Sfântul Apostol Petru - Pr. Teofil Paraian
Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment
Sfântul Apostol Petru - o minte supusa si luminata
Si acum, iubiti credinciosi, trec la cele ale sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Despre Sfântul Apostol Petru citim în Sfânta Evanghelie cum a fost chemat, cum a raspuns chemarii Domnului Hristos, cum s-a plecat cu mintea fata de învatatura Domnului Hristos.
Atunci când Domnul Hristos a facut minunea aceea mare cu ucenicii care au prins multime mare de pesti, întâi i-a spus lui Simon, pe care dupa aceea l-a numit Petru: “Mâna la adânc si lasati în jos mrejele voastre, ca sa pescuiti” (Lc. 5,4).
Si atunci Sfântul Apostol Petru a zis asa: ” Invatatorule, toata noaptea ne-am trudit si nimic nu am prins, dar, dupa cuvântul Tau, voi arunca mrejele” (Lc. 5, 5).
Asta-i ucenicie! Adica, zice Domnul Hristos sa faci un lucru si tu-l faci, chiar daca nu l-ai face.
De pilda, Domnul Hristos zice: “iubiti pe vrajmasii vostri”, si tu nu esti dispus sa faci lucrul asta. De ce? Pentru ca nu îti este la îndemâna. Ai împlini mult mai usor si mult mai bine cuvântul ” uraste pe vrajmasul tau! “, dar un astfel de cuvânt noi nu-l gasim între cuvintele Domnului Iisus Hristos, si asta înseamna ca, daca vrem sa fim ucenici, trebuie sa ne silim sa facem si ce n-am face, si ce n-am face cu usorul, si poate ca nici nu putem face, dar stim ca trebuie sa facem, si atunci tragem de noi si tragem de Dumnezeu sa ne ajute ca sa putem face ce vrea Dumnezeu sa faca omul.
pentru a citi mai departe apasati aici
Omiliile despre pocainta , de SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR
Filed Under predici ortodoxe, spritualitate ortodoxa | Leave a Comment
Despre pocăinţă
V-ati gândit, oare, la mine în timpul cât am fost despărţit de voi? Eu nici o clipă nu v-am putut uita! Am părăsit oraşul, dar amintirea voastră nu m-a părăsit. După cum cei îndrăgostiţi poartă cu ei, oriunde s-ar duce, chipul cel dorit, tot aşa şi eu, îndrăgostit de frumuseţea sufletului vostru, am purtat mereu cu mine frumuseţea lui. Şi după cum pictorii, când fac tabloul cuiva, amestecă fel de fel de culori, tot aşa şi eu am zugrăvit chipul sufletului vostru, amestecând, ca pe nişte felurite culori de virtute, şi râvna voastră la slujbele din biserică, şi ascultarea cu dragoste a predicii, şi bunăvoinţa voastră pentru predicator, şi toate celelalte fapte bune. Puneam înaintea ochilor minţii mele tabloul acesta, şi el îmi uşura durerea despărţirii. Vă purtam mereu în suflet: şi când stăteam în casă, şi când mă ridicam din pat, şi când eram în călătorie, şi când mă odihneam, şi când ieşeam din casă, şi când intram. Visam mereu chipurile voastre dragi; nu numai ziua, ci şi noaptea mă hrăneam cu aceste chipuri. Trăiam aievea cuvintele lui Solomon: “Eu dorm, dar inima mea veghează.(Cantarea Cantarilor 5,2)
Nevoia de somn îmi lipea pleoapele, dar tirania dragostei de voi îmi ţinea deschişi ochii minţii mele. De multe ori mi se părea că vorbesc cu voi în vis. Aşa e sufletul ! Visează noaptea ce gândeşte ziua. Asta s-a întâmplat şi cu mine. Nevăzându-vă cu ochii trupului, vă vedeam cu ochii dragostei. Nefiind între voi cu trupul, eram printre voi cu dragostea şi-mi sunau mereu în urechi aclamaţiile şi aplauzele voastre. De aceea, cu toate că boala trupului mă silea să stau mai mult la ţară, cu toate că aerul de acolo era de folos sănătăţii trupului meu, totuşi puterea dragostei nu m-a lăsat să-mi prelungesc şederea. A strigat la mine şi nu s-a oprit din strigăt până ce nu m-a înduplecat să mă ridic din pat înainte de vreme; m-a sfătuit să socotesc prezenţa mea între voi şi sănătate, şi bucurie, într-un cuvânt, binele meu. Şi m-a convins. Am preferat să plec, având încă în mine rămăşiţele bolii, decât să mai port încă mult timp în suflet durerea despărţirii, până ce mă voi fi făcut pe deplin sănătos. Şi auzeam acolo, la ţară, şi dojanele pe care mi le aduceau desele voastre scrisori. Şi priveam cu tot atâta drag pe cei ce mă dojeneau, ca şi pe cei ce mă lăudau. Tocmai dojanele acelea îmi arătau cât de tare mă iubiţi. De aceea m-am sculat şi am plecat. De aceea n-am putut să vă scot nicicând din sufletul meu.
pentru a citi mai departe apasati aici
Ce ne oferă Europa? de IPS Bartolomeu Anania
Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment
Am meditat mai adînc la vremurile noastre, dacă nu cumva procesul se prelungeşte, dacă nu cumva viziunea dostoievskiană a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat şi am scăpat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie ‘89, intrînd într-o altă eră. Iată însă că avem o altă perspectivă: dacă ne-am confruntat cu Răsăritul bolşevic, de data aceasta ne îndreptăm cu faţa către Occidentul european (care se autodefineşte drept “Europa” însăşi şi care ne invită să intrăm în ea, ca şi cum noi n-am fi fost niciodată europeni).
În privinţa aceasta, dacă trebuie să fac o paranteză şi vreau să o fac, doresc să afirm că noi am fost întotdeauna europeni şi că nu poate fi vorba de o “intrare” a noastră în Europa, ci de regăsirea noastră în Europa, sau mai precis de regăsirea Europei în noi.
Ne e greu să fim trataţi ca nişte primitivi, cu toată sărăcia noastră, uitîndu-se că dacă suntem astăzi săraci şi înapoiaţi datorită comunismului, este şi prin faptul că Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt ştiute. Cred că Apusul nu are dreptul să ne umilească, aşa cum a încercat şi încearcă; fără să fac politică, trebuie să subliniez atitudinea tot mai demnă a ţării noastre în acest context european.
Nu aşteptăm spiritualitate din Occident, pentru că nu o are. Uneori suntem trataţi ca nişte “balcanici”, uitîndu-se că suntem la nordul Dunarii şi că, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, şi dacă am face? Alexandru Paleologu spune că, la urma urmei, chiar daca am fi balcanici n-ar fi nimic ruşinos în asta. Platon, Aristotel şi Sofocle au fost balcanici. Iar eu aş adăuga: toată doctrina teologica a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar dacă este vorba de civilizaţie, ar trebui să ne amintim că, în jurul anului 1000, bazileii şi principesele Bizanţului aveau băi de marmură, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scarpinau de păduchi şi rîie.
