul nostru si vom fi ca si acum, aceleasi persoane; si ne vom uni cu sufletul viu si vom forma acelasi om, acelasi barbat, aceeasi femeie care am fost si pe pamant. si, dupa faptele noastre bune sau rele, vom trece dincolo, la judecata lui Dumnezeu, si vom petrece vesnicia intreaga asa cum ne-am dus viata in aceasta lume.

Cuvant la Hramul Manastirii Antim, la Duminica tuturor Sfintilor, Arhimandrit Sofian Boghiu

Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment

     Aici, la Manastirea Antim am praznuit astazi, cum stiti foarte bine, hramul manastirii - Duminica tuturor Sfintilor. Am avut aici pe Prea Fericitul Patriarh Teoctist si doi preasfintiti arhierei - Teofan si Vincentiu. In cursul zilei de astazi, de doua ori a vorbit Preafericitul Parinte Patriarh : dupa Evanglielie si dupa sfarsitul slujbei. Intre multele lucruri importante pe care le-a spus, a evocat si trecutul acestei manastiri, mai ales din anii 1940 pana in prezent, adica de cand suntem aici. Si Parintele Patriarh era coleg cu noi aici, la Manastirea Antim, cu studentii la teologie pe vremea aceea, si cu alti colegi, dintre care multi au murit si au trecut la viata vesnica. Dumnezeu sa-i ierte ! Intre altele, a spus ceva din vremea comunista.

     In legatura cu aceste lucruri din trecut vreau sa fac o marturisire, pe care multi o stiu, nefiind un secret prea mare. In perioada comunista, mai ales cand vorbeam in biserica cuvantul de invatatura, totdeauna erau informatori. Aveau carnetelele lor si, daca li se parea ca ceea ce spuneam este impotriva regimului, notau. Apoi ne trageau la raspundere ca am spus cutare sau cutare lucru si ne intrebau ce am vrut sa spunem, cu aceasta vorba. Noi, in aceasta perioada, am vorbit cu adevarat atunci cand se faceau slujbe, dimineata si seara, in duminici si sarbatori. Insa niciodata nu am vorbit politic. Am vorbit numai despre lucruri care priveau viata noastra sufleteasca, despre raportul nostru cu Dumnezeu, despre viata noastra de toate zilele, cu pacatele si slabiciunile noastre. Cautam sa nu avem surpriza ca, din cea ce spunem noi, sa se traga concluzii gresite. De obicei noi ne scriam predicile. Le scriam si, cand ne invinuiau de ceva, le aratam. ” Asta am spus eu ! ” Atunci le inchideam gura.

Dupa ce a trecut perioada comunista, am inceput sa vorbim liber; ca ne cunoastem sfanta credinta, cunoastem viata noastra sufleteasca, patimile si toata starea noastra launtrica, asa incat vorbeam liber.

Cu bunavointa dumneavoastra, in continuare, am sa va citez una dintre predicile tinute la hramul manastirii noastre, la 24 iunie, 1972, in Duminica tuturor Sfintilor.

Sfant esti Dumnezeul nostru si intru sfinti te odihnesti !

     Sarbatorim astazi, impreuna cu toata crestinatatea ortodoxa, Duminica tuturor Sfintilor, care este si hramul acestei manastiri. Cinstim acum, laolalta si dupa cuviinta, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Cinstim pe toti acei care, de la inceputurile lumii si pana acum, in toate timpurile si in toate locurile pe unde au trait, s-au straduit sa pastreze demnitatea lor de oameni, inchinandu-si toata viata lor in slujba binelui si a dreptatii, in slujba lui Dumnezeu.

     In acest urias sobor al tuturor sfintilor, pe care ii cinstim acum la aceasta sarbatoare, sunt toti stramosii neamului omenesc, toti patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii dinainte de intruparea Mantuitorului, rascumparati de El prin jertfa Sa pe Cruce. Ei sunt acei despre care marele Apostol Pavel scrie asa in Epistola catre Evrei, despre acesti sfinti patimitori pentru dreapta credinta si pentru Hristos, pentru Dumnezeu : Au fost chinuiti, au suferit batjocuri si bice, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost pusi la cazane, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului ( Evrei 11, 36-38 ). Tot acum, laolalta cu ei, cinstim cu evlavie pe toti prietenii lui Dumnezeu din Legea harului, adica cinstim fericitele cete ale apostotilor, ale mucenicilor, ale sfintilor ierarhi, ale cuviosilor parinti, barbati si femei, si ale tuturor placutilor lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate straturile vietii sociale : pescari ca Sfintii Apostoli -, gradinari, vamesi, negustori, ciobani, cizmari, ostasi, imparati, mineri, fierari, bucatari, avocati, doctori sau filosofi, care in mijlocul societatii si in cadrul vietii de familie, in munca lor de toate zilele, s-au ingrijit si de sufletele lor, pastrand legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si viata cinstita, implinind poruncile lui Dumnezeu, si aspru si-au sfintit viata si li s-au scris numele lor in cartea vietii, in Imparatia lui Dumnezeu.

     Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi dobandita de oricine. Mantuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este ! (Matei 5, 48). Nu erau nici calugari atunci, nici niste oameni speciali care ascultau aceste cuvinte. Era de fata o multime foarte variata si El la toti le poruncea sa fie sfinti. Asa incat sfintenia este deschisa pentru oricine. De aceea am amintit toate aceste categorii sociale. Toti au intrat in sfintenie. Si aflam din Vietile Sfintilor cum au petrecut si si-au savarsit vietile lor. Asa incat cinstea sfinteniei s-a dat pentru fiecare dintre noi, care uneori ne plictisim de rugaciune, de tot ceea ce ne ofera Dumnezeu pentru sfintenia noastra.

     Noi ii cinstim pe toti sfintii pentru viata lor pilduitoare, pentru statornicia lor in credinta, pentru caracterul lor hotarat pe calea binelui si a dreptatii, pentru bunatatea inimii lor si pentru sfintenia vietii lor. Ii cinstim pentru ca au devenit cetatenii casei lui Dumnezeu, prietenii si iubitii lui Dumnezeu si pentru ca acolo unde sunt acum, in imparatia lui Dumnezeu, asculta rugaciunile noastre, ne vad cum traim, cunosc trebuintele noastre si necazurile noastre, se bucura de intoarcerea noastra catre Dumnezeu si se roaga si mijlocesc pentru noi atunci cand le cerem ajutorul; iar rugaciunile si mijlocirile lor sunt ascultate si bineprimite de Dumnezeu.

     Cinstind pe Maica Domnului si pe sfinti, cinstim pe Stapanul lor, Care este Dumnezeul parintilor nostri si Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toti suntem chemati si indemnati sa ne imprietenim cu Dumnezeu si cu sfintii Sai inca din viata aceasta, si sa-i chemam in rugaciunile noastre, sa le ascultam povetele si sa le urmam credinta si faptele lor, sa ne insusim modelul vietii lor si scopul sau idealul vietii lor. Scopul ultim al vietii lor a fost desavarsirea sau sfintenia, iar vietile lor au stralucit ca niste faclii luminoase pe cararile intortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat si au implinit slavita porunca data de Dumnezeu catre toata lumea cand a zis : Fiti sfinti, caci Sfant sunt Eu ( I Petru 1, 16 )

     Aceasta porunca este data pentru prima data lui Moise, pe care o gasim in cartea Levitic, capitolul 11. Deci, inca din vremea Vechiului Testament ni se poruncea sa fim sfinti. Iar astazi este de batjocura acest cuvant : “Vrei sa fii sfant ? Vrei sa faci pe sfantul ?” Ca si cum sfintenia ar fi ceva interzis. Ar trebui sa spunem : ” Doamne ajuta-mi sa fiu sfant !” Sa fim sfinti cu totii. Acesta este idealul nostru ! Este porunca sa fim sfinti; porunca de la Dumnezeu. Si o alta porunca, asemanatoare cu aceasta, rostita de Mantuitorul pe Muntele Fericirilor, cand a poruncit tuturor ascultatorilor Sai de atunci si din totdeauna : Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este ( Matei 5, 48).

