Cugetari ortodoxe

Filed Under credinta, filocalia | Leave a Comment

                                                  Iisus Hristos
Dumnezeu S-a facut om, ca omul sa poata deveni dumnezeu. ( Sfântul Irineu )
Pentru aceea a venit Hristos în lume, ca sa cunoasca si sa înteleaga omul cât de mult îl iubeste Dumnezeu. ( Fericitul Augustin)
Misterul Întruparii Cuvântului poarta în sine semnificatia întregii creatii sensibile si inteligibile. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
Cuvântul lui Dumnezeu S-a facut om, pentru ca tu sa înveti de la un om cum poate omul deveni dumnezeu. ( Sfântul Clement Alexandrinul)
Sfanta Treime nu este prezenta doar în învatatura lui Hristos, ci e lucratoare în tot ce face El. ( pr. Dumitru Staniloae)
În Hristos, locuieste dupa fiinta toata plinatatea Dumnezeirii. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
Dumnezeu era în Hristos, împacând lumea cu Sine. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
De Tatal ne apropiem prin Fiul. ( Sfântul Atanasie cel Mare)
Iisus Se face ascultator Tatalui, vindecând propria noastra neascultare (…) si devine pentru noi modelul unei ascultari fara de care nu exista mântuire. ( Sfântul Ioan Damaschin)
Iisus ne-a împacat, prin Sine, cu Tatal si între noi. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
În Hristos, Dumnezeu devine partas la conditia omului, pentru ca acesta sa aiba posibilitatea trecerii spre El. ( pr. Ion Bria)
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat si, prin aceasta, a început recapitularea noastra în Sine. ( Sfântul Irineu)
N-ar fi fost mântuiti toti oamenii de Hristos, daca nu i-ar fi luat pe toti asupra sa. ( Origen)
La Iisus poti privi, fara sa încetezi sa-i privesti si pe ceilalti. ( Cresbron)
Ceea ce Si-a asumat Hristos, aceea a si vindecat. (firea umana - n.n.) (Dicton patristic)
Facâdu-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoastere firea umana golita. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)
Iisus Hristos, Temlul Cuvântului. ( Sfântul Ioan Damaschin)
Iisus este Dumnezeu pe pamânt si om în cer. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)
Asa cum, când împreunezi doua lumânari, una se vede în cealalta, tot astfel cred ca se întâmpla cu cel care primeste înlauntrul sau pe Domnul Iisus. ( Sfântul Chiril al Alexandriei)
(Iisus) … n-a spus nimic fara parabole. ( Sfânta Scriptura)
Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adica la deplina lui comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. ( pr. Dumitru Staniloae)
Credinta în Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, este si credinta în Sfânta Treime. ( Serghei Bulgakov)
Iisus Hristos, ipostasul supremei afectiuni si ratiuni, intra cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legatura interumana, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire. ( pr. Dumitru Staniloae)
Iisus Hristos este Noul Adam, Ce înnoieste continuu lumea întreaga. ( Sfântul Grigorie Palama)
Natura omeneasca, prin Hristos, s-a înaltat la cer. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)
Învierea nu e doar lucrarea firii divine a lui Hristos, ci si a firii Sale umane îndumnezeite. ( Hristu Andrutsos)
Hristos S-a întrupat pentru o opera universala, reintegrând si aducând toate lucrurile în Sine. ( Sfântul Irineu)
(Prin Hristos) … tot pamântul a fost eliberat din întunericul amagirii. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)
Iisus Hristos ne sugereaza ca El este centrul infinit al relatiilor interpersonale, care elibereaza omul de sub domnia determinismului si individualismului lumii acesteia, de orice panteism, pentru a-l înalta si introduce în sfera de viata a comuniunii lui Dumnezeu în Treime. ( pr. Dumitru Popescu)
Dumnezeu S-a facut purtator de trup, pentru ca omul sa poata deveni purtator de duh. ( Sfântul Atanasie cel Mare)
Fiti însetati de Hristos si El va va împlini cu dragostea Sa. ( Sfântul Isaac Sirul)
Un singur Cuvânt a spus Tatal si anume pe Fiul Sau si pe Acesta-L spune mereu în tacerea vesnica. Si Cuvântul acesta trebuie ascultat în tacerea sufletului. ( Sfântul Ioan al Crucii)
Precum în Adam toti mor, asa si în Hristos toti vor învia. ( Sfânta Scriptura)

pentru a citi mai departe apasati aici

Din „Viata Maicii Domnului”, de Sfantul Maxim Marturisitorul

Filed Under filocalia, teologie | Leave a Comment

103. Acum prin harul ei vom vorbi despre moartea sa şi despre mutarea ei din această lume la împărăţia veşnică; a asculta o astfel de istorie e bucuria şi lumina sufletelor prietene lui Dumnezeu.
     Când Hristos, Dumnezeul nostru, a vrut să o facă să iasă din această lume pe preasfânta şi curată Maica Sa şi să o ducă în împărăţia cerurilor pentru a primi cununa veşnică a bunăvoirilor şi ostenelilor mai adânci decât firea, pentru a o aşeza la dreapta Sa cu veşmânt de aur ţesut cu strălucire din felurite culori şi să o proclame Împărăteasa tuturor făpturilor, să o ducă înăuntrul catapetesmei şi să o facă să locuiască în Sfânta Sfintelor, i-a vestit dinainte slăvită mutare. Şi i-a trimis din nou pe arhanghelul Gavriil să-i anunţe slăvită mutare, ca odinioară minunata zămislire.
     Arhanghelul a venit deci şi a întins ramura de finic care era semnul biruintei. Ca în ziua în care ieşiseră cu ramuri de finic în întâmpinarea Fiului său, biruitorul morţii şi nimicitorul iadului, tot aşa arhanghelul i-a întins Sfintei Fecioare această ramură, semn al biruinţei asupra pătimirilor şi sărăciei morţii, şi a spus:
     „Fiul şi Domnul tău te cheamă: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! De aceea m-a trimis să-ţi vestesc din nou, binecuvântată între femei! Astăzi, aşa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pământului, aşa vei bucura oştirile cereşti prin urcarea ta, tu cea binecuvântată care ai făcut să strălucească încă şi mai mult sufletele sfinţilor. Bucură-te! cum ai strigat odinioară, căci iei numele plin de har ca o cinste veşnică. Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine! Rugăciunile şi cererile tale urcă la Fiul tău în ceruri şi potrivit cererii tale îţi porunceşte să laşi această lume şi să urci în sălaşele cereşti, şi să fii alături de El în viaţa veşnică şi fără sfârşit!”
     Când Sfânta Născătoare de Dumnezeu Maria a auzit aceasta, s-a umplut de bucurie şi a dat îngerului răspunsul ei dintâi: „Iată roaba ta! fie mie şi acum după cuvântul tău!” Şi îngerul a plecat.