Aşadar, dacă este vorba de o Europă, si anume de adevărata Europă, noi am avut întodeauna viziunea şi trăirea ei. Europa este sinteza gîndirii elene, a spiritualităţii creştine şi a civilizaţiei romane. Este singura Europă pe care o recunoaştem, dar şi cea care ni se refuză. Ni se propune în schimb, o Europă construită eminamente pe economie şi politică; nici cea mai mică adiere de cultură, că de religie nu mai vorbim. Dacă aceasta este Europa care ni se îmbie, nu avem nevoie de ea!
Mai degrabă o invităm să se îndrepte ea către noi, pentru ca să se redescopere pe ea însăşi; noi nu avem de cerşit ci de oferit.
Ce ni se propune? Economicul-pîinea. Prin pîine ni se cere libertatea. De aici, pretenţiile aberante care ni se pun în faţă, a fi acceptaţi în această Europă: homosexualitatea, viciul, avortul, desfrîul, sexualitatea, pornografia, adică tot ceea ce poate fi mai rău în viaţa unei societăţi, nişte rele pe care noi ca popor, în frunte cu biserica şi din fericire în frunte cu tineretul nostru creştin ortodox, le respingem cu toată fermitatea, pentru că nu vrem ca, cu pretul “intrării” noastre în Europa să ne pierdem propria identitate naţională.
Aşadar: economie, pîine, robire. În al doilea rînd: “miracolul”. Nici pomeneală de vreun miracol în numele lui Dumnezeu, aşa cum încerca cel puţin, marele inchizitor. Nu, “ci miracolul” zborului cosmic, al electronicii, al calculatorului, al ingineriei genetice: un miracol perpetuu, pe care fascinaţi va trebui să-l acceptam în locul minunilor lui Dumnezeu.
Şi în al treilea rînd, tot prin economic: puterea şi prin putere, autoritatea.
Nu mai este aceea a comunismului, ci aşa-ziselor “Mari puteri”, cele îndrituite să hotărăscă pentru popoarele mici.
Pentru intrarea în Europa ni se cere să fim toleranţi cu toate cele care ne smulg din credinţa noastră.
Verbul “a corupe”, în accepţia termenului grecesc, înseamnă a altera nu numai prin descompunere ci şi prin amestec. Toate formele de sincretism religios care ni se propun, începînd cu New Age şi terminînd cu tot felul de combinaţii între diferite secte neo-protestante, care alcătuiesc federaţii “evanghelice” şi “evanghelizatoare”, şi care caută să ne ameţească prin aceste oferte foarte comode, seducătoare, deseori toate acestea sunt forme şi manifestări ale corupţiei spirituale.
E bine să ştiţi că, pe măsură ce aceste invazii devin tot mai radicale, dar ne propun, în mod repetat şi stăruitor, “toleranţa”, e bine să ştiţi că toleranţa trebuie să funcţioneze pînă în clipa cînd începe abuzul! Din momentul în care celălalt abuzează de toleranţa mea, aceasta încetează şi trebuie să înceteze.
De aceea, personal, voi deveni intolerant, chiar cu riscul de a fi catalogat drept fundamentalist. La urma urmei, dacă e vorba de “fundamentalism”, primul fundamentalist a fost însuşi Iisus Hristos: “Înapoia Mea, satano!”
pagina originala la:
http://ortodoxmedia.com/opinie.php?o_id=13
Unele aspecte ale raportului dintre Dumnezeu şi om, de Arhimandrit Teofil Paraian
Filed Under Pasti, predici ortodoxe | Leave a Comment
Hristos a înviat! Stimaţi ascultători, ne întâlnim în seara aceasta în gândul şi în dorinţa de a vă propune câteva gânduri în legătură cu raportul între Dumnezeu şi om. Voi vorbi despre unele aspecte ale acestui raport între Dumnezeu şi om. Ne-am propus aceasta pentru că mulţi dintre cei ce se declară credincioşi spun că ei cred într-o putere, într-o forţă care conduce universul. Apoi sunt şi unii dintre credincioşi care spun că ei cred în Dumnezeu dar în general nu se raportează la Dumnezeu. Sunt mulţi oameni care au în vedere pe Dumnezeu ca o idee, unii Îl au în vedere ca o posibilitate, alţii ca o probabilitate, şi sunt puţini aceia care cred cu adevărat în Dumnezeu şi se raportează la Dumnezeu, care au o legătură cu Dumnezeu, care ştiu de Dumnezeu ca de o fiinţă personală cu care intrăm în legătură. Sunt mulţi dintre credincioşi care au o idee falsă despre Dumnezeu şi care nu se raportează corect la Dumnezeu.
Mi-am propus să vorbesc despre legătura între Dumnezeu şi om şi între om şi Dumnezeu, şi voi prezenta această legătură de pe două poziţii, şi anume dinspre Dumnezeu spre om şi dinspre om spre Dumnezeu. Voi vorbi deci despre legătura între Dumnezeu şi om pornind de la faptul că Dumnezeu este o fiinţă personală, o fiinţă în trei persoane, Dumnezeul treimic, aşa cum credem noi ca dreptmăritori creştini. Şi voi prezenta această legătură ca o legătură a religiei, religie însemnând legătură, de la religo-religare care înseamnă a se lega, a fi o legătură. Şi anume întâi voi prezenta această legătură aşa cum se prezintă ea în slujbele noastre bisericeşti. De ce? Pentru că pentru noi ortodocşii, slujbele sfintei noastre Biserici sunt lucrul cel mai important, sunt ceea ce ne reprezintă pe noi ca dreptmăritori creştini, ca creştini ortodocşi. Sfintele slujbe sunt mijlocul de angajare a credincioşilor în faţa lui Dumnezeu, sunt un mijloc prin care Dumnezeu ni se face cunoscut şi un mijloc prin care noi luăm act despre Dumnezeu.
citeste mai departe http://biserica.org/Publicatii/1996/NoIV/10_index.html
Despre Botez, de Arhimandrit Sofian Boghiu
Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment
Botezul, ca practica, este cea mai veche Taina. Primul botez, simbolic, a fost potopul. Oamenii in aceea vreme, ca si in zilele noastre, erau incarcati de pacate si numai o inundatie universala, un potop, a putut sa spele toate pacatele lumii. A ramas numai Noe cu copiii sai si cu cei pe care i-a luat impreuna in corabia si animalele de toate felurile.