     Cand citim sau cand auzim din Sfintele Scripturi aceste porunci dumnezeiesti : ” Fiti sfinti sau fiti desavarsiti “, care este in fond acelasi lucru, le primim cu greutate la prima auzire, ni se pare ca e cu neputinta de infaptuit sfintenia cu propria noastra viata ! Daca privim insa la vietile sfintilor, despre care stim ca au fost si ei oameni pamanteni ca si noi, si vedem ca ei au putut implini aceasta porunca a sfinteniei, a desavarsirii, prindem si noi curaj si smerita indrazneala. Mai ales ca sfintenia si desavasirea nu inseamna numai semne si miununi; putini sfinti au facut minuni in viata lor pamanteasca.

     Minunile sunt daruri speciale, in plus, si nu totdeauna sunt insusirile sfinteniei. In privinta aceasta, Mantuitorul ne-a spus niste cuvinte care pe multi trebuie sa ne puna pe ganduri. El a zis printre altele : In ziua aceea a judecatii multi Imi vor zice : Doamne, Doamne ! Oare nu in numele Tau am proorocit, si nu in numele Tau am scos demoni si n-am facut noi atatea minuni in numele Tau ? Se vor apara oamenii. Si atunci voi zice lor , spune Mantuitorul Hristos : Niciodata nu v-am cunoscut pe voi ! - cumplit raspuns ! Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea (Matei 7, 22-23).

     Sfintenia sau desavarsirea nu presupun numaidecit semne si minuni, asa cum suntem obisnuiti sa credem uneori. Minuni, ce pot sa uimeasca pe oameni, ajung sa faca si vrajitorii si scamatorii si fachirii, ajutati de puterile intunericului. Dar sfintenia nu pot sa o dobandeasca decat cei blanzi si smeriti cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor. Sfintenia cea bineplacuta lui Dumnezeu trebuie sa aiba macar aceste trei insusiri.

     Instrainarea omului de rautati si de patimi. Noi suntem numiti vase de lut si aceste vase trebuie curatite ca sa poata intra si sa poata ramane in ele harul Sfantului Duh, adica sfintenia. In Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra spune Sfantul Apostol Pavel. Asa incat trebuie sa ne curatim trupul nostru de patimi si de rautati.

     A doua conditie : Pastrarea si marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Cei care fac false minuni, sunt niste sarlatani. Exista minuni faacute de sfinti, fara indoiala, dar acestea sunt mai rare.

     Si a treia conditie : implinirea poruncilor dumnezeiesti. In Filocalie, volumul intai, se spune intre altele si acest lucru : Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Intrucat implinesti porunca Evangheliei, Dumnezeu este de fata si ti se arata. Il vezi. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8 ), spune ” Fericirea ” a sasea. De obicei, credinta cea adevarata fata de Dumnezeu se cere dovedita prin fapte de dragoste sincera fata de aproapele nostru : Caci de va zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu iar pe fratele sau il uraste, este un mincinos, spune Sfantul Evanghelist Ioan in Epistola intaia dintre scrierile sale. Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe Care nu-L vede ? ( I Ioan 5, 20 ). Tot Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca nimeni nu poate cunoaste pe Dumnezeu, nu poate crede in El si nu-L poate iubi cu adevarat, daca mai intai nu-si scoate rautatea din propria sa inima si daca nu dovedeste prin fapta dragostea curata fata de semenii sai. Cine face asa, se afla pe calea sfinteniei, adica este pe calea pe care au mers sfintii in drumul lor spre imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta asteapta Dumnezeu de la noi : sa vrem, sa daruim, sa ne ostenim, sa mergem pe calea Lui, sa fim de partea Lui.

     Ca sa intram pe aceasta cale a sfinteniei si sa sporim in ea, avem la indemana ajutorul lui Dumnezeu, numit harul Sfantului Duh, care este puterea darului ce izvoraste din Duhul Sfant, prin care lucreaza Dumnezeu in lume si in noi. Harul il dobandim si il mentinem prin Sfintele Taine, prin rugaciunea personala, prin rugaciunile si binecuvantarile Sfintei Biserici.

     Mantuitorul ne invita cu iubire pe calea Lui si ne cheama la El, zicand : Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Ramaneti intru Mine, spune Iisus Hristos, si Eu voi ramane intru voi. Caci precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita; asa nici voi, daca nu ramaneti intru Mine. Eu sunt vita, voi mladitele (Ioan 1s, 4). Vedeti ce raport strans este intre noi si Dumnezeu ? Cine ramane in Mine si Eu raman in el, acela aduce roada multa. Fara de Mine nu puteti face nimic ! (Ioan 15, 5).

     Cu alt prilej Mantuitorul se roaga Tatalui ceresc, zicand : Sfinteste-i, Doamne, cu adevarul Tau, ca si ei sa fie sfintiti in adevar (Ioan 17, 17). Sfantul Apostol Pavel spune : Voia lui Dumnezeu este sfintirea noastra Iar Sfantul Apostol Petru indeamna pe calea sfinteniei pe credinciosii din vremea sa si ne indeamna si pe noi, pe cei de astazi prin aceste cuvinte : Fiti sfinti in toata petrecerea vietii voastre. Ca scris este : Fiti sfinti ca Sfant sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu (I Petru 1, 15-16). si continua : Daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, petreceti in frica vremelniciei. Curatati-va sufletele prin ascultarea de adevar si nefatarnica iubire de frati si iubiti-va unul pe altul din toata inima, cu toata staruinta, lepadand toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile; ca sa deveniti prin Duhul Sfant semintie aleasa, preotie imparateasca si neam sfant, popor ales al lui Dumnezeu

     Cand ne vom afla pe o asemenea cale vom uri faradelegea si pacatul si vom simti nevoia launtrica de a face cat mai mult bine in jurul nostru. Atunci ne vom insufleti usor pentru tot ce este frumos, nobil si de folos oamenilor si vom simti din plin bucuria si dulceata faptei bune, pastrand mereu in noi duhul smerit si bland.

     Aceasta este calea sfinteniei. Pe o asemenea cale au mers si sfintii pe care ii sarbatorim astazi. Din vietile lor invatam sa fim cinstiti, harnici, modesti, blanzi, pasnici, curati la suflet si la trup, generosi, plini de bunatate si de omenie. Toate aceste virtuti isi au puterea si izvorul in Dumnezeu, pe Care L-au descoperit in masura in care au trait dupa sfaturile si dupa sfintele Sale porunci. In El au crezut, pe El L-au marturisit, pe El L-au iubit si catre El s-au dus, in imparatia Lui si in slava Lui, cum spune Psalmistul : Adanc pe adanc cheama

     Societatea noastra omeneasca si romaneasca are nevoie de oameni cinstiti, de oameni intelepti, modesti, cumpatati, de oameni pasnici, plini de omenie. Sa nu pretindem altora sa fie asa; sa ne straduim noi insine, fiecare, in sectorul sau de activitate, sa fie mai bun, mai sincer, mai curat, mai cinstit, mai omenos, mai credincios, dupa chipul vietii acelora pe care ii praznuim astazi.