pentru a citi mai departe apasati aici

CUVANT PENTRU MONAHISM de Parintele Sofronie Saharov

Filed Under filocalia, spritualitate ortodoxa | Leave a Comment

     “Exista diferite chipuri ale vietii calugaresti. Astfel, de pilda la Athos, in vremea noastra se pot afla sapte chipuri, incepand cu cel mai cautat indeobste si cel mai firesc – chinovia, pana la cel mai greu si cel mai putin inteles – viata pustniceasca in singuratate.
Acesta de pe urma, sau aceasta forma a nevointei, intotdeauna a provocat – si mi-e teama ca nu va inceta sa provoace – cea mai mare impotrivire. Esenta sa consta in faptul ca monahul, cautand putinta de a se ruga, dupa porunca Domnului, “in taina”, in “camara incuiata” (cf. Mat. 6:6) – astfel incat sufletul lui sa fie slobod de stapanirea orisicui asupra lui, spre a se concentra mai adânc asupra omului launtric – se indeparteaza de activitati exterioare. Acest moment de pe urma – indepartarea de activitati exterioare – da multora pricina spre a invinui monahul de “egoism duhovnicesc”, inteles ca o cautare de a-si mantui “sufletul sau”. Unii, mai grosolan, il invinuiesc de “trandavie”; altii, impinsi de un simtamant launtric de invidie, sub influenta dracilor, fac tot ce pot ca sa-i impiedice rugaciunea, si multe altele asemenea acestora.
     Nevoitorii acestui chip al monahismului, de-a lungul istoriei, intotdeauna au fost siliti sa fuga in paduri, in pustii, in locuri neprielnice pentru viata oamenilor, in locuri dupa care nimenea de obicei nu tinde, in pustii ratacind si in munti si in pesteri si in crapaturile pamantului (Evr. 11:38). Pentru cel ce priveste din exterior, ei sunt un element fara de folos Bisericii. Aceasta forma a monahismului s-a bucurat de acoperirea ierarhilor numai in cazurile cand insisi ierarhii constientizau ca mai ales din randurile pustnicilor era cu putinta sa astepti o mai adanca cunoastere in domeniul duhului, ca din mijlocul lor si al sihastrilor purced oameni in stare a sluji lumea in sensul cel mai inalt al cuvantului. In tot restul cazurilor, Biserica, in activitatea ei istorica aproape intotdeauna inclina catre acoperirea si apararea monahismului sub forma de viata de obste organizata si active.
     Unul din cazurile cele mai cunoscute si mai pilduitoare in aceasta privinta a fost cearta intre Cuviosul Iosif de Volokalamsk si Cuviosul Nil Sorski. Nu se poate tagadui o mare parte de dreptate istorica in aceasta pozitie a ierarhiei bisericesti. Se poate vedea aici si lucrarea proniei dumnezeiesti: incercarile carora sunt supusi acest gen de monahi constituie o conditie de neaparata trebuinta pentru experienta lor launtrica, pentru cunoasterea cailor lui Hristos in lume. Insa in exterior aceasta se prezinta ca un anume tip de “conflict” intre monahismul pustnicesc si lume si ierarhia bisericeasca. Acest gen de nevoitori sunt siliti de obicei sa se duca mai departe de ochii lumii; ei se ascund in “gauri de soareci”, tac, se inclina inaintea fiecarui om pana la pamant, “mor” pentru lume, nu au alt mijloc de a se apara, pentru a-si pastra o oarecare libertate, de absoluta trebuinta pentru rugaciune. Veacurile ce au trecut, precum si experienta noastra de zi cu zi, arata neschimbat ca orice om, oricat de nestiutor ar fi in cele duhovnicesti, se considera competent in a judeca si a osandi astfel de monahi.

pentru a citi mai departe apasati aici

Povăţuirile duhovniceşti ale monahului Isaia către prea cinstita monahie Teodora

Filed Under filocalia | Leave a Comment

 