Deci, primul potop a spalat pacatele pamantului, pentru ca pacatele oamenilor - unele mai mari, altele mai mici , altele foarte mari -, se revarsa si asupra pamantului, au influenta universala asupra vietii de pe glob. In rugaciunile de ploaie se spune ca nu ploua, din cauza pacatelor oamenilor. Si de aceea, cand se va implini ceea ce a spus Mantuitorul Hristos, va veni intr-o buna zi sfarsitul acestui pamant, care nu va fi prin apa, cum a fost pe vremea lui Noe, ci prin foc.
Deci, primul botez universal a fost potopul. Al doilea botez, mai restrans, a fost botezul poporului evreiesc cand a trecut prin Marea Rosie. Si acest botez a fost curatitor de pacate, caci a curatit pe fiii lui Israil cat au stat in Egipt. Erau poporul lui Dumnezeu, insa aveau si ei pacate si, trecand prin Marea Rosie, au fost curatiti de pacatele lor. Au trecut pe o adevarata carare prin mijlocul marii; iar valurile stateau de parte si de alta, ca si cum erau inchegate. Numai cand au trecut armatele lui Faraon pe aceasta cale a marii atunci s-au revarsat valurile si au inecat pe egipteni, care voiau sa ucida pe cei fugiti din Egipt, adica pe acest popor al lui Dumnezeu.
Un botez mai apropiat de crestinism este botezul Sfantului Ioan Botezatorul de la raul Iordanului, care, dupa cum stiti, a fost un botez de pocainta : Si se botezau de catre el - de catre Sfantul Ioan Botezatorul - in raul Iordan, marturisindu-si pacatele. Acest botez era curatator de pacate.
Iar Botezul Sfantului Ioan a fost asa : Sfantul Ioan a iesit din pustie si a inceput sa invete lumea care venea la el. A avut de la inceput o mare popularitate. Firea lui uscativa, prin post si rugaciune, trupul lui sfintit prin nevointa pustiei, pentru ca nu a mancat niciodata paine, cum spune in Evanghelie, ci lacuste si miere salbatica, acest inger in trup, cum este infatisat in iconografie, a practicat botezul pocaintei, invatand pe oamem sa se caiasca de pacate, si ii boteza in Iordan. Botezul lui Ioan pregatea pe evrei sa creada in Hristos.
In sfarsit este si botezul Mantuitorului, pe care l-a primit de la Ioan in Iordan. Acesta nu era izbavitor de pacate, ci era un botez pentru sfintirea naturii si mai ales pentru sfintirea apelor. Iisus nu avea pacate, asa cum El Insusi spune : Cine Ma poate vadi pe Mine de pacat ?
Intre botezul Sfantului Ioan Botezatorul si botezul Mantuitorului Hristos este o mare deosebire. Botezul Sfantul Ioan este un botez al pocaintei, un botez numai cu apa. Botezul Mantuitorului este botez cu apa, cu Duh Sfant si cu foc. Botezul Mantuitorului este cu totul superior acestui botez al pocaintei. Botezul nostru, al crestinilor, isi are temeiul tot in aceasta mare zi a Botezului Domnului. Dar este o porunca speciala data de Mantuitorul Hristos dupa invierea Sa, o porunca lasata catre Sfintii Apostoli, ca, mergand in toata lumea, sa invete pe oameni si sa-i boteze in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
Abia in viata crestina botezul are un caracter special, de Taina, fiind una din cele sapte Taine ale Biserica crestine. Stiti care sunt cele sapte taine ale Bisericii ? In primul rand Botezul, apoi Mirungerea, sau Ungerea cu Sfantul Mir, Sfanta Impartasanie, Spovedania, Casatoria, Preotia si Sfantul Maslu.
Sapte Taine legate cu cele sapte daruri ale Duhului Sfant. Aceste Sfinte Taine se pot compara cu cele sapte Laude ale Bisericii, pe care le stim : Rugaciunea de la miezul noptii sau Miezonoptica, Utrenia, Ceasul intai, Ceasul al treilea, Ceasul al saselea, Ceasul al noualea, Vecernia si Pavecernita.
Deosebirea intre cele sapte Laude si cele sapte Sfinte Taine este si aceasta : cele sapte Laude au timpul lor bine precizat prin slujbele Bisericii si sunt publice, adica rugaciunile se citesc la strana. Sfintele Taine, unele din ele sunt savarsite in biserica, mai ales Sfanta Impartasanie, si se savarsesc pentru diferiti credinciosi.
Celelalte Sfinte Taine, Spovedania de pilda - este o taina foarte intima. Adica, ceea ce se marturiseste la spovedanie, preotul nu are voie sa spuna altora. Era un canon si o randuiala in vechime : preotului care divulga Taina Sfintei Spovedanii, i se taia limba ! Inchipuiti-va ce pedeapsa cumplita !
Taina Sfintei Impartasanii se savarseste tot in taina, insa in biserica. Nu stie nimeni sufletul celui care se impartaseste; numai Dumnezeu stie si el singur.
De asemenea si celelalte Sfinte Taine, tot asa se savarsesc, in intimitate fiecare. Numai Taina Sfantului Maslu, de obicei, se savarseste in public si pentru toti bolnavii din comunitatea imediata sau din toata lumea ortodoxa.
Asa incat acestea sunt deosebirile. Cele sapte Laude se savarsesc public, in anumite momente fixate, in timpul slujbelor bisericesti, iar cele sapte Taine sunt rezervate fiecarui individ la timpul cuvenit, pentru ca fiecare are nevoie de o anumita taina.
Taina Mirungerii este taina separata, insa este savarsita impreuna cu botezul, pentru ca se savarseste indata dupa Sfatul Botez.
Botezul inseamna scufundare, dupa un cuvant grecesc. De aceea botezurile se savarseau in rauri, in catacombe, cand erau in prigoana crestinii din primele veacuri, si in locasurile sfinte, adica in biserici. Prin secolele IV si V, credinciosii care veneau la crestinism din paganism, erau botezati in baptisterii, niste biserici speciale pentru botez. Am fost intr-un asemenea baptisteriu, in Siria, la manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul, din secolul V. 0 biserica rotunda, ce se numeste rotonda. Acolo era locul unde se botezau catehumenii, adica cei care erau in varsta si veneau la botez. Mai pe urma, insa, cand crestinismul s-a mai dezvoltat, se botezau in aceste baptisterii atat oameni mari, cat si pruncii. Dupa botez erau imbracati in haine albe si veneau de la baptisteriu - cum v-am spus ca era in Siria, la Manastirea Sfantului Simeon Stalpnicul - pana la biserica in procesiune, - preoti, diaconi si cantareti. Cantau din cantarile botezului si mergeau catre biserica. Apoi inconjurau de trei ori biserica cantand si, dupa aceea, intrau in biserica si asistau la Liturghia credinciosilor, dupa care se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului.
Asa era botezul in vechime. Cu vremea, botezul a inceput sa se savarseasca in biserici, la nevoie in case sau in spitale.