     Incheind aceste ganduri despre sfintii pe care ii praznuim astazi sa ne rugam lui Dumnezeu cu umitinta, zicand asa : Da-ne, Doamne, duhul sfinteniei, barbatia si statornicia sfintilor Tai pe calea binelui ! Da-ne, Doamne, taria lor in credinta, ravna dragostei lor, duhul smereniei si al virtutilor crestinesti pe care le-au avut ei ! Ajuta-ne, Doamne, ca tot ce gandim, ce vorbim si tot ce infaptuim sa fie spre slava Ta si spre binele aproapelui nostru, ca impreuna sa Te cinstim cu credinta pe Tine, Dumnezeul parintilor nostri, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai. Amin
 

Convorbiri Duhovniceşti cu Părintele Sofian Boghiu

Filed Under povăţuiri duhovniceşti | Leave a Comment

1. Va rog, Parinte Sofian, spuneti-mi cateva cuvinte, despre anii frumosi ai copilariei Sfintiei Voastre.
     Sunt nascut in comuna Cuconestii Vechi-Balti, din parintii Ioan si Alexandra, fiind numit din botez Serghie. Chipul bland al parintilor mei imaginea bisericii in care ma rugam de copil, si a preotului care m-a botezat in numele Preasfintei Treimi le port pururea in inima mea.

2. In ce an ati luat jugul cel bun ai lui Hristos ?
     La 14 ani am intrat ca frate in schitul Rughi-Soroca, iar dupa 11 ani de ascultare am primit tunderea monahala in Manastirea Dobrusa din apropiere, fiind pe atunci elev in clasa a V-a la Seminarul Monahal din Manastirea Cernica. Dupa ce am urmat scoala de Cantareti de la Dobrusa, am continuat Serninarul Monahal de la Cernica, fiind foarte ravnitor sa cunosc tainele credintei si sa slujesc Biserica lui Hristos.

3. Ce duhovnici si stareti alesi ati avut in anii tineretii, de la care ati deprins nevointa vietii monahale ?
     Ca duhovnici si stareti pe care nu-i pot uita, sunt : Ieromonahul Eftimie de la Schitul Rughi de la care am deprins sa citesc pravila calugareasca; Protosinghelul Gherontie Gutu, primul meu staret de la Rughi, unchiul parintelui Felix - prietenul meu de toata viata, de la care am deprins cantarile si randuiala de la strana; Ieromonahul Ioan, duhovnic de la Manastirea Dobrusa, de la care am invatat sa ma apropii de scrisul Sfintilor Parinti si Arhimandritul Ioachim Popescu, directorul scolii de cantareti de la Dobrusa, de la care am deprins desenul pictura si simtul pentru frumos.

4. Cand ati fost hirotonit preot şi duhovnic ?
     La 11 aprilie, 1945, in Duminica Sfantului Ioan Scararul, am fost hirotonit preot pe seama Manastirii Antim din Bucuresti, iar in Vinerea Mare, 1947, am fost facut si duhovnic.

5. In ce manastiri v-ati nevoit mai mult si de care sunteti in chip deosebit mai legat duhovniceste ?
     Lasandu-ma calauzit in viata de Bunul Dumnezeu, prin pastorii mei sufletesti, am trait in mai multe manastiri precum : Rughi, Dobrusa, Episcopia Balti, Cernica, Neamt, Plumbuita si Antim. Toate imi sunt legate de suflet pentru, ca in toate m-am format si folosit duhovniceste de-a lungul vietii. Dar, dintre toate, mai apropiata imi este Manastirea Antim, in care am intrat la anul 1940, fiind atunci la Antim camin pentru studentii monahali. In acel an am intrat ca student in anul I la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti, iar in anul urmator am intrat ca student la Facultatea de Teologie. Pe vremea aceea, Manastirea Antim era randuita de Protosinghel Nicodim Ionita, cu studii la Strasbourg, un foarte bun predicator. Prin cuvantul sau cald si convingator, atragea mult popor la biserica. Apoi prin slujbele cu sobor si cantarile frumoase ale calugarilor cernicani studenti, Manastirea Antim a inceput sa se contureze ca un modest loc de evlavie pentru multi credinciosi ai Capitalei.

6. Cum era viata duhovniceasca prin manastirile noastre acum o jumatate de secol ?
     Manastirile prin care am trait acum o jumatate de veac, populate cu numerosi calugari si frati de la 50 pana la 200 de suflete in fiecare obste calugareasca. Erau adevarate familii duhovnicesti. Fratii noi care intrau in manastire intalneau frati mai vechi in uniforma calugareasca, cu incepatura de barba, cu bune deprinderi si ascultari in ateliere si la strana si cu multi parinti imbunatatiti care, in simplitatea si dragostea lor, ne ajutau cu sfatul, cu blandetea, ori numai cu viata lor curata si smerita, sa traim dupa chipul vietii lor.

7. Cum ajutau pe atunci manastirile noastre la mentinerea evlaviei ortodoxe strabune in randul credinciosilor ?
     In posturi, in Duminici si sarbatori, mai ales, veneau multi credinciosi la manastiri, fiind atrasi de slujbele frumoase savarsite in sobor cu multi preoti si diaconi si de cantarile alese ale calugarilor si fratilor la cele doua strane. Mai ales la privegheri si la slujbele cu sobor din sarbatori te simteai ca in cer. Nu-ti trebuia alta hrana si bucurie mai mare in viata. Slujbele frumoase din manastiri, dragostea calugarilor dintotdeauna, gazduirea credinciosilor la arhondarice, sfaturile date de duhovnici celor care veneau la ei pentru spovedanie, erau o foarte buna hrana pentru suflete, incat prin toate acestea, si mai ales prin slujbe si duhovnicie, se intretinea viata curata si bunacuviinta in casele credinciosilor nostri.

8. Cand ati terminat studiile de la Belle-Arte si teologie, si ce tezi de licenta ati sustinut ?
     Studiiie teologice le-am inceput in anul 1932, la Seminarul Monahal de la Cernica, pe care le-an absolvit in 1940, si le-am continuat intre anii 1941-1945, ca student la Facultatea de Teologie din Bucuresti, intrucat paralel cu Teologia am absolvit si Academia de Arte Frumoase din Capitala, mi-am luat ca teza de licenta un subiect care apartine deopotriva si teologiei si picturii bisericesti, intitulat ” Chipul Mantuitorului in iconografie “, privind pe Iisus Hristos in icoana si dincolo de icoana.

9. Ce parinti dubovnicesti mai sporiti ati cunoscut la Cernica in timpul studiiilor teologice ?
     Mai intai am fost uimit de viata aspra, ascetica, a Ieroschimonahului Ghelasie, duhovnicul Manastirii Cernica. In preajma sa am simtit prezenta harului dumnezeiesc si mireasma sfinteniei din felul cum traia si cum ne povatuia pe calea mantuirii. Tot in Cernica am cunoscut pe Protosinghelul Fotie Petrescu, care m-a atras prin dragostea si bunatatea sa, care ii lumina chipul bland si ii inaripa sfaturile duhovnicesti. Aproape toti elevii Seminarului ne spovedeam la sfintia sa. Alti doi duhovnici iscusiti am cunoscut ceva mai tarziu : pe venerabilul parinte Gheorghe Rosca, mare cunoscator al Sfintei Scripturi si foarte bun sfatuitor duhovnicesc din Bucuresti; apoi pe parintele Ioan Culighin, duhovnic si dascal al rugaciunii inimii de renume, traitor la Cernica, un rugator autentic si iscusit lucrator al rugaciunii lui Iisus. De la amandoi, luam sfaturi si indemnuri pentru sporirea mea duhovniceasca si pentru viata de rugaciune.