     Ţi-am primit scrisoarea de Dumnezeu iubitoare şi, o dată cu ea, am primit şi sufletul tău de Dumnezeu iubitor. În ea ne întrebi pe noi, cei lipsiţi de fapte bune şi nevrednici chiar de numele de monah, despre închinăciuni, cântare de psalmi, despre cinul vieţii monahale şi despre rânduiala privitoare la mâncare. Aşa cum totdeauna te-am ascultat, îţi dau scurt răspuns şi la această rugăminte. Îmi e teamă de cuvântul Domnului care zice: cel ce învaţă şi nu face, ca un făţarnic, se va numi mai mic printre cei ce se nevoiesc a intra în Împărăţia Cerurilor. Întrucât însă, ascultarea nu este fără răsplată, iar credinţa si dragostea Lui de noi este mare, de aceea, nădăjduiesc spre toate acestea şi spre cinstitele tale rugăciuni şi îţi scriu, ca şi cum aş fi povăţuit de ele, după cum mi-ai poruncit.
Părinţii înţelepţiţi de Dumnezeu spun că sufletul nostru are trei părţi: mintea, pe care ei o numesc şi putere cuvântătoare, puterea aţâţătoare şi puterea poftitoare. În aceste puteri, virtuţile se află în chip firesc si lăuntric, iar viciile petrec din afară, prin pierderea faptelor bune. Virtuţile minţii sunt dreapta credinţă, cunoştinţa, înţelegerea bună, smerenia, neîncetata aducere aminte de Dumnezeu în inimă, pomenirea morţii, gândurile curate, depărtare de lucrurile lumii — depărtare de viaţă şi de deşertăciunile ei, cum sunt: agonisirea, felurite mâncări şi băuturi, legăturile nefolositoare cu oamenii şi celelalte asemenea, cu care se spurcă sufletul celui ce se linişteşte.
Tocmai de aceea Sfinţii Părinţi, după cum ei singuri au trăit prin pustietăţi şi munţi, tot astfel au rânduit şi femeilor să se liniştească, îndepărtându-se de legăturile şi de orice fel de relaţii cu bărbaţii, pentru ca în felul acesta să se întărească mai bine în fapte bune, în răbdare, prin desăvârşită linişte şi deplină retragere din cele din afară, să-şi desprindă năravurile şi simţămintele, să-şi păzească mintea şi gândurile curate şi să dobândească pe Dumnezeu cu faptele săvârşite în linişte. Faptele liniştii sunt: postul, privegherea, culcarea pe jos, citirea, metaniile în fiecare ceas.
Trebuie să facem de fiecare dată cel puţin 100 de metanii; apoi să sărutăm cinstita icoană a prea dulcelui lisus Hristos şi Dumnezeului nostru, să citim ceva. Cel mai important lucru însă — Doamna şi sora mea — este să stârpeşti răutatea din inimă, prin moartea faţă de lume, prin orice gând de înfrânare, printr-o răbdătoare petrecere în viaţă liniştită, printr-o adevărată smerenie, prin rugăciuni de zi şi de noapte, şi prin dragoste pentru Dumnezeu. Cu aceste fapte sufleteşti şi trupeşti, răul se dezrădăcinează, iar binele se vădeşte şi creşte. De altfel, să ştii, Doamnă, că nimeni nu poate face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu, aşa cum fără dorinţa şi osârdia noastră, nici noi nu putem izbândi ceva.
Cine a cunoscut dragostea lui Dumnezeu şi îşi aduce aminte de bunătăţile făgăduite şi ele binefacerile şi apărările din fiecare zi, cu care Dumnezeu ne izbăveşte din nevoi şi din ispite omeneşti şi de năvălirile demonice, acela nu va şedea în liniştea sa fără o inimă dureroasă. Dacă cei ce iubesc bunurile pământeşti întrebuinţează toate mijloacele, înfruntă orice suferinţă, îşi cheltuiesc puterile şi banii numai ca să nu se lipsească de lucrul dorit, atunci, cu atât mai mult cei ce au îndrăgit bunătăţile cereşti, trebuie să facă orice bine şi să sufere cu bucurie toate necazurile, numai să nu se lipsească de Împărăţia Cerurilor. Şi tu, buna mea soră, întărită de harul ceresc, ai lăsat lumea şi ai părăsit toate la o vârstă atât de fragedă, crezând în Hristos Dumnezeu Care spune: cel ce nu se va lepăda de toată avuţia sa, nu poate să fie ucenicul Meu şi cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă sau pe fraţii săi mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; de asemenea: cel ce a lăsat case şi vii pentru Mine, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică; şi încă: veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni.
     Auzind aceste cuvinte, tu ai crezut — suflet binecuvântat — şi ai săvârşit după credinţa ta, dorind să petreci o viaţă liniştită, slăvită, cinstită şi înaltă. Cu înţelepciune ţi-ai ales această viaţă. De altfel, să ştii că cinstita casă a sfintei linişti e mare şi grea; de aceea are nevoie de temelii puternice şi solide; altminteri, dacă sub cinstita clădire de fapte bune se vor aşeza temelii slabe, ea se va nărui toată, iar căderea acestei bisericuţe va fi mare. Temeliile liniştii sunt: postul cu smerenia, tăcerea, citirea, îndepărtarea de vorbirea cu bărbaţii şi femeile, privegherea, rugăciunea, metaniile multe. Acestea sunt temeliile cinstitei linişti.
     În primul rând, Doamna mea, să-ţi cunoşti scopul pentru care ţi-ai lăsat neamul tău şi ai ieşit din casa tatălui tău. Fără îndoială că tu ai ieşit ca să urăşti lumea şi tot ce este în lume, şi nu numai ca să urăşti cele lumeşti, ci ca să te şi nevoieşti împotriva gândurilor pătimaşe şi desfrânate, ca să nu-ţi spurci mintea unindu-te cu ele si să-ţi păzeşti inima curată si înfrântă, în care locuieşte Duhul Sfânt, prin mijlocirea rugăciunii neâncetate. Pentru aceasta, de vor năvăli asupra ta demonii cu pofte urâte, înarmează-te cu postul, cu privegherea, cu reaua pătimire, cu liniştea şi tăcerea, cu smerenia şi rugăciunea stăruitoare şi luptă-te împotriva ei ca o credincioasă roabă a adevăratului Dumnezeu, ca să poţi spune cu David: întru smerenia noastră Şi-a adus aminte Domnul de noi.