Cine face botezul, cine este indatorat sa faca botezul ?
La inceput au fost numai episcopii, iar mai tarziu preotii. Mantuitorul a spus in Evanghelia Sa Apostolilor : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, adica in numele Sfintei Treimi. Si Apostolii au practicat la inceput botezul dupa cuvintele Mantuitorului. Apoi au lasat preotilor si arhiereilor sa savarseasca taina Botezului.
Botezul era facut si de diaconi, in lipsa de preoti; sau de calugari. La nevoie se poate boteza un copil si de mama sa, sau de moasa lui, in cazuri cand este bolnav acasa sau in spital, ca nu cumva sa moara copilul nebotezat. Caci prin taina Botezului, cel care se boteaza devine fiu al lui Dumnezeu prin har, este frate cu Iisus Hristos, prin Duhul Sfant : Iata, voi sunteti fratii Mei si prietenii Mei, spune Apostolul Ioan. Prin botez fiecare, credincios devine membru al Bisericii si este unit cu Trupul lui Hristos, formand intreaga multime a credinciosilor. Capul acestui trup duhovnicesc este Iisus Hristos, iar cel botezat este fiu at lui Dumnezeu si face parte din acest Trup tainic al Mantuitorului Hristos.
Primitorul Botezului este om care vrea sa faca parte din crestinism. Pe prunci ii aduc crestinii la botez. Insa, sunt oameni maturi din celelalte confesiuni, evrei sau pagani, care vor sa devina crestini, si atunci cer Sfantul Botez si sunt botezati. Mantuitorul spune in Evanghelie : Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi; adica nu are parte cu Hristos, nu intra in Imparatia lui Dumnezeu.
Usa de intrare in crestinism este Botezul. Cine nu se boteaza nu are parte de vesnicia crestina, venicia in lumina si bucurie, asa cum ne descrie Mantuitorul viata de dincolo. Este o viata de mare fericire pentru toti care ajung sa mosteneasca imparatia cea de sus.
Dar sunt copiii avortati, copii care sunt nascuti si aruncati de mamele lor. Au fost gasiti pe la marginile orasului, pe la anumite usi sau pe strada copii ale caror mame sunt mai rele decat niste animale. Nasterea unui copil este o bucurie si o fericire si trupeasca si sufleteasca, intre sot si sotie, sau intre femeie si babat. Dar, adeseori nu sunt sot si sotie, nu sunt cununati. Si atunci femeia mama, aceasta mama rea nu vrea sa se rusineze, nu vrea sa se osteneasca sa-si creasca copilul, ci il arunca. Si-l gasesti plangand intr-un invelis, adeseori mizerabil, si cineva care are suflet omenesc, il ia si se hotaraste sa-l creasca.
In Orient, mai ales in Orientul indepartat, in India, in China, in Japonia, sunt asemenea cazuri foarte dese, de copii lepadati. In India sunt copii lepadati pe gunoaie, la marginea oraselor, aruncati ca niste carpe, afara de cei care sunt avortati, ucisi de mamele lor. Avortul este crima dubla, caci se lipsesc copiii si de viata aceasta si de cea vesnica, fiind ucisi inainte de Botez. Caci nimeni din cei nebotezati nu poate intra in imparatia lui Dumnezeu.
Daca cineva nu stie de este sau nu botezat, el se poate boteza de preot, dar sa i se rosteasca formula aceasta : ” Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), daca nu a fost botezat, in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin. Acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aceasta este randuiala pentru cei nebotezati. Botezul se face de obicei cu apa, dar, in lipsa de apa, se boteaza si cu alte materii : nisip, tarana, etc. Deci trebuie sa fie aruncata o materie peste cel ce se boteaza, caci toate Sfintele Taine au ceva materie in ele, prin care se revarsa harul Duhului Sfant. Astfel Botezul are apa, Mirungerea are Sfantul Mir, Spovedania are insasi formula spovedaniei, Sfanta Impartasanie are painea si vinul, care se prefac in Sfantul Trup si Sange al Domnului. Casatoria are cununiile si inelul, ca materie, iar Sfantul Maslu, untdelemnul si faina, care se aduc si se sfintesc si se folosesc mai departe, ca vindecatoare pentru boala pe care o are cineva.
Cand se boteaza copiii ?
Dupa randuiala veche crestineasca, se boteaza incepand de la sapte zile pana la patruzeci de zile, nu mai tarziu. Am aflat acum, dupa comunismul acesta care s-a abatut peste noi, ca au ramas multi oameni majori, oameni in varsta nebotezati si vin si cer Botezul de la noi. Se poate sa fie botezati acesti oameni, insa sa vorbeasca cu preotul respectiv si preotul stie ce are de facut.
Sunt si anumiti sectanti, care au fost botezati la secta lor. Acestia, daca vin la Ortodoxie, trebuie sa fie botezati din nou.
Sunt si sectanti care au fost mai intai botezati ortodox, apoi s-au dus la secte. Daca revin la Biserica Ortodoxa, singura care este mantuitoare, ei nu se mai boteaza din nou, ci li se face randuiala de revenire si se ung cu Sfantul si Marele Mir.
Centrul sau esenta Botezului consta in afundarea de trei ori in apa si in rostirea formulei Botezului : ” Se boteaza robul lui Dumnezeu ( cutare ), in numele Tatalui. Amin. Si al Fiului. Amin. Si al Sfantului Duh. Amin “. Si cel ce se boteaza trebuie introdus si scufundat de trei ori in apa botezului.
Sunt si botezuri prin turnare. De pilda, lumea catolica asa boteaza, prin turnare. Ori, turnarea aceasta este o abatere de la traditia crestina. Insusi Mantuitorul S-a scufundat in apa, desi Mantuitorul nu avea nici un pacat. Cei care intrau in raul Iordanului, si ei, de asemenea, erau scufundati in apa si se ridicau, tot in apa, si-si marturiseau pacatele lor, stand in apa in acest timp.
Slujba botezului. Sunt doua parti distincte in slujba Botezului. Intai se citesc exorcismele, formate din patru rugaciuni : doua rugaciuni sunt catre Dumnezeu, catre Care vine acest catehumen, si doua rugaciuni impotriva duhurilor necurate, impotriva diavolului, care este blestemat, alungat, defaimat, fiind duh necurat, care tine sub stapanire aceste suflete omensti, si este indepartat de la acest suflet, fie ca este prunc, fie ca este om in varsta.
A doua parte a Botezului consta in insasi taina Botezului. Se sfinteste intai apa botezului in cristelnita, vasul in care se boteaza se numeste cristelnita si vine de la cuvantul Hristos sau crestin. Dupa aceea se savarseste slujba Botezului in aceasta apa binecuvantata, sfintita. Cel care se boteaza se scufunda, cum am spus, de trei ori in apa. Apoi este scos din apa, este uns peste tot trupul cu Sfantul si marele Mir si dupa aceea se citeste Apostolul si Sfanta Evanghelie de la Matei : Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta este porunca Mantuitorului.