10. Ca teolog si slujitor al Bisericii lui Hristos, ce considerati ca ati realizat mai important in viata ?
     Atat in timpul studiilor, cat si dupa licenta, aflandu-ma in obstea Manastirii Antim, am participat activ la viata duhovniceasca ce se desfasura aici, ca slujitor si marturisitor al cuvantului lui Dumnezeu, ca duhovnic si apoi staret al manastirii, contribuind efectiv, cu darul lui Dumnezeu, la bunul mers al vietii duhovnicesti si gospodaresti a acestei manastiri. Nu pot afirma ca am realizat ceva important in viata decat ca, fiind intre ceilalti frati slujitori, m-am straduit sa intretin pacea, armonia si buna convietuire in obste, Precum si evlavia si buna desfasurare a slujbelor in biserica. Iar cand am fost solicitat de bolnavi si credinciosi niciodata nu i-am refuzat, nici i-am intristat cu ceva; ci am facut tot ce mi-a stat in putere sa-i folosesc, sa-i marturisesc, sa-i impac cu Dumnezeu si cu oamenii.

11. Dar ca pictor bisericesc, ce ati realizat mai deosebit ?
    Am predat pictura la Seminariile Monahale din Manastiraa Neamt si Curtea de Arges; am lucrat si organizat ateliere de icoane si picturi de catapetesme la Manastirea Plumbuita si Schitul Maicilor, am pictat in fresca sintaur sau in colectiv de pictori, mai multe biserici manastiresti sau in sate, precum biserica mare din Pipirig, biserica Manastirii Agapia Veche, biserica mica din Manastirea Agafton, biserica mare din Manastirea Celic Dere, biserica Manastirii Radu Voda din Bucuresti si biserica Manastirii Dealu. De mai multi ani sunt in Comisia de Pictura Bisericeasca si lucrez personal, sau ajutat de ucenici, la restaurarea unor fresce sau picturi in ulei din manastirile monumente istorice, precum Catedrala Patriarhala, biserica Manastirii Antim si alte cateva. Am format mai multi ucenici astazi pictori buni in fresca, si am mai pictat o catedrala ortodoxa in orasul Hama din Siria. Prin toate acestea am cautat sa pun in valoare pictura bisericeasca traditionala, de care ne-am indepartat in ultima vreme, si sa impodobesc cat mai frumos posibil Casa lui Dumnezeu, Caruia i-am inchinat intreaga mea viata.

12. In ce fapte bune ati aflat mai multă pace, bucurie si mangaiere duhovniceasca ?
     Pe toate acestea le-am simtit prezente in inima mea in timpul savarsirii Sfintei Liturghii, care ma inalta sufleteste cel mai mult. Apoi in timpul si dupa rugaciunea facuta cu luare aminte si cu umilinta; cand am ajutat material ori moral pe cei ce mi-au cerut ajutor; cand am reusit, cu darul lui Dumnezeu, sa dobandesc vreun suflet la pocainta si cand m-am aflat fara prihana in fapte si in cuvant fata de propria mea constiinta, unde stiu ca ma intalnesc cu Dumnezeu.

13. Intrucat cel mai mult iubiti Biserica, randuiala sfintelor slujbe, ce insemnatate are pentru Prea Cuviosia Voastra participarea regulatal la cele Sapte Laude si la Sfanta Liturghie ?
     Sfintele slujbe zilnice, in general, si mai ales Sfanta Liturghie inseamna pentru mine odihna, bucurie, mantuire si impacare cu Dumnezeu, cu constiinta si cu semenii, sub razele vindecatoare ale ” Soarelui Dreptatii “, Care potoleste si usuca izvorul patimilor din trupul si sufletul meu. Aceasta stare duhovniceasca continua daca, dupa Sfanta Liturghie, ma pot mentine in duhul adevaratei smerenii.

14. Ce insenmatate are predica, cuvantul de invatatura pentra formarea dubovniceasca a calugarilor si mirenilor ?
     O predica si o cateheza buna, care se ocupa cu problemele reale ale ascultatorilor, fie ei calugari ori mireni, are adeseori darul de a trezi in noi starea de vinovatie in care ne aflam si de a pune inceput bun indreptariii noastre. De asemenea, prin citirea Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti si prin predicarea cuvantului lui Dumnezeu, ni se largeste orizontul cunoasterii duhovnicesti si se creeaza in viata noastra o ambianta spirituala si putinta de a medita si de a ne ruga intr-o plinatate duhovniceasca.

15. Monahii sunt datori a predica cuvantul lui Dumnezeu ? Cum pot ei mai bine sa marturiseasca pe Hristos ?
     Monahu, pran definitie si prin fagaduinta sunt inchinati lui Hristos : sunt persoane singuratice la propriu si la figurat, izolati pentru toata viata de lumea pacatului. Tot prin definitie, calugarul inseamna ” batran cu viata imbunatatita ” sau ” om indumnezeit “. Monahii sunt datori sa predice pe Hristos prin cuvant scris sau rostit, daca li se cere sau li se impune aceasta indatorire. Insa, sunt datori sa predice pe Hristos in once imprejurare, adica necontenit, prin propria lor viata traita dupa poruncile Sfintei Evanghelii. Aceasta porunca a lui Hristos de a fi lumina si sare a pamantului, adica de a fi pilda buna prin viata traita, atat in cat si in afara manastirii, este o indadatorire de toata viata, a fiecarui calugar dintotdeauna.

16. Care este cea mai buna fapta a calugarului ? Dar a mireanului ?
     Cea mai buna fapta care se cere calugarului socot ca este sfintirea propriei sale vieti, in duh de smeredie. De asemenea, atat calugarului cat si mireanului ii este de folos dreapta socoteala in toate, care asigura un bun echilibru si calugarului si mireanului.

17. Care este cea mai inalta misiune evanghelica a manastirilor si calugarilor din zilele noastre ?
     Misiunea cea mai inalta a manastirilor din vremea noastra, deci si a calugarilor, este de a duce o viata curata si sfanta, traind in pace si buna intelegere duhovniceasca; de a imprima temeinic rostul adanc al vietii crestine in viata oamneilor si de a fi oricand gata sa poata da raspuns bun si linistitor la toate intrebarile esentiale de care este framantata societatea noastra.

18. Care este rolul duhovnicului pentru calugari si mireni ?
     Duhovnicul, in viata manastireasca si in cea de familie, are eerol de doctor sufletesc si calauza spre Hristos a sufletelor omenesti, pe calea cea stramta si spinoasa, dar si luminoasa a mantuirii.

19. De ce unii crestini adera la secte ?
     In afara de motivele mai cunoscute, cred ca multi credinciosi trec la secte dintr-un fel de evlavie si dorinta de cunoastere a Sfintei Scripturi, stiind ca acolo li se citeste din Biblie, li se vorbeste despre Dumnezeu si canta impreuna. Adica, ei doresc si cauta ce nu pot avea suficient la preotul lor. Deci, pleaca din Biserică din lipsa unui bun pastor si din lipsa unei catehizari si educatii religioase corespunzatoare evlaviei lor.

20. Ce ar trebui sa faca mai deosebit preotii si calugarii pentru oprirea prozelitismului sectar, pentru apararea credintei ortodoxe strabune ?
     Pentru oprirea prozelitismului sectar, atat preotii cat si calugarii trebuie sa traiasca ei insisi o viata duhovniceasca, evanghelica, fara de prihana, ceea ce stiu ca este foarte greu. Apoi, sa studieze temeinic abaterile sectelor, sa faca vizite acasa fratilor credinciosi loviti de secte; sa le vorbeasca bland din Sfanta Scriptura, aratandu-le adevarul, si sa le spuna de cate daruri se lipsesc nevenerand pe Mica Domnului, lipsindu-se de Sfintele Taine, necinstind Sfanta Cruce, icoanele, Biserica si sfintii, toate fiind absolut necesare pentru mantuire.