Să ştii, Doamna mea, că dacă Domnul nu va zidi casa, în zadar se vor trudi ziditorii; cu adevărat, buna mea soră, chiar şi cele ce ni se par bune din cele ce facem, dacă ne gândim bine, se vor dovedi a fi rele, vrednice de ocară şi de osândă. Căci cine poate să-şi ţie curăţia ca losif ? Să iubească pe Dumnezeu ca Avraam? Să postească precum Moisi, Ilie si Daniil ? Să moară în fiecare zi, ca Apostolul Pavel, ca mucenicii si cuvioasele femei, care pentru Hristos şi-au vărsat sângele, sau să-I placă Lui în linişte şi să pătimească rău, chiar până la moarte, pentru Împărăţia Cerurilor ?
     Dacă mereu îţi vei aduce aminte în mintea ta de bărbaţii sfinţi, de prea cuvioasele femei si de virtuţile lor, atunci, desigur că vei găsi cu câtă desăvârşire au iubit sfinţii pe Dumnezeu şi te vei mustra pe tine, nu numai pentru că n-ai făcut nimic asemănător, dar nici nu te-ai gândit măcar la una ca aceasta. De asemenea, contemplând bunătatea lui Dumnezeu, după care El a binevoit să Se facă om pentru noi şi să moară, tu îţi vei socoti toate faptele tale ca pe o cârpă lepădată, ca pe un gunoi, ca pe un nimic. Astfel, Doamna mea, cugetând neîncetat la acestea, alungă mândria sufletească şi ele vei face ceva bun în liniştea ta cea bună, să socoteşti acel bun ca pe ceva ce nu preţuieşte nimic si nici să nu te gândeşti că faci o faptă bună; ci dispreţuieşte toată cinstea şi fala lumii, ca pe o cârpă netrebnică.
     Ţine minte, suflet iubitor de Hristos, ca o roabă a lui Dumnezeu, tu ai datoria şi să-I lucrezi Lui, îndeplinind cu credincioşie orice poruncă pe care ne-a dat-o Bunul nostru Stăpân. De aceea, când vei împlini toate, atunci cugetă smerită în tine: am împlinit ca o roabă ceea ce ni s-a poruncit, şi socoteşte-te ca o făptură netrebnică. De asemenea, Doamna mea, orice ai face, fă pe ascuns, fă numai pentru Dumnezeu; mustră-te mereu şi spune gândului tău: ce gând tâmpit! De ce te înalţi ? Prima mustrare să-ţi fie că tu îţi faci voia şi că, ceea ce îţi dă tăria şi puterea într-o asemenea nevoinţă, este lauda omenească şi slava cea bună pe care o ai printre ei; iar surorile care se află în supunere, nu fac cele ce voiesc, ci ceea ce porunceşte stareţa, chiar dacă ele n-ar voi să facă cele poruncite. Mustrându-ţi gândul în acest punct, tu vei putea să scapi, măcar în parte, de cursa demonului mândriei. De altfel, atât în aceasta, cât şi în cealaltă, tu nu poţi să izbândeşti altfel decât atunci când vei petrece întotdeauna în linişte. Dacă uneori te vei linişti cu bucurie, iar alteori vei rătăci încolo si încoace, târâtă de demonul iubirii de lume, atunci deşartă va fi osteneala şi tot ce vei face va fi fără nici un rost. În asemenea caz, la ce bun să mai trăieşti?
     Dacă însă te vei linişti întotdeauna, vei săvârşi fapte bune, te vei socoti mai rea decât toţi oamenii, te vei mustra ca pe una ce şezi fără rod în chilia ta si vei fugi ele legăturile cu bărbaţii, atunci fericită vei fi tu între femei si fericită va fi calea pe care ai umblat, despărţindu-te de trup.
     Vezi, buna mea soră, să nu te osteneşti în zadar! În chilie să nu faci nici mai mult, nici mai puţin din pravila pe care ţi-am dat-o ţie; tot ceea ce este peste măsură, e de la demon. Mergi pe calea împărătească pe care ţi-am arătat-o. Când însă vei voi să faci ceva mai mult, să nu-l faci fără ştirea si sfatul meu. Prin urmare, şezând în chilia ta, să ai o lucrare duhovnicească, adică citirea, cântarea de psalmi, rugăciunea, metanii cât mai multe şi o mică lucrare de mână. Adu-ţi aminte de prea dulcele lisus, adu-ţi aminte de moarte, adu-ţi aminte de păcatele de mai înainte şi de căderile zilnice, cum sunt: neângrijirea de orice faptă bună adusă de cel viclean, alunecarea limbii, mişcările necuvântătoare ale mâniei şi poftei, rătăcirea minţii, gândurile rele.
Caută să simţi toate acestea în tine şi îndată ce vei găsi ceva asemănător, grăbeşte-te să-l îndrepţi şi, tăindu-l din rădăcini, aruncă-l departe de inima ta, pentru că altminteri, neghinele răutăţii vor înăbuşi grâul faptelor bune în sufletul tău şi te vei dovedi fără rod în ziua Judecăţii, asemenea celor cinci fecioare nebune, apoi pentru trezirea zdrobirii şi râvnei după Dumnezeu din nou să dai de lucru gândurilor bune cum sunt: aducerea aminte de veşnicele munci, de bărbăţia mucenicilor, de răbdarea si de minunata tărie a nevoitorilor şi nevoitoarelor femei, .şi de virtuţile tuturor sfinţilor. Sileşte-te spre rugăciunea duhovnicească în care eşti învăţată să te rogi neâncetat, zi şi noapte, adică: „Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!”
Cugetă întotdeauna în inima ta despre pogorârea lui Dumnezeu la noi, despre prea sfintele Lui patimi, despre Cruce şi despre moarte, despre pogorârea în iad, despre tot ce a făcut El pentru noi şi ce a făgăduit celor ce rău pătimesc pentru El. Câte si ce fel de patimi n-a suferit pentru noi, oare, Bunul Dumnezeu ? Iar eu ?