Dupa aceea pruncul este sters in locurile unde a fost uns cu Mir si cu untdelemn sfintit si dupa aceea este momentul cand se tunde, prima tundere. Tunderea aceasta era folosita si in vechime si este folosita si astazi, mai ales in zilele noastre la calugarie si la taina Hirotoniei, cand un preot este tuns in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.
Deci, oricarui prunc i se aplica trei Taine : Botezul, Ungerea cu Sfantul Mir si Sfanta Impartasanie. Asa intra el in viata.
Un asemenea prunc botezat, in care nu au fost pacate, decat pacatele parintilor, care se spala prin botez, dobandeste prin harul Botezului, harul Sfantului Duh, o adevarata lumina, ca o faclie; mai mult decat aceste becuri straluceste trupul si sufletul botezat. Daca am vedea noi, cu ochii nostri trupesti, ne-am spaimanta de aceasta lumina, de acest copil al lui Dumnezeu, al lui Iisus Hristos. Si datoria noastra a crestinilor este ca sa ne straduim de-a lungul vietii noastre, sa pastram aceasta curatie, aceasta nevinovatie, aceasta sfintenie, primita prin Taina Botezului in pruncia noastra. Aceasta este marea grija a credinciosilor.
Stiti si dumneavoastra ca la Botez sunt nasi, pentru un baiat sa fie un barbat, pentru fetita, o femeie.
Dar trebuie si fie si ei botezati ortodocsi si sa fie crestini. Ei tin in brate pruncul si, din clipa botezului, ei devin parinti spirituali ai celui botezat. Nasii sunt datori toata viata pruncului, cat va creste, pana la batranetile lui, sa-l supravegheze ca niste adevarati parinti sufletesti, sa aiba grija de el si sa-l calauzeasca pe calea cea buna si sfanta a vietii crestine pana la sfarsitul vietii lor.
Daca se intampla de-a lungul vietii anturaje pacatoase, ori caderi din nebagare de seama, alteori din influentele cele din afara, Hristos a randuit Taina Sfintei Marturisiri, Taina Pocaintei, Taina Lacrimilor, prin care cei pacatosi au nevoie sa-si spele multele lor pacate.
De aceea, datoria, noastra este sa pastram sfintenia vietii noastre, a Sfantului Botez si atunci, fara imdoiala ca ramanem in legatura harica si intima cu Dumnezeu, daca ne pastram curati si pazim poruncile lui Dumnezeu. Daca pazim toate acestea, harul Duhului Sfant ramane neintrerupt in noi, din momentul Botezului si pana la sfarsitul vietii noastre.
Ne oprim aici cu Taina Botezului, usa de intrare in crestinism, momentul infierii si al initierii in viata crestina prin Botez. Aceasta viata crestina trebuie sa dureze de la nasterea noastra in Hristos si pana cand ne intoarcem la Dumnezeu.
Sfintele mironosiţe şi femeile creştine de azi, de Arhimandrit Sofian Boghiu
Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment
Dupa cum stiti, Duminica a treia dupa Inviere este Duminica femeilor Mironosite, a credincioaselor, a gospodinelor, celor care intretineti viata in familie si in lume. Trebuie sa fiti fericite ca aveti din partea lui Dumnezeu o atentie deosebita. Si iata, prin Maica Domnului si prin sfintele femei purtatoare de mir, si dumneavoastra aveti cinstea aceasta de a avea o Duminica in an, in care sunteti cinstite in chip deosebit. Dumnezeu sa va inmulteasca harul si darul Sfantului Duh si darul dragostei crestine sa fie cu adevarat cu dumneavoastra, ca sa fiti ce trebuie sa fiti, sa intretineti caldura crestina in familie si buna intelegere. Pentru ca in familie cunoasteti ce dezastru este astazi. Nu le mai amintim pentru ca stiti dumneavoastra mai bine decat mine.
De aceea, cei care veniti la biserica, care va rugati lui Dumnezeu si aici la biserica si acasa la dumneavoastra, daca va rugati cu luare aminte, cu dragoste, cu smerenie si cu staruinta, veti avea ajutor permanent din partea lui Dumnezeu si veti fi mangaiate in necazurile dumneavoastra.
S-a vorbit si vorbim si astazi despre Duminica aceasta a sfintelor femei purtatoare de mir. Nu uitati ca dumneavoastra, toate femeile crestine ortodoxe si fiicele dumneavoastra sunteti mironositele Bisericii Ortodoxe de astazi si din toate timpurile.
Copilele si tinerele fiice aduc Mir lui Hristos viata lor curata, fecioria, rugaciunea si ascultarea de parintii. Studentele si tot tineretul feminin care vin regulat la biserica, aduc si ele Mantuitorului Hristos, ca un Mir cu buna mireasma, ravna lor pentru toata fapta buna, milostenia. catre cei din suferinta si ascultarea de parintele lor duhovnicesc.
Mamele crestine aduc Stapanului Hristos cel mai pretios Mir crestin, adica nasterea, cresterea si educarea copiilor lor in frica de Dumnezeu. Iar mamele in varsta, bunicile si vaduvele care sunt nelipsite din sfintele biserici, aduc lui Dumnezeu mirul lacrimilor, al rugaciunilor si pastreaza cu sfintenie evlavia ortodoxa pe care o mostenim din mosi stramosi.
Iata deci ca si dunmeavoastra, fiicele Bisericii Ortodoxe de astazi, sunteti urmasele mironositelor din vremea lui Hristos si purtati in inima buna mireasma a credintei, a rugaciunii si a iubirii crestine. Numai de veti alerga cu evlavie la biserica impreuna cu copiii dumneavoastra, precum alergau odinioarii sfintele mironosite la Mormantul lui Hristos.
Despre sfintele femei va mai pot spune ca au fost momente in viata Mantuitorului Hristos, cind ele erau mai curajoase decat Apostolii. De pilda, in momentul prinderii Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, Apostolii toti L-au parasit, afara de Sfantul Evanghelist Ioan, iar Petru Il si tradeaza si se jura de trei ori ca nu-L cunoaste pe Iisus Hristos. Insa femeile, il urmau de departe, atat la sinedriu cat si pe drumul Golgotei. Il insotesc cand Mantuitorul cade sub povara Crucii, iar mironosita Veronica Il sterge cu mahrama, care devine prima icoana cu chipul lui Hristos. Toate mironositele privesc cum Il bat in cuie si-L rastignesc intre cei doi talhari; aud ultimele cuvinte ale Mantuitorului si plang cu lacrimi amare cand Hristos isi da duhul, zicand : Savarsitu-s-a !