21. In ce masura reuseste arta, frumosul, pictura bisericeasca sa inalte sufletele credinciosilor spre Dumnezeu, spre o viata crestina mai aleasa ?
     Pictura, in general, si pictura bisericeasca in special, ofera omului, credinciosului, un limbaj plastic, prin imagini si culori, pentru a exprima idei si realitati ale credintei noastre ortodoxe. Aceste adevaruri sunt exprimate de obicei prin cuvinte. Insa cuvintele, oricat ar fi de mestesugite, sunt adeseori neindestulatoare pentru a exprima realitati imateriale; pe cand prin imagini sau icoane, abstractiunile devin usor accesibile intelegerii omenesti.
Adevaruri crestine, ca Nasterea Domnului, Botezul, Patimile, Invierea si Inaltarea Domnului, Pogorarea Duhului Sfant, Raiul, iadul, etc, necesita multe pagini de text pentru a le imprima suficient in mintea ascultatorilor. Prin imagini insa, ele devin mai usoar intelese, pentru ca sunt imbracate intr-o forma materiala si simbolic-vizuala, proprie si accesibila naturii omenesti. Prin gingasia desenului, prin frumusetea si transparenta spiritualizata a culorilor, prin interiorizarea imaginilor si maiestria artistica, asemenea imagini murale sau icoane atrag si retin atentia credinciosilor, spunandu-le dintr-o data, fara efort, adevarul relatat in Evanghelie si Tradilie, induiosand si inaltand mintea cu usurinta la realitatile suprafiresti.

22. Care este scopul principal al picturii bisericesti in iconografia Bisericii Ortodoxe ?
     Adevaratul scop al picturii bisericesti in traditia ortodoxa este de a crea un mediu propriu de meditatie si rugaciune credinciosului care se roaga, in scopul de a intelege si a trai mai adanc sfanta credinta crestina.

23. Ce ne invata Sfintii Parinti despre cultul Sfintelor Icoane ?
     Teologia si cultul sfintelor icoane se bazeaza pe intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Cuvantul Cel nevazut al Tatalui, Care, prin nasterea Sa din Sfanta Fecioara Maria, S-a imbracat in trup omenesc, asemenea noua, afara de pacat. In Dumnezeu-Omul intrupat, noi privim persoana a doua a Preasfintei Treimi, unind in Sine cele doua naturi : divina si umana. Deci, putem picta aceasta persoana, pentru ca are forma omeneasca.In icoana Domnului noi marturisim trupul Sau indumnezeit, si recunoastem in icoana asemanarea cu prototipul, persoana divino-umana a Domnului. Prin sfintirea icoanei se stabileste relatia harica dintre icoana si prototip. Orice icoana are un nume, acela al prototipului, si este venerata pentru ca icoana vazuta de noi participa la prototip, adica la sfantul infatisat pe ea, care se afla transfigurat in imparatia lui Dumnezeu.

24. De ce combat sectele cultul Sfintelor Icoane ?
     Sectele combat cultul Sfintelor Icoane pentru ca nu inteleg si nu vor sa inteleaga invatatura corecta despre intruparea Mantuitorului nostru Iisus Hristos si nici rostul divin al Maicii Domnului in actul intruparii. Daca si-ar insusi cu buna credinta dogma intruparii, cred ca ar deveni ortodocsi si ar disparea toate deosebirile de credinta dintre ei si noi.

25. De cand dateazi cele mai vechi icoane si picturi murale in Biserica ?
     Cele mai vechi picturi murale ce se pastreaza pana astazi se afla in catacombele de la Roma si dateaza din secolul al II - lea, mai ales cele din catacombele lui Calist si Sebastian. Iar icoane pictate dintre cele mai vechi s-au descoperit in Siria, Armenia si Capadocia si dateaza din secolele II si III. Am vazut la Manastirea Sfanta Ecaterina din Muntele Sinai una din cele mai mari colectii de icoane ortodoxe vechi, dintre care unele sunt din secolele V si VI.

26. Care sunt cele mai vestite icoane miraculoase din tara noastra si in ce conditii o icoana capata aceasta harisma ?
     Cele mai vestite icoane din tara noastra sunt : Sfanta Ana de la Manastirea Bistrita - Neamt, Maica Domnului de la Manastirea Neamt, Maica Domnului de la Manastirea ” Dintr-un Lemn “. Apoi, Maica Domnului de la Manastirea Celic - Tulcea, Maica Domnului de la Nicula - Clui, Maica Domnului de la Trifanesti-Roman etc. Orice icoana isi are harisma ei, datorita sfantului infatisat pe ea si harului dumnezeiesc transmis icoanei prin sfintirea ei. Totusi, la aceasta au o deosebita importanta si conditiile morale in care este pictata o icoana. Daca pictorul respectiv este un om profund credincios, daca posteste si se roaga la inceputul si in timpul lucrului, daca duce o viata de curatie sufleteasca si trupeasca si daca, bineinteles, Dumnezeu binevoieste sa reverse belsug de har asupra acelei icoane. Astfel, ea poate deveni o icoana miraculoasa facatoare de minuni, care vindeca bolile si alina nevoile si suferintele omenesti, pe masura credintei fiecaruia.

27. Cate biserici ati pictat in tari si in strainatate ?
     Impreuna cu cativa ucenici si colegi de breasla, am pictat in tara peste 25 de biserici, in fresca si tempera, dintre care 6 pictate integral, iar restul restaurate. In strainatate am pictat integral trei biserici. Toate acestea in timp de 47 de ani, de cand am primit calificarea de pictor bisericesc.

28. Ce trebuie facut pentru ca pictura bisericeasca sa-si atintga scopul spiritual traditional ?
     Pentru ca pictura bisericeasca sa-si atinga scopul de a face vizibila prin imagini imparatia lui Dumnezeu in universul pictural al oricarei biserici, ar trebui ca pictorii bisericesti sa cunoasca mai bine teologia icoanei si iconografia ortodoxa. Apoi sa-si insuseasca temeinic desenul si cromatica in stilul rasaritean bizantin, inspirandu-se din pictura in fresca a vechilor noastre biserici, cum sunt : Voronetul, Moldovita, Humor, Sucevita si altele, care sunt adevarate capodopere mondiale. De asemenea, pictorii bisericesti sa-si acorde talentul si cunostintele lor cu o mai profunda credinta in Dumnezeu, cu o viata morala exemplara, potrivita cu lucrul sfant pe care il savarsesc si sa cunoasca mai bine vietile sfintilor si teologia cu toate simbolurile ei.

29. Care este concluzia Prea Cuviosiei Voastre despre pictura bisericeasca romaneasca de astazi ?
     Am pierdut marea traditie a picturii si frescelor de valoare mondiala din secolul XVI realizata de pictori autohtoni la noi, care este cea din nordul Moldovei, mai ales. Scoala de pictura bisericeasca romaneasca a intrat in decadenta de pe la inceputul secolului XIX, cand, sub influenta picturii realiste, ne-am indepartat de pictura traditionala ortodoxa de factura bizantina.