Aşa să-ţi vorbeşti, buna mea soră: n-am împlinit nici una din poruncile lui Dumnezeu! El, după negrăita Sa bunătate şi nemăsurata Sa iubire de oameni, a izbăvit si mă izbăveşte în fiecare zi de înşelările demonice şi de năvălirile din partea oamenilor, iar eu, nenorocita şi mult păcătoasa, îl mânii în fiecare zi neîmplinind voia Lui şi îl amărăsc cu gândurile cele rele, iar diavolului, vrăjmaşul meu, care în fiecare ceas se luptă împotriva mea, îi fac pe plac, făcându-i voia.
Cugetând la toate acestea, în chilia ta, buna mea soră, vei vedea ce umilinţe şi ce plâns îţi vor veni, ce smerenie şi ce zdrobire de inimă vei dobândi!
Pe deasupra, cercetează ce fel de fapte bune faci, ce ai făcut până acum şi care din ele îţi mai lipsesc? Virtuţile liniştii sunt smerenia desăvârşită, ascultarea desăvârşită, castitatea, postul şi privegherea desăvârşită, mulţimea metaniilor, citirea, tăcerea, curăţenia, pacea care întrece toată mintea, aducerea aminte de Dumnezeu, aducerea aminte de moarte, dreptatea în toate faptele bune. O dată cu aceste lucrări de folos intră în sufletul monahului fericita smerenie; iar prin smerenie, Se sălăşluieşte Dumnezeu într-însul. Sălăşluiască-Se şi în mintea ta Dumnezeu, iar harul Său să coboare asupra ta, după făgăduinţa Sa.
Spune gândurilor rele: duceţi-vă de la mine toţi cei ce faceţi fărădelegea si faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie! Pune deasupra, gândurilor tale ca pe o strajă şi ca pe un cap, aducerea aminte ele Dumnezeu şi aducerea aminte de moarte, iar ca învăţător pe prea dulcele lisus Hristos şi Dumnezeul nostru, neintroducând nimic în chilia ta, nici din cele curate, nici din cele necurate.
Vorbeşte cu tine însăţi: cum am petrecut ziua de astăzi, sau noaptea, sau chiar fiecare ceas din zi şi din noapte? Dacă ai făcut ceva bun, vorbeşte cu smerenie şi cu mulţumire: Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, slavă iubirii Tale ele oameni, Stăpâne, slavă bunătăţii Tale sfinte!
Cugetă la toate acestea în fericita-ţi linişte, înlăuntrul chiliei tale, plângi neâncetat, pentru ca diavolul cel de trei ori blestemat să nu te molipsească cu gânduri netrebnice şi rele; să nu-ţi întunece lumina faptelor bune şi să nu-ţi rănească inima cu dorinţe spurcate şi deşarte.
Roagă-te, Doamna mea, pentru pacea a toată lumea, pentru mântuirea creştinilor, pentru toţi oamenii. Roagă-te pentru Domnul — Doamna si sora mea — şi pentru mine sărmanul, pentru că eu niciodată nici un bine nu am făcut, neavând nici cea mai mică urmă de fapte bune, îngreuiat de nenumărate păcate şi patimi, eu, nenorocitul, care scriu şi învăţ pe alţii, iar pe tine să te apere Dumnezeu de orice rău văzut şi nevăzut si să se împlinească spre împlinirea voii Lui, întru toate zilele vieţii tale!
Iată, Doamna mea, monahie Teodora, o dovadă a dragostei duhovniceşti ce o am pentru tine, eu netrebnicul şi săracul, pe care să o păstrezi spre paza şi întărirea binecuvântatului tău suflet si trup, căci altfel nu-ţi pot răsplăti după dreptate dragostea ta curată pe care întotdeauna o ai pentru noi, decât printr-o bună dorinţă, ca să treci fără primejdie viaţa aceasta de scurtă vreme şi cu darul lui Hristos să treci cu bucurie — să intri în viaţa cea viitoare, ca să te bucuri împreună cu prea cuvioasele si sfintele femei, în vecii vecilor. Amin!
Mi-aduc aminte că odată, sufletul tău nobil — doamna şi sora mea — a întrebat sărăcia mea cum trebuie cântaţi psalmii. Atunci ţi-am răspuns şi te-am lămurit prin viu grai cum trebuie să se săvârşească cântarea de psalmi. Acum însă vreau să însemnez acele graiuri şi prin scris, sufletului tău iubitor de Hristos. Ascultă cu luare-aminte, înţelege şi chibzuieşte singură cele ce-ţi scriu.
Toţi oamenii, stând de vorbă cu alţii, ştiu ce vorbesc şi ei înşişi stau de vorbă cu luare-aminte, ascultând cuvintele altora.
Uneori se întâmplă ca în timp ce cei ce vorbesc ştiu ce vorbesc altora, cei ce ascultă, adeseori nu iau aminte bine la cele ce li se vorbesc.
Este oare vreo raţiune în astfel de oameni ? Pentru asemenea neatenţie, la cele ce ne vorbesc nouă alţi oameni, suntem socotiţi neraţionali si netrebnici; atunci, ce fel de nădejde de mântuire putem avea noi, când, începând cântarea de psalmi, aceste cuvinte ale Duhului Sfânt, cu gura le cântăm şi parcă slăvim în cântări pe Dumnezeu, iar cu mintea nu suntem deloc atenţi la cele ce cântăm, când ne predăm mintea domeniului celui viclean şi el, de la începutul cântării, hotărăşte spre grija unor lucruri ce par necesare sau ne umple cu amintiri necurate şi spurcate, şi noi nu simţim nimic din ceea ce cântăm ?
Aşadar, buna mea Doamnă, arată măcar o astfel de luare-aminte în vremea cântării psalmilor, cum o ai în vremea când stai de vorbă cu alţii. Dacă nu-ţi vei depune silinţa în privinţa aceasta, atunci cântarea ta de psalmi şi vorbirea ta cu Dumnezeu îţi vor fi spre distrugere şi spre nimicire.
Această osteneală nu va fi numai zadarnică, ci şi vătămătoare. Cel ce cântă astfel, trebuie să plângă şi să suspine, pentru că vrând să-I placă lui Dumnezeu, ÎI mânie mai mult cu cântarea sa cea fără rânduială.