Dupa rastignire, cand Apostotii erau ascunsi de frica iudeilor, femeile, cu noaptea in cap, se apropie de Sfantul Mormant ca sa unga trupul Domnului, cum era obiceiul la evrei. Si tocmai atunci cand ajung la acolo si cautau trupul Domnului, gasesc mormantul Lui deschis si gol, iar un inger le spune ca Hristos a inviat, si le arata giulgiul infasurat alaturi.
Maria Magdalena, aceasta mironosita barbatoasa careia Iisus iis scoate sapte duhuri din fiinta ei si o face cea mai aprigi aparatoare a crestinismului si marturisitoare a lui Hristos, plangea la mormant cand celelalte femei plecasera. Ea cauta trupul Domnului, insa mormantul era gol. Apoi intalneste pe cineva la mormant si credea ca este gradinarul. De accea il intreaba : Doame, daca Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus si eu Il voi ridica (Ioan 20, 15).
Atunci acel gradinar, Care era Iisus Hristos, ii spune pe nume : Maria ! Tonul pe care l-a folosit Iisus Hristos, accentul cu care a spus, au facut ca Maria sa-L recunoasca. Desi era acelasi Iisus Hristos in carne si oase, cum Se arata El mai tarziu catre Apostoli, insa avea ceva schimbat. Fara indoiala era infatisarea Sa dumnezeiasca, chipul Sau transfigurat. De aceea nu era recunoscut decat de cei care aveau cu adevarat inima curata si ochi inimii luminati.
Atunci Maria L-a recunoscut si a cautat sa se apropie de El. Si Iisus i-a spus : Nu to atinge de Mine, caci inca nu M-am suit la Tatal Meu. Mergi la fratii Mei si le spune : Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru !
Nu dupa mult timp, Mantuitorul se aratii ucenicilor Sai in Galileea, pe muntele Eleonului. Acolo avea sa-i gaseasca Iisus pe Apostoli adunati dupa inviere.
Iata deci, ca aceste sfinte femei au fost in preajma lui Iisus cel inviat, care Se arata din cand in cand, ca sa-i obisnuiasca pe toti cu trupul Sau inviat, pentru ca era o mare minune, caci pana atunci nimeni nu vazuse un trup inviat. Este vorba despre Hristos, Care a fost mort cu trupul si dovedit ca mort, pentru ca a fost rastignit pe Cruce. Apoi s-a facut aceasta verificare, impungand ostasii cu sulita in coasta Lui, din care a iesit sange si apa, cum spune Sfantul Evanghelist Ioan ( Ioan 19, 34 ). Semnele mortului te lasa convins ca era mort. De aceea au predat trupul lui Hristos, in mainile lui Iosif si Nicodim ca sa-L ingroape.
Ei Il pun in mormant pe Iisus Hristos, pecetluiesc mormantul cu o lespede foarte grea, ca sa nu poata nici un apostol sa-L caute si sa-I fure de acolo. Dar, cu toate aceste masuri, Iisus razbeste pietrele groase si grele si, prin inviere, iese afara cu dumnezeiasca Sa putere, incat ii incredinteaza, in timp de patruzeci de zile, pe Apostoli si pe femeile mironosite si pe alte sute de persoane, ca Iisus Hristos a inviat din morti. Astfel Hristos, prin inviere, este o garantie a invierii noastre. Pentru ca asa cum Iisus Hristos a inviat din morti, cum spune Sfantul Apostol Pavel, asa si noi vom invia din morti.
Desi mergem cu trupul in mormant si ne acopera cu tarana si ne mananca viermii, incat trupul se transforind in praf si pulbere, aceasta pulbere va invia si se va reface trupul nostru si vom fi ca si acum, aceleasi persoane; si ne vom uni cu sufletul viu si vom forma acelasi om, acelasi barbat, aceeasi femeie care am fost si pe pamant. si, dupa faptele noastre bune sau rele, vom trece dincolo, la judecata lui Dumnezeu, si vom petrece vesnicia intreaga asa cum ne-am dus viata in aceasta lume.
Cuvant la Hramul Manastirii Antim, la Duminica tuturor Sfintilor, Arhimandrit Sofian Boghiu
Filed Under predici ortodoxe | Leave a Comment
Aici, la Manastirea Antim am praznuit astazi, cum stiti foarte bine, hramul manastirii - Duminica tuturor Sfintilor. Am avut aici pe Prea Fericitul Patriarh Teoctist si doi preasfintiti arhierei - Teofan si Vincentiu. In cursul zilei de astazi, de doua ori a vorbit Preafericitul Parinte Patriarh : dupa Evanglielie si dupa sfarsitul slujbei. Intre multele lucruri importante pe care le-a spus, a evocat si trecutul acestei manastiri, mai ales din anii 1940 pana in prezent, adica de cand suntem aici. Si Parintele Patriarh era coleg cu noi aici, la Manastirea Antim, cu studentii la teologie pe vremea aceea, si cu alti colegi, dintre care multi au murit si au trecut la viata vesnica. Dumnezeu sa-i ierte ! Intre altele, a spus ceva din vremea comunista.
In legatura cu aceste lucruri din trecut vreau sa fac o marturisire, pe care multi o stiu, nefiind un secret prea mare. In perioada comunista, mai ales cand vorbeam in biserica cuvantul de invatatura, totdeauna erau informatori. Aveau carnetelele lor si, daca li se parea ca ceea ce spuneam este impotriva regimului, notau. Apoi ne trageau la raspundere ca am spus cutare sau cutare lucru si ne intrebau ce am vrut sa spunem, cu aceasta vorba. Noi, in aceasta perioada, am vorbit cu adevarat atunci cand se faceau slujbe, dimineata si seara, in duminici si sarbatori. Insa niciodata nu am vorbit politic. Am vorbit numai despre lucruri care priveau viata noastra sufleteasca, despre raportul nostru cu Dumnezeu, despre viata noastra de toate zilele, cu pacatele si slabiciunile noastre. Cautam sa nu avem surpriza ca, din cea ce spunem noi, sa se traga concluzii gresite. De obicei noi ne scriam predicile. Le scriam si, cand ne invinuiau de ceva, le aratam. ” Asta am spus eu ! ” Atunci le inchideam gura.
Dupa ce a trecut perioada comunista, am inceput sa vorbim liber; ca ne cunoastem sfanta credinta, cunoastem viata noastra sufleteasca, patimile si toata starea noastra launtrica, asa incat vorbeam liber.
Cu bunavointa dumneavoastra, in continuare, am sa va citez una dintre predicile tinute la hramul manastirii noastre, la 24 iunie, 1972, in Duminica tuturor Sfintilor.
Sfant esti Dumnezeul nostru si intru sfinti te odihnesti !