30. De incheiere, ce sfaturi duhovnicesti adresati pe aceasta cale fiilor duhovnicesti ai Prea Cuviosiei Voastre ?
     Sa asculte si sa puna in practica sfaturile date in numele lui Hristos, sa iubeasca cel mai mult Biserica, slujbele, cartile sfinte si pe cei ce sunt in suferinta, si sa se roage si pentru mine.

Ne vorbeşte Părintele Sofian

Filed Under povăţuiri duhovniceşti | Leave a Comment

Ne vorbeste Parintele Sofian
CUVANT INAINTE
Sunt aproape sase decenii de cand Arhimandritul Sofian Boghiu intretine viata duhovniceasca in Manastirea Antim din Capitala, ca staret, duhovnic si slujitor al acestui sfant lacas. O personalitate duhovniceasca remarcabila, unanim recunoscuta, care face cinste monahismului romanesc si Bisericii lui Hristos, in sanul careia slujeste.
Prea Cuviosia Sa este cunoscut si apreciat in chip deosebit prin trei calitati sau daruri cu care l-a inzestrat Dumnezeu. Pictor bisericesc consacrat, duhovnic si povatuitor de suflete iscusit si cantaret de vocatie. Sfintia Sa a fost ales din nastere pentru Biserica, pentru a marturisi adevarul evanghelic prin cuvant si culoare, prin fii duhovnicesti si icoane. Sa impodobesti biserici cu icoane frumos gandite si realizate si sa faci din sufletele credinciosilor biserici vii, icoane duhovnicesti ale faptelor bune, ale dragostei si smereniei, in care sa se imprime chipul bland si smerit al lui Hristos. Sa restaurezi icoane vechi pretioase si sa restaurezi suflete omenesti pentru care S-a jertfit Domnul pe Cruce.
Iata vocatia si rostul Arhimandritului Sofian pe pamant: sa impodobeasca si sa innoiasca suflete si biserici, icoane si oameni. Sa savarseasca cele sfinte, sa invete pe oameni, sa mangaie, sa aline si sa se jertfeasca pe sine pentru mantuirea altora; sa aduca speranta, ordine si frumos, acolo unde este tristete, dezordine si urat; sa fie intotdeauna cu Dumnezeu si cu oamenii prin cuvant si culoare, prin caldura inimii care da viata cuvantului si prin caldura culorilor care dau transparenta si profunzime divina icoanelor.
Ca pictor consacrat de icoane si bierici, Patintele Sofian realizeaza fresce de traditie bizantina care indeamna la meditatie si rugaciune. Ca preot si duhovnic, creste fii dubovnicesti buni, tamaduind, alinand si indemnand cu mestesug la sfintenie numeroase suflete insetate dupa vesnicie. Iar ca protopsalt de renume, Sfintia Sa da viata si simtire duhovniceasca slujbelor, inmoaie inimi, scoate lacrmi, uneste cugete si inalta sufletele spre Dumnezeu, facand din ctitoria mitropolitului-martir Antim Ivireanu un altar viu, o vatra calda in inima Capitalei. Am mai putea adauga la portretul sau sufletesc blandetea rara care il caracterizeaza, modestia, calmul, indelunga rabdare si cultura teologica acumulata.
Toate acestea m-au indemnat sa adun in cartea de fata cateva din insemnarile, cuvintele duhovnicesti si predicile Prea Cuviosiei Sale, pentru a fi la indcmana fiilor sai duhovnicesti, spre calauza si mangaiere.
De aceea, recomandam bunilor nostri crestini, indeosebi celor din Capitala, aceasta carte de suflet intitulata ” Ne vorbeste Parintele Sofian “. Fie ca Bunul Dumnezeu sa binecuvinteze tara si poporul romanesc si pe parintii nostri duhovnicesti, care se roaga pentru noi si pentru toata lumea.
Arhimandrit Ioanichie Balan
Duminica Tuturor Sfintilor - Hramul Sfintei Manastiri Antim  - Anul mantuirii, 1997