Rânduiala cântării trebuie să fie la tine astfel: după apusul soarelui, încuie uşa chiliei tale şi fă cele 100 de metanii legiuite, apoi, ridicându-ţi mâinile spre cer, spune de trei ori: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătoasei şi netrebnicei roabei Tale! Spune-o din adâncul inimii, cu suspinuri şi cu zdrobire, mai departe: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-mă pe mine. Amin! Sfinte Dumnezeule…; Prea Sfântă Treime…; Tatăl nostru…; Doamne, miluieşte (de douăsprezece ori); Veniţi să ne închinăm… (de trei ori) şi începe psalmii, cântând cu toată luarea-aminte două catisme, bate iarăşi 100 de metanii, spune din nou: Dumnezeule, milostiv fii mie… de trei ori; Veniţi să ne închinăm… si iarăşi două catisme. După terminarea lor, iarăşi 100 de metanii; Dumnezeule, milostiv fii mie păcătoasei… şi Veniţi să ne închinăm… de trei ori; şi încă o catismă. După terminarea ei: Sfinte Dumnezeule…, Doamne, miluieşte de 100 de ori şi metanii 100; Dumnezeule, milostiv fii mie…, Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie… de trei ori şi Pentru rugăciunile Părinţilor noştri… Apoi închină-te la sfintele icoane şi du-te de te odihneşte. Sileşte-te din toate puterile să fii în biserică o dată cu ultimele bătăi de toacă. Procedând astfel, vei fi fără primejdie din partea săgeţilor vicleanului. De altfel, te rog, pe cât se poate, citeşte mai fără grabă, ca şi mintea să înţeleagă ce citeşti.
Venind în biserică, cântă mijloceasul întâi, apoi aşază-te, citeşte puţin şi dacă ai, apucă-te de lucrul mâinilor. Ceasurile să le săvârşeşti în chilie, astfel: când va fi ceasul trei scoală-te, fă 50 de metanii şi începe să cânţi; după terminarea cântării de psalmi, mai fă 50 de metanii şi aşează-te să citeşti; tot astfel să faci la ceasul al şaselea şi al nouălea. Citeşte de asemenea rânduiala celor scrise şi împlineşte cele 720 de metanii.
Inchină-te Domnului până la pământ, zi Tatăl nostru şi gustă pâinea cea de toate zilele, apoi aşază-te şi citeşte în felul acesta. Întotdeauna după cântarea de psalmi trebuie să urmeze citirea şi după citire, iar rucodelia. Procedând astfel, tu nu vei cădea niciodată în trândăvie.
Când îţi mănânci pâinea în chilia ta, femeia care îţi slujeşte nu trebuie să fie de faţă; ea, punându-ţi în faţă pâinea, apa şi puţine verdeţuri, să iasă. Când vei termina, cheam-o din nou, căci nu trebuie ca cineva să se uite la cel ce se linişteşte, nici chiar când doarme.
Iată, eu ţi-am arătat rânduiala celui ce se linişteşte pentru Domnul şi celui ce doreşte să-şi plângă păcatele sale.
Roagă-te şi pentru mine şi pomeneşte-mă întotdeauna în rugăciunile tale.Rugăciunile tuturor sfinţilor să fie cu tine, păzindu-te de orice rău. Amin!
Cât despre cele 720 ele metanii, cum erau aceste metanii se ştie cu adevărat din obiceiul de obşte, se fac 10 închinăciuni, şi apoi o metanie.
În mănăstirea Sfântul Sava, fiecare e îndatorat să bată 1500 de metanii din care 150 cu fruntea la pământ, care se bat la fiecare 10 închinăciuni. Se bat înainte de utrenie, pentru care se loveşte în toacă, cu o oră înainte ele utrenie.
Aceste metanii tu trebuie să le împlineşti în tot anul, până la ultima suflare, afară de cazul când eşti bolnavă. În Cincizecime până la Duminica tuturor Sfinţilor, nu trebuie să le baţi, precum nici în cele 12 zile ale Naşterii Domnului, îndeplineşte-le 5 zile din fiecare săptămână, în tot anul, fără excepţie, dacă vrei să duci o viaţă neprimejduită de cursele diavolului. Roagă-te şi pentru mine, după cuvântul Apostolului care zice: rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi.
Adună-ţi, Doamna mea, mintea, întăreşte-ţi evlaviosul tău gând şi fii cu luare-aminte la cele ce vreau să-ţi scriu acum.
Din timpul când omul, căzând de la Dumnezeu prin călcarea poruncii, a fost alungat din rai, diavolul şi demonii lui au dobândit o intrare spre gândul lui ca să-l clatine, să-l tulbure şi să-l risipească ziua şi noaptea, la unul mai mult, la altul mai puţin. Isihastul smerit nu se poate izbăvi altfel de această înşelăciune a vicleanului, decât prin neîncetata aducere aminte de Dumnezeu. Astfel, el întotdeauna trebuie să repete cu luare-aminte sfântul nume al prea dulcelui lisus, ziua şi noaptea şi în orice ceas şi în orice clipă, până când se va întări în mintea lui acest cuvânt dumnezeiesc: Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă! Fiul lui Dumnezeu, ajută-mă! Căci această pomenire dumnezeiască alungă, din mintea celui ce se linişteşte pentru Dumnezeu, pe prea răul diavol.
Ţi-am amintit de multe ori, buna mea soră, despre aducerea aminte de Dumnezeu şi acum din nou îţi spun că dacă nu te vei osteni şi dacă nu vei asuda ca să se întipărească în mintea ta şi în inima ta acest Nume înfricoşat, în zadar te linişteşti, în zadar cânţi, în zadar posteşti, în zadar priveghezi. Într-un cuvânt, toată osteneala monahului va fi deşartă fără o asemenea lucrare, fără aducerea aminte de Dumnezeu. Acesta este începutul liniştii pentru Domnul, acesta este sfârşitul. Acest - nume mult dorit este sufletul liniştii şi al tăcerii, în aducerea aminte de El se cuprinde bucurie şi veselie, lăsarea păcatelor şi bogăţia faptelor bune. Acest Nume prea slăvit şi înfricoşat prea puţini au putut să-L dobândească în linişte şi în tăcere. Altfel, nici nu poate omul să-L primească, chiar de se va sili mult. De aceea, ştiind puterea acestui cuvânt, eu întotdeauna mă bizui pe dragostea ta întru Hristos, ca să te linişteşti şi să taci; căci prin mijlocirea acestor fapte bune se îmbogăţeşte în noi aducerea aminte de Dumnezeu.