Sarbatorim astazi, impreuna cu toata crestinatatea ortodoxa, Duminica tuturor Sfintilor, care este si hramul acestei manastiri. Cinstim acum, laolalta si dupa cuviinta, pe cei mai vrednici fii ai neamului omenesc. Cinstim pe toti acei care, de la inceputurile lumii si pana acum, in toate timpurile si in toate locurile pe unde au trait, s-au straduit sa pastreze demnitatea lor de oameni, inchinandu-si toata viata lor in slujba binelui si a dreptatii, in slujba lui Dumnezeu.
In acest urias sobor al tuturor sfintilor, pe care ii cinstim acum la aceasta sarbatoare, sunt toti stramosii neamului omenesc, toti patriarhii si sfintii prooroci ai Vechiului Testament, impreuna cu toti dreptii dinainte de intruparea Mantuitorului, rascumparati de El prin jertfa Sa pe Cruce. Ei sunt acei despre care marele Apostol Pavel scrie asa in Epistola catre Evrei, despre acesti sfinti patimitori pentru dreapta credinta si pentru Hristos, pentru Dumnezeu : Au fost chinuiti, au suferit batjocuri si bice, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost pusi la cazane, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, si in pesteri, si in crapaturile pamantului ( Evrei 11, 36-38 ). Tot acum, laolalta cu ei, cinstim cu evlavie pe toti prietenii lui Dumnezeu din Legea harului, adica cinstim fericitele cete ale apostotilor, ale mucenicilor, ale sfintilor ierarhi, ale cuviosilor parinti, barbati si femei, si ale tuturor placutilor lui Dumnezeu din toate timpurile si din toate straturile vietii sociale : pescari ca Sfintii Apostoli -, gradinari, vamesi, negustori, ciobani, cizmari, ostasi, imparati, mineri, fierari, bucatari, avocati, doctori sau filosofi, care in mijlocul societatii si in cadrul vietii de familie, in munca lor de toate zilele, s-au ingrijit si de sufletele lor, pastrand legatura cu Dumnezeu prin rugaciune si viata cinstita, implinind poruncile lui Dumnezeu, si aspru si-au sfintit viata si li s-au scris numele lor in cartea vietii, in Imparatia lui Dumnezeu.
Sfintenia nu este un cerc inchis, ea poate fi dobandita de oricine. Mantuitorul spune pe Muntele Fericirilor: Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este ! (Matei 5, 48). Nu erau nici calugari atunci, nici niste oameni speciali care ascultau aceste cuvinte. Era de fata o multime foarte variata si El la toti le poruncea sa fie sfinti. Asa incat sfintenia este deschisa pentru oricine. De aceea am amintit toate aceste categorii sociale. Toti au intrat in sfintenie. Si aflam din Vietile Sfintilor cum au petrecut si si-au savarsit vietile lor. Asa incat cinstea sfinteniei s-a dat pentru fiecare dintre noi, care uneori ne plictisim de rugaciune, de tot ceea ce ne ofera Dumnezeu pentru sfintenia noastra.
Noi ii cinstim pe toti sfintii pentru viata lor pilduitoare, pentru statornicia lor in credinta, pentru caracterul lor hotarat pe calea binelui si a dreptatii, pentru bunatatea inimii lor si pentru sfintenia vietii lor. Ii cinstim pentru ca au devenit cetatenii casei lui Dumnezeu, prietenii si iubitii lui Dumnezeu si pentru ca acolo unde sunt acum, in imparatia lui Dumnezeu, asculta rugaciunile noastre, ne vad cum traim, cunosc trebuintele noastre si necazurile noastre, se bucura de intoarcerea noastra catre Dumnezeu si se roaga si mijlocesc pentru noi atunci cand le cerem ajutorul; iar rugaciunile si mijlocirile lor sunt ascultate si bineprimite de Dumnezeu.
Cinstind pe Maica Domnului si pe sfinti, cinstim pe Stapanul lor, Care este Dumnezeul parintilor nostri si Dumnezeul nostru al tuturor. Noi toti suntem chemati si indemnati sa ne imprietenim cu Dumnezeu si cu sfintii Sai inca din viata aceasta, si sa-i chemam in rugaciunile noastre, sa le ascultam povetele si sa le urmam credinta si faptele lor, sa ne insusim modelul vietii lor si scopul sau idealul vietii lor. Scopul ultim al vietii lor a fost desavarsirea sau sfintenia, iar vietile lor au stralucit ca niste faclii luminoase pe cararile intortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat si au implinit slavita porunca data de Dumnezeu catre toata lumea cand a zis : Fiti sfinti, caci Sfant sunt Eu ( I Petru 1, 16 )
Aceasta porunca este data pentru prima data lui Moise, pe care o gasim in cartea Levitic, capitolul 11. Deci, inca din vremea Vechiului Testament ni se poruncea sa fim sfinti. Iar astazi este de batjocura acest cuvant : “Vrei sa fii sfant ? Vrei sa faci pe sfantul ?” Ca si cum sfintenia ar fi ceva interzis. Ar trebui sa spunem : ” Doamne ajuta-mi sa fiu sfant !” Sa fim sfinti cu totii. Acesta este idealul nostru ! Este porunca sa fim sfinti; porunca de la Dumnezeu. Si o alta porunca, asemanatoare cu aceasta, rostita de Mantuitorul pe Muntele Fericirilor, cand a poruncit tuturor ascultatorilor Sai de atunci si din totdeauna : Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel din ceruri desavarsit este ( Matei 5, 48).
Cand citim sau cand auzim din Sfintele Scripturi aceste porunci dumnezeiesti : ” Fiti sfinti sau fiti desavarsiti “, care este in fond acelasi lucru, le primim cu greutate la prima auzire, ni se pare ca e cu neputinta de infaptuit sfintenia cu propria noastra viata ! Daca privim insa la vietile sfintilor, despre care stim ca au fost si ei oameni pamanteni ca si noi, si vedem ca ei au putut implini aceasta porunca a sfinteniei, a desavarsirii, prindem si noi curaj si smerita indrazneala. Mai ales ca sfintenia si desavasirea nu inseamna numai semne si miununi; putini sfinti au facut minuni in viata lor pamanteasca.
Minunile sunt daruri speciale, in plus, si nu totdeauna sunt insusirile sfinteniei. In privinta aceasta, Mantuitorul ne-a spus niste cuvinte care pe multi trebuie sa ne puna pe ganduri. El a zis printre altele : In ziua aceea a judecatii multi Imi vor zice : Doamne, Doamne ! Oare nu in numele Tau am proorocit, si nu in numele Tau am scos demoni si n-am facut noi atatea minuni in numele Tau ? Se vor apara oamenii. Si atunci voi zice lor , spune Mantuitorul Hristos : Niciodata nu v-am cunoscut pe voi ! - cumplit raspuns ! Departati-va de la Mine, voi, cei ce lucrati faradelegea (Matei 7, 22-23).