Cum să ne întemeiem o familie, interviu cu Părintele Teofil Pârâianu

Filed Under familia | Leave a Comment

Pãrinte Teofil, ce este prietenia?
– Prietenia, dacã e sã rãspund la aceastã întrebare, poate cã nu rãspund privind esenta prieteniei, desi o sã vorbesc si despre asta… Dacã mã întreabã cineva ce este prietenia, gândul care-mi vine mai întâi în minte este: prietenia este un dar, un dar de la Dumnezeu. Este o relatie care depãseste toate relatiile existente între oameni în aceastã lume. Este o relatie aparte, o relatie care aduce aminte cumva de realitatea Raiului, aduce ceva din cer pe pãmânt, prietenia fiind o relatie de bucurie. Se spune cã, relatiile de rudenie sunt cele pe care le ai pentru cã nu poti sã nu le ai, în sensul cã vii într-un mediu care înseamnã rudenie, în niste relatii pe care nu le poti schimba, dar prietenia este o relatie pe care ti-o rânduiesti singur. S-ar putea zice cã rudele ni le dã Dumnezeu si prietenii ni-i alegem noi. Prietenia este o relatie în care esenta este iubirea si respectul reciproc. Deci, iubirea reciprocã si respectul reciproc. În esenta prieteniei se uneste iubirea si respectul, nu numai iubire sau numai respect, ci iubire si respect, dar din amândouã pãrtile. Prietenia este cu reciprocitate. Nu poti sã zici cã esti prieten cu cineva care nu-ti rãspunde la iubire cu iubire si la cinstire cu cinstire.
– Pãrinte Teofil, existã cealaltã jumãtate hãrãzitã nouã? Cum recunoastem persoana cu care ne vom petrece viata?
– Nu existã o metodã de împrietenire, dar existã multi prieteni în lumea aceasta. Fiecare dintre noi trebuie sã simtã consonanta pe care o are cu persoana cu care urmeazã sã-si petreacã cealaltã vreme a vietii sale si aceasta se realizeazã pe bazã de ceea ce numim noi simpatie. Adicã e plãcerea de a fi cu persoana pe care o ai în vedere. Nu-i o situatie pe care o determini altfel decât determini în general relatiile în lumea aceasta. Prin faptul cã stai de vorbã, prin faptul cã-ti place cum vede lucrurile, cã existã un fond comun, care de fapt nu se realizeazã prin convorbiri, ci existã o atractie pe care n-o poti avea fatã de altcineva sau si fatã de altcineva. Toate acestea te duc sã te opresti la cineva anume. Si e bine ca atunci când te opresti sã ai si niste motive, sã zicem asa, care vin în completarea acestei situatii de fond, acestui fond comun. Dar, în orice caz, ceea ce conteazã cel mai mult si mai mult este faptul cã te simti bine, cã te simti atasat, cã te simti atras, cã te simti angajat în prietenia cu persoana care urmeazã sã îti fie, se zice, cealaltã jumãtate, dar de fapt nu este o jumãtate, pentru cã fiecare îsi mentine întregimea si în cãsãtorie, dar pentru cã Biserica întemeiatã pe cuvântul Domnului Hristos socoteste viata de familie ca un singur trup, ca un organism care constã din douã suflete si din douã trupuri, nu înjugate, ci conjugate. În cazul acesta se poate vorbi si despre cealaltã jumãtate. Numai cã nu s-ar putea zice cã cei care nu au si cealaltã jumãtate, deci nu au viatã de familie, sunt numai jumãtate.
– Pãrinte, dacã doi tineri s-au hotãrât pentru cãsãtorie, cum trebuie sã-si petreacã vremea pânã la cununie?
– Relatiile între un bãiat si o fatã care urmeazã sã se cãsãtoreascã trebuie sã fie relatii în care sã predomine spiritul si relatiile trebuie sã fie acelea care sunt între o fatã si o sorã. Celelalte sunt în plus, dacã sunt, si nu e bine sã fie, pentru cã relatiile celelalte pe care le implicã unii în prietenia care nu mai e prietenie, ci anticipare a cãsãtoriei, nu tin de prietenie, ci tin de cãsãtorie.
– Pãrinte Teofil, cum se aleg nasii si ce rol au ei?
– Nasii în general se aleg… Hai sã zicem altfel. Nasii în general nu se aleg, ci se oferã, se oferã în sensul acesta cã dacã pãrintii au fost cununati de niste nasi, fiii de obicei sunt cununati de fiii nasilor. Asa se obisnuieste si e bine când e asa. Când nu poate fi asa sau când s-ar gãsi altã modalitate, atunci trebuie neapãrat sã fie o întelegere ca nu cumva sã fie cineva supãrat cã pãrãsesti nasii de pe curte, cum se zice pe la noi pe la tarã. În cazul când nasii n-ar vrea sã fie nasi, adicã fiii nasilor, atunci e altceva. Dar dacã ei vor sã fie si pot sã fie, în cazul acesta e bine sã tii seama de nasi, sã ai respect fatã de nasii pãrintilor, ca sã ai si tu în continuare nasii tãi în raport cu cei ai pãrintilor. Dacã nu e asa, si nu e nici o supãrare cã nu e asa, atunci nasii ti-i alegi tot asa: dupã simpatia pe care o ai fatã de ei, dupã viata moralã pe care o duc, dupã ceea ce reprezintã ei din punct de vedere religios. Pentru cã chestiunea nasilor este o chestiune care tine de credintã, de religie.
– Pãrinte Teofil, ce înseamnã viata în doi? Trebuie sã existe o rânduialã în viata conjugalã?
– Ar trebui sã existe în sensul acesta cã dacã sunt doi, sã se orienteze unul dupã altul, sã-si coordoneze viata unul în folosul celuilalt, sã caute fiecare fericirea celuilalt, sã caute fiecare sã fie fericit, pentru cã e fericit cel de lângã el. Sã nu intervinã niste calcule, cã aici am dat mai mult, tu ai dat mai putin, fiecare vine cu ce are si fiecare oferã cât are, în prietenie si-n familie în continuarea prieteniei fiind ca-n vasele comunicante: fiecare toarnã cât are si totul se niveleazã si nu se mai stie care a turnat mult si care a turnat putin.
– Pãrinte Teofil, pe ce se bazeazã trãinicia într-o familie?
– În primul rând pe credinta în Dumnezeu, pe legãtura în numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh, care se face la Logodnã si la Cununie. Aceasta este ceea ce tine familia neîntreruptã. Si apoi, nici unul sã nu caute sã aibã o viatã particularã a lui, nici din punct de vedere duhovnicesc. „Unirea credintei si împãrtãsirea Sfântului Duh cerând, pe noi însine si unii pe altii si toatã viata noastrã lui Hristos Dumnezeu sã o dãm” este principiul care îl gãsim la liturghie si la cununie. Deci, la Liturghie si la Cununie, nu numai la Liturghie, ci si la Cununie, ca un principiu dãtãtor de unitate si mentinãtor al unitãtii. Sigur cã se pot ivi si lucruri care nu favorizeazã unitatea, dar, în cazul acesta, de la început trebuie insistat ca sã se înlãture tot ceea ce se împotriveste unirii.
– Pãrinte, cum se poate trece peste momentele de crizã din familie?
– Pãi, momente de crizã în familie n-ar trebui sã existe câtã vreme existã iubirea, care le rezolvã pe toate. Dacã sotii sunt cu respect si cu iubire unul fatã de altul, nu trebuie sã aparã vreo crizã între ei. Numai cã omul e om, e nedesãvârsit, e neputincios, pot sã intervinã si lucruri nedorite, dar în cazul acesta trebuie de la început observate si de la început înlãturate. Rugãciunea comunã în familie ajutã mult, participarea la sfintele slujbe, spovedania, împãrtãsirea cu Sfintele Taine, toate acestea duc la mentinerea unitãtii. Si mai ales, dacã ai început un început bun. Pentru cã sunt foarte multi, chiar dintre credinciosi, care îsi creeazã niste relatii de familie cu niste persoane necredincioase si în cazul acesta nu poate avea un program religios în familie, si de la început sunt niste carente care nu asigurã unirea.
– Pãrinte, în încheierea interviului nostru, vã rugãm sã ne spuneti ce rol au copiii într-o familie si dacã sunt ei tinta sau scopul cãsãtoriei.
– Cununia implicã nasterea de copii, în sensul cã la slujba Cununiei se spune: „Pentru ca sã se veseleascã ei la vederea fiilor si a fiicelor lor, Domnului sã ne rugãm, pentru ca sã li se dea lor bucuria nasterii de prunci buni si purtare fãrã prihanã în viatã, Domnului sã ne rugãm, pentru ca sã li se dea lor cumpãtare si întelegere trupeascã si sufleteascã, Domnului sã ne rugãm, pentru ca sã fie binecuvântati ei în deplinã întelegere si în credintã tare, pentru ca sã li se dea lor fii spre mostenirea neamului…” Deci, toatã slujba Cununiei este strãbãtutã si de ideea cã cei care se cãsãtoresc trebuie sã aducã în lumea aceasta, cu darul lui Dumnezeu, copii, prin care sã se realizeze si unirea lor mai multã decât dacã n-ar fi copiii, care sunt o sintezã a celor doi. Credinta în Dumnezeu îti aratã ce ai de fãcut si copiii vin ca un dar de la Dumnezeu, ca o binecuvântare a familiei, ca o angajare în prezent si în viitor si în vesnicie pentru binele societãtii în care familia îsi desfãsoarã existenta.
 
Interviu realizat la Bucuresti în octombrie 1998
 

Iubirea Aproapelui- selectie de citate din Filocalie

Filed Under filocalia | Leave a Comment

Cel ce iubeste pe Domnul a iubit mai-nainte pe aproapele sau – Sfantul Ioan Scararul
 
Dragostea este lepadarea oricarui gand potrivnic fata de aproapele nostru – Sfantul Ioan Scararul
Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Pe toti suntem datori, noi cei credinciosi, sa-i privim ca pe unul si in fiecare sa socotim ca este Hristos – Sfantul Simeon Noul Teolog
 
Dragostea desavarsita iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la el – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l, pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care este sa iubesti pe tot omul deopotriva – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel desavarsit in iubire si ajuns la culmea nepatimirii nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod, sau peste tot intre barbat si femeie; ci ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste. Caci nu mai este in el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si in toti este Hristos – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura, sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul, in nici un chip si pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii! – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumnezeu – Sfantul Maxim Marturisitorul

Multi sfinti si-au dat trupurile lor fiarelor, sabiei si focului pentru aproapele – Sfantul Isaac Sirul
 
Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce iubeste pe Dumnezeu cu siguranta iubeste si pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate pastra banii, ci-i foloseste cu dumnezeiasca cuviinta, dand fiecaruia din cei ce au trebuinta – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata – Sfantul Maxim Marturisitorul 
 