Cine nu pătimeşte rău ca să aplece mila lui Dumnezeu spre dânsul, mai ales când el însuşi vrea să întoarcă din nou vrednicia de mai înainte a celui ce se linişteşte, care bate şi caută întotdeauna? Cine nu se va îngriji să dobândească iarăşi, prin luare-aminte şi credinţă, prin linişte, prin tăcere şi osteneală, ceea ce a avut la început Adam, spre odihna şi mângâierea lui şi ceea ce a pierdut din pricina neluării-aminte şi necredinţei ?
Strâmtorările şi osteneala, adică postul, tăcerea, privegherea si orice altă osteneală a sihastrului sunt date omului după întocmirea lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni, pentru ca el să nu piardă din nou acel bine pe care cu multă greutate l-a dobândit sufletul său raţional în timpul liniştii sale după Dumnezeu. Pentru aceasta îţi scriu aceste lucruri în chip amănunţit şi-ţi spun aşa, fir cu fir, pentru ca osteneala ta să nu fie fără rost şi deşartă. Tu, buna mea soră şi Doamnă, ai cunoscut că toată lumea zace întru cel viclean şi — cu voia lui Dumnezeu, ai părăsit-o, uşor lepădându-te de toate pentru Domnul. Să nu fie deci osteneala ta deşartă şi nefolositoare!
Râvneşte să placi Bunului Dumnezeu ca o aleasă roabă a Lui, ca în ziua Judecăţii Sale să primeşti din dreapta Lui o cunună neveştejită, înaintea feţei îngerilor şi a sfinţilor. Eu, Doamna mea, mi-am împlinit datoria şi ceea ce ţi-am spus o dată cu cuvântul, acum am îndeplinit cu scrisul. Pentru toate acestea vei da socoteală în ziua Judecăţii, căci ceea ce foarte mulţi monahi nu cunosc, tu ai învăţat în amănunt, adevărat si fără înşelare. Pentru aceea, trebuie să iei aminte cu frică şi cu cutremur şi să îndeplineşti toate acestea cu grijă şi cu osârdie, pentru ca, petrecând zilele scurte ale vieţii tale în toată curăţia şi cinstea, în ceasul morţii să ieşi din trupul tău înconjurată de bucuriile îngerilor şi sfinţilor.
Rugăciunile tuturor sfinţilor să fie cu tine, păzindu-te de orice rău!
La acest cuvânt am vrut să mă opresc, dar mi-a venit în minte un alt lucru, pe care m-am hotărât să ţi-l expun acum, cu de-amănuntul:
Ascultă, păzeşte şi împlineşte cele scrise de mine, Doamna mea; Dumnezeu dă celui ce se linişteşte şi celui ce-L caută mari daruri, pe care nimeni altul nu le poate primi de la El. Ele sunt următoarele: inimă smerită de umilinţă, în care este înrădăcinată aducerea aminte de Dumnezeu, aducerea aminte de Judecata viitoare, de moarte; de asemenea, osârdia pentru citit, puterea şi tăria de a nu te depărta niciodată de Dumnezeu, puterea de a sta înaintea Lui întotdeauna cu frică şi cu cutremur, curăţia, blândeţea, răbdarea, bunătatea sufletului.
     Curând, cel ce se linişteşte va primi aceste daruri — Slavă Ţie, Mântuitorule, Hristoase! — căci după toate acestea, mult doritul Hristos îi dă acum isihastului, pentru El, sfinţirea şi sănătatea, iar sănătatea constă în faptul că nu doreşti nici cu gândul poftele păcatelor lumeşti, adică: bogăţia, pofta trupească, slava, cinstea deşartă de la oamenii pământeşti.
Dumnezeu nu-l poate tămădui pe acela care mai înainte n-a căutat si n-a dobândit darurile arătate mai sus, pentru ca, primind sănătatea fără de nici o osteneală în mare linişte, fără posturi şi, în general, fără nici o nevoinţă în ale liniştii, să nu se întoarcă spre cinstea omenească, să nu se laude că e sănătos şi că nu e luptat de patimi şi să nu cadă în cursa diavolească, adică în mândrie; căci atunci, cele mai de pe urmă vor fi mai rele ca cele dintâi, pentru că mândria e mai mare decât toate păcatele şi toate celelalte păcate vin deja în urma ei. Începutul păcatului — zice înţeleptul — este mândria. În felul acesta, mintea celui ce se linişteşte devine îndumnezeită, pentru că el are întotdeauna pe Dumnezeu în inima sa, prin mijlocirea faptelor bune.
     O astfel de minte nu poate avea omul cu propriile sale puteri, dar cu aducerea aminte de lisus Hristos şi de moarte, Se sălăşluieşte lisus în inima sihastrului şi mintea lui devine îndumnezeită. Din luare-aminte şi din învăţătură vin Legea lui Hristos, ea se face împlinitoare poruncilor Lui; prin împlinirea poruncilor se înrădăcinează pururea aducerea aminte de lisus în inima lui, iar din aceasta, mintea lui devine îndumnezeită.
Ea se face atunci toată a lui Hristos şi nu cugetă nimic altceva decât să împlinească poruncile Lui, cu frică şi cu dragoste.
     Eu îl slăvesc, îl cinstesc cu evlavie şi îl laud şi mulţumesc lui Dumnezeu, Dătătorul bunătăţilor Care dă celor vrednici Duhul Sfânt şi Care descoperă cele ascunse în dumnezeieştile Scripturi întru lisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă, cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin!