Sfintenia sau desavarsirea nu presupun numaidecit semne si minuni, asa cum suntem obisnuiti sa credem uneori. Minuni, ce pot sa uimeasca pe oameni, ajung sa faca si vrajitorii si scamatorii si fachirii, ajutati de puterile intunericului. Dar sfintenia nu pot sa o dobandeasca decat cei blanzi si smeriti cu inima, cei plini de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele lor. Sfintenia cea bineplacuta lui Dumnezeu trebuie sa aiba macar aceste trei insusiri.
Instrainarea omului de rautati si de patimi. Noi suntem numiti vase de lut si aceste vase trebuie curatite ca sa poata intra si sa poata ramane in ele harul Sfantului Duh, adica sfintenia. In Imparatia lui Dumnezeu nimic necurat nu intra spune Sfantul Apostol Pavel. Asa incat trebuie sa ne curatim trupul nostru de patimi si de rautati.
A doua conditie : Pastrarea si marturisirea dreptei credinte in Dumnezeu. Cei care fac false minuni, sunt niste sarlatani. Exista minuni faacute de sfinti, fara indoiala, dar acestea sunt mai rare.
Si a treia conditie : implinirea poruncilor dumnezeiesti. In Filocalie, volumul intai, se spune intre altele si acest lucru : Dumnezeu este ascuns in poruncile Sale. Intrucat implinesti porunca Evangheliei, Dumnezeu este de fata si ti se arata. Il vezi. Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8 ), spune ” Fericirea ” a sasea. De obicei, credinta cea adevarata fata de Dumnezeu se cere dovedita prin fapte de dragoste sincera fata de aproapele nostru : Caci de va zice cineva ca iubeste pe Dumnezeu iar pe fratele sau il uraste, este un mincinos, spune Sfantul Evanghelist Ioan in Epistola intaia dintre scrierile sale. Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau pe care il vede, cum poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu pe Care nu-L vede ? ( I Ioan 5, 20 ). Tot Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca nimeni nu poate cunoaste pe Dumnezeu, nu poate crede in El si nu-L poate iubi cu adevarat, daca mai intai nu-si scoate rautatea din propria sa inima si daca nu dovedeste prin fapta dragostea curata fata de semenii sai. Cine face asa, se afla pe calea sfinteniei, adica este pe calea pe care au mers sfintii in drumul lor spre imparatia lui Dumnezeu. Si aceasta asteapta Dumnezeu de la noi : sa vrem, sa daruim, sa ne ostenim, sa mergem pe calea Lui, sa fim de partea Lui.
Ca sa intram pe aceasta cale a sfinteniei si sa sporim in ea, avem la indemana ajutorul lui Dumnezeu, numit harul Sfantului Duh, care este puterea darului ce izvoraste din Duhul Sfant, prin care lucreaza Dumnezeu in lume si in noi. Harul il dobandim si il mentinem prin Sfintele Taine, prin rugaciunea personala, prin rugaciunile si binecuvantarile Sfintei Biserici.
Mantuitorul ne invita cu iubire pe calea Lui si ne cheama la El, zicand : Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Ramaneti intru Mine, spune Iisus Hristos, si Eu voi ramane intru voi. Caci precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita; asa nici voi, daca nu ramaneti intru Mine. Eu sunt vita, voi mladitele (Ioan 1s, 4). Vedeti ce raport strans este intre noi si Dumnezeu ? Cine ramane in Mine si Eu raman in el, acela aduce roada multa. Fara de Mine nu puteti face nimic ! (Ioan 15, 5).
Cu alt prilej Mantuitorul se roaga Tatalui ceresc, zicand : Sfinteste-i, Doamne, cu adevarul Tau, ca si ei sa fie sfintiti in adevar (Ioan 17, 17). Sfantul Apostol Pavel spune : Voia lui Dumnezeu este sfintirea noastra Iar Sfantul Apostol Petru indeamna pe calea sfinteniei pe credinciosii din vremea sa si ne indeamna si pe noi, pe cei de astazi prin aceste cuvinte : Fiti sfinti in toata petrecerea vietii voastre. Ca scris este : Fiti sfinti ca Sfant sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu (I Petru 1, 15-16). si continua : Daca chemati Tata pe Cel ce judeca cu nepartinire, petreceti in frica vremelniciei. Curatati-va sufletele prin ascultarea de adevar si nefatarnica iubire de frati si iubiti-va unul pe altul din toata inima, cu toata staruinta, lepadand toata rautatea si tot viclesugul si fatarniciile si pizmele si toate clevetirile; ca sa deveniti prin Duhul Sfant semintie aleasa, preotie imparateasca si neam sfant, popor ales al lui Dumnezeu
Cand ne vom afla pe o asemenea cale vom uri faradelegea si pacatul si vom simti nevoia launtrica de a face cat mai mult bine in jurul nostru. Atunci ne vom insufleti usor pentru tot ce este frumos, nobil si de folos oamenilor si vom simti din plin bucuria si dulceata faptei bune, pastrand mereu in noi duhul smerit si bland.
Aceasta este calea sfinteniei. Pe o asemenea cale au mers si sfintii pe care ii sarbatorim astazi. Din vietile lor invatam sa fim cinstiti, harnici, modesti, blanzi, pasnici, curati la suflet si la trup, generosi, plini de bunatate si de omenie. Toate aceste virtuti isi au puterea si izvorul in Dumnezeu, pe Care L-au descoperit in masura in care au trait dupa sfaturile si dupa sfintele Sale porunci. In El au crezut, pe El L-au marturisit, pe El L-au iubit si catre El s-au dus, in imparatia Lui si in slava Lui, cum spune Psalmistul : Adanc pe adanc cheama
Societatea noastra omeneasca si romaneasca are nevoie de oameni cinstiti, de oameni intelepti, modesti, cumpatati, de oameni pasnici, plini de omenie. Sa nu pretindem altora sa fie asa; sa ne straduim noi insine, fiecare, in sectorul sau de activitate, sa fie mai bun, mai sincer, mai curat, mai cinstit, mai omenos, mai credincios, dupa chipul vietii acelora pe care ii praznuim astazi.
Incheind aceste ganduri despre sfintii pe care ii praznuim astazi sa ne rugam lui Dumnezeu cu umitinta, zicand asa : Da-ne, Doamne, duhul sfinteniei, barbatia si statornicia sfintilor Tai pe calea binelui ! Da-ne, Doamne, taria lor in credinta, ravna dragostei lor, duhul smereniei si al virtutilor crestinesti pe care le-au avut ei ! Ajuta-ne, Doamne, ca tot ce gandim, ce vorbim si tot ce infaptuim sa fie spre slava Ta si spre binele aproapelui nostru, ca impreuna sa Te cinstim cu credinta pe Tine, Dumnezeul parintilor nostri, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai. Amin