Iubeste pe toti oamenii cel ce nu iubeste nimic omenesc – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Oamenii, lasand grija de a-si plange pacatele lor, au luat judecata de la Fiul si se judeca si se osandesc unii pe altii, de pare ca ar fi fara pacat. “Cerul s-a uimit de aceasta si pamantul s-a cutrenurat”. Ei insa nu se rusineaza, ca niste nesimtiti – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau, inca nu a pus inceput pocaintei – Sfantul Maxim Marturisitorul
Daca iti amintesti de raul de la cineva, roaga-te pentru el si vei opri patima din miscare. Devenind iubitor de oameni vei sterge cu totul patima din suflet – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Ia aminte la tine, de nu cumva rautatea care te desparte de fratele tau nu se afla in fratele ci in tine. Si grabeste de te impaca cu el, ca sa nu cazi din porunca dragostei – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Sa nu dispretuiesti porunca dragostei, fiindca printrinsa vei fi fiul lui Dumnezeu, datatorul poruncilor – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce iubeste pe Hristos, desigur ca Il si imita, dupa putere. Astfel, Hristos n-a incetat sa faca bine oamenilor; iar rasplatit cu nerecunostinta si hula se purta cu indelunga rabdare; in sfarsit, batut si omorat de ei, rabda neinvinuind pe nimeni. Aceste trei sunt faptele dragostei de aproape, fara de care cel ce zice ca il iubeste pe Hristos sau ca va dobandi Imparatia Lui se amageste pe sine – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel care spune ca Il iubeste pe Domnul, dar in acelasi timp uraste pe fratele sau, este asemenea celui care-si inchipuie in somn ca alearga – Sfantul Ioan Scararul
 
Fiecare, privind pe fratele si aproapele sau ca pe Dumnezeul sau, sa se considere pe sine atat de mic fata de fratele sau, ca fata de Facatorul sau – Sfantul Simeon Noul Teolog
 
Iubirea aduna cele impartite si-l face pe om iarasi o singura ratiune si un singur mod de contemplare si netezeste toate inegalitatile si deosebirile de opinie din toti. Ba ii aduce la o egalitate laudabila, prin faptul ca fiecare atrage atat de mult pe altul la sine in intentiile lui si il prefera sie insusi, pe cat de mult il respingea altadata si se prefera pe sine. Si prin iubire se desface de sine, de bunavoie, despartindu-si ratiunile si preferintele proprii, de gandurile si insusirile lui si se aduna intr-o simplitate de identitate, in temeiul careia nimeni nu se mai deosebeste intru nimic, ci fiecare a devenit unul cu fiecare si toti cu toti, sau mai bine cu Dumnezeu decat cu ei intreolalta, manifestand in ei aceeasi ratiune de a fi si dupa fire si dupa vointa – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele sau intru simtirea duhului – Diadoh al Foticeei
 
Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu iubeasca pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile cele necuratite ale aproapelui. – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce mai vede in inima sa o umbra de ura fata de vreun om oarecare, pentru stie ce greseala, e cu totul strain de iubirea de Dumnezeu. Caci iubirea de Dumnezeu nu sufera catusi de putin ura fata de vreun om – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Precum Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos slavindu-l, iar pe cel rau milostivindu-l si cautand sa-l indrepte, tot asa, cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos pentru firea si pentru voia lui cea buna, iar pe cel rau pentru firea lui si din compatimirea ce o are fata de el ca fata de unul ce petrece in intuneric – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Nu pot castiga dragostea de oameni cei ce iubesc lumea – Sfantul Isaac Sirul
Din Filocalii.
 
 

Despre păcat, de Arhimandrit Sofronie

Filed Under despre pacat | Leave a Comment

       Ce este păcatul în înţelesul creştin al cuvântului?     Păcatul, mai înainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Rădăcinile păcatului se află în adâncurile tainice, “mistice”, ale firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea lui.     Păcatul se săvârşeşte în primul rând în adâncul tainic al duhului omului, însă urmările lui rănesc întreg omul. Odată săvârşit, el se răsfrânge asupra stării sufleteşti, precum şi a celei trupeşti a omului, asupra chipului său exterior, asupra soartei celui ce l-a săvârşit; el negreşit va ieşi afară din hotarele vieţii lui individuale şi va împovăra cu răul său viaţa întregii omeniri, şi, în consecinţă, se va răsfrânge asupra soartei întregii lumi.
     Nu numai păcatul strămoşului nostru Adam a avut consecinţe de însemnătate cosmică, ci şi tot păcatul, al fiecăruia dintre noi , fie el vădit, fie el tainic, se răsfrânge asupra destinelor întregii lumi.     Omul trupesc nu simte urmările păcatului în sine, aşa cum le simte cel duhovnicesc. Omul trupesc nu observă nici o schimbare a stării sale lăuntrice după ce a săvârşit păcatul, pentru că el se află continuu într-o stare de moarte duhovnicească, pentru că el nu a cunoscut viaţa cea veşnică a duhului.Omul duhovnicesc, dimpotrivă, cu fiecare înclinare a voii sale spre păcat observă în sine o schimbare a stării lăuntrice în virtutea împuţinării harului.     Ceea ce uimea la Sfântul Siluan era neobişnuita subţirime a minţii sale lăuntrice şi deosebita sa intuiţie duhovnicească. Trăirea păcatului la el, chiar mai înainte de a i se arăta Domnul, dar mai ales după aceasta şi în tot restul vieţii sale, era excepţional de adâncă şi de puternică; inima îl durea în chip de nesuportat, şi de aceea şi pocăinţa lui era cu o tânjire de nestăvilit, cu plâns, fără alinare câtă vreme nu simţea în suflet iertarea lui Dumnezeu. Multora, aceasta ar putea să li se pară curios, iar unora poate chiar exagerat, dar pilda Sfântului Siluan nu este pentru toţi.     În căinţa sa pentru păcat, el căuta nu doar o simplă iertare, pe care uşor o dă Dumnezeu, poate şi numai pentru un singur suspin de părere de rău, ci o iertare atotcuprinzătoare, aşa încât sufletul să simtă desluşit în sine harul. El cerea de la Dumnezeu puterea de a nu mai repeta păcatul, de este cu putinţă, niciodată; se ruga la Dumnezeu să se izbăvească de lucrarea “legii păcatului” din noi (Rom. 7,23). El trăia urmările păcatului -pierderea harului- atât de puternic şi de dureros, încât se temea de a repeta o asemenea experienţă. Îndepărtarea dragostei lui Dumnezeu şi a păcii lui Hristos de la suflet, erau pentru el mai cumplită decât orice. Conştiinţa că scârbeşte pe Dumnezeu, pe un asemenea Dumnezeu, blând şi smerit - îi era de nesuportat. Trecea prin cele mai adânci suferinţe ale conştiinţei care greşeşte împotriva sfintei dragoste a lui Hristos. Cine cunoaşte dragostea în planul omenesc, să zicem pentru părinţi, dacă a săvârşit vreun păcat împotriva acelei iubiri, acela ştie cât de nesuportat poate fi chinul conştiinţei; dar tot ce se poate întâmpla în lumea relaţiilor sufleteşti nu este decât o palidă umbră în comparaţie cu relaţiile duhovniceşti cu Dumnezeu.     Astfel, Dumnezeu mai înainte de veci a cunoscut pe Simeon - Siluan, şi, într-un chip neînţeles nouă, i-a dat să cunoască esenţa păcatului atât de adânc şi de puternic încât el cu adevărat trăia muncile iadului şi dintru acest “iad cel mai de jos”, se ruga până când s-a plecat către el Domnul şi i S-a arătat, dându-i să cunoască învierea sufletului şi să vadă pe Fiul Omului întru împărăţia Sa mai înainte de a gusta moartea cea după trup. (Mt. 16,28).Traducere de Ierom. Rafail Noica 

keep looking »

• Cautare

  
  

• Linkuri

  • Crestinism Ortodox
  • Laurentiu Dumitru
  • Portal Crestin Ortodox
  • Viata Crestina

• Carti