(Matericul Adunare de cuvinte folositoare pentru maici, tipărite pentru prima oară în limba română, cu o prefaţă de Virgil Gândea şi cu un prolog de Eufrasia Poiană, stareţa Sfintei Mănăstiri Dealu. Colecţia “Comorile Pustiei” alcătuită la iniţiativa unor monahi români de la Sfântul Munte Athos.  apare cu binecuvântarea IPS NICOLAE, Mitropolit al Banatului Colecţie îngrijită de Ignatie Monahul Editura Anastasia 1995 )

Despre dragoste, înfrânare si petrecerea cea după minte către Pavel presbiterul, de Talasie Libianul si Africanul

Filed Under filocalia | Leave a Comment

Al cărei acrostih este acesta: Fratelui duhovnicesc si iubitului Domn Pavel, Talasie, la arătare isihast, iar în realitate căutător de slavă desartă.

1. Dorul întins întreg spre Dumnezeu leagă pe cei ce-l au, cu Dumnezeu si întreolaltă”.

2. Mintea, care a dobândit dragoste duhovnicească nu cugetă despre aproapele cele ce nu se potrivesc cu dragostea.

3. Cel ce binecuvântează cu gura dar dispretuieste cu inima ascunde fătărnicia sub chipul dragostei.

4. Cel ce a dobândit dragoste rabdă fără să se tulbure supărările si suferintele ce-i vin de la dusmani.

5. Singură iubirea uneste zidirea cu Dumnezeu si făpturile întreolaltă în acelasi cuget.

6.”Dragoste adevărată a dobândit acela care nu suferă bănuieli si vorbe împotriva aproapelui.

7. Cinstit în fata lui Dumnezeu si a oamenilor este acela care nu încearcă nimic pentru surparea dragostei.

8. De dragostea nefătarnică tine cuvîntul adevărat pornit din constiinta cea bună.

9. Cel ce aduce fratelui la cunostintă ocările altuia, ascunde pizma sub înfătisarea bunăvointei.

10. Precum virtutile trupesti îsi atrag slava de la oameni, asa cele duhovnicesti pe cea de la Dumnezeu.

11. Dragostea si înfrânarea curătesc sufletul, dar mintea o luminează rugăciunea curată.

12. Bărbat puternic este acela care alungă păcatul prin făptuire si cunostintă.

13. Cel ce a dobândit nepătimirea si cunostinta duhovnicească a aflat har la Dumnezeu.

14. De vrei a birui gândurile pătimase, câstigă înfrânarea si dragostea fată de aproapele.

15. Păzeste-te de neînfrânare si ură si nu vei întâmpina piedică în vremea rugăciunii tale.

16. Precum nu se pot vedea aromate în mocirlă, asa nici bună mireasmă dragostei în sufletul celui ce tine minte răul.

17. Stăpâneste cu vitejie mânia si pofta si te vei izbăvi degrabă de gândurile rele.

18 Slava desartă o stingi făptuind în ascuns; iar mândria o izgonesti nedispretuind pe nimeni.

19 De slava desartă tine fătărnicia si minciuna, iar de mândrie părerea de sine si pizma.

20. Povătuitor este acela ce se stăpâneste pe sine si-si supune sufletul si trupul ratiunii.

21. Sinceritatea prietenului se arată la vreme de cercare, dacă ia parte la necaz.

22. Asigură-ti simturile cu chipul (modul) isihiei si cumpăneste gândurile care stau în inimă.

23. întâmpină fără pomenire de rău gândurile de supărare; iar fată de cele iubitoare de plăcere arată-te cu vrăjmăsie.

24. Linistea (isihia), rugăciunea, dragostea si înfrânarea, sunt o cărută cu patru roate, care suie mintea la ceruri. .

25. Topeste-ti trupul cu foamea si privegherea si vei alunga gândul josnic al plăcerii.

26. “Precum se topeste ceara de fata focului”,2 asa gândul necurat de frica lui Dumnezeu.

27. Rea pagubă este pentru sufletul întelept să zăbovească mintea multă vreme într-o patimă de ocară.

28. Rabdă întâmplările de întristare si de durere, că prin acestea te curăteste purtarea de grijă (Providenta)

a lui Dumnezeu.

29. Dacă ai aruncat materia si te-ai lepădat de lume, leapădă-te acum si de gândurile rele.

30. Lucrarea proprie a mintii e să se ocupe neîncetat cu cuvintele lui Dumnezeu.

31. Precum lucrul lui Dumnezeu este să cârmuiască lumea, asa a sufletului este să-si cârmuiască trupul.

32. Cu ce nădejde vom întâmpina pe Hristos, dacă am slujit până acum plăcerilor trupului?

33 Plăcerea se stinge prin reaua pătimire si prin întristare, fie prin cele de Dună voie, fie prin cele aduse de Providentă. .

34. Iubirea de argint este o materie a patimilor, întrucât face să crească plăcerea generală.

35 Lipsa plăcerii naste întristarea: iar plăcerea e împreunată cu toată patima.

36. Cu măsura cu care masori trupului tău, ti se va măsura întors din partea lui Dumnezeu.

37. Fapta judecătii dumnezeiesti e răsplătirea dreaptă a celor săvârsite în trup.

38. Virtutea si cunostinta nasc nemurirea; lipsa lor e maica mortii.3

39 întristarea după Dumnezeu stinge plăcerea; iar stingerea plăcerii înseamnă învierea sufletului.

40. Nepătimirea este nemiscarea sufletului spre păcat. Dar ea nu se-poate ajunge fără mila lui Hristos.

41. Mântuitorul sufletului si al trupului este Hristos. Cel ce păseste pe urmele Lui se slobozeste de păcat.

42. De vrei să dobândesti mântuirea, leapădă-te de plăceri si ia asupra ta înfrânarea si dragostea, împreună cu rugăciunea stăruitoare.

43 De nepătimire tine dreapta socoteală adevărată (discernământul). Urmând acesteia, fă totul cu măsură si rânduială.

44. Domnul si Dumnezeul nostru este Iisus Hristos; mintea, care urmează Lui, nu va rămâne în întuneric.

45. Adună-ti mintea si păzeste-ti gândurile; si pe care le vei afla pătimase, războieste-le.

46. Trei sunt căile prin cari primesti gânduri: simtirea (lucrarea simturilor), amintirea si starea mustului (amestecarea) din trup. Dar cele mai stăruitoare sunt cele din amintire.

celor netrupesti si care este începutul si sfârsitul lumii.

48. Nu uita de făptuire si ti se va lumina mintea ta.

“Comori ascunse si nevăzute, zice, îti voi deschide tie în chip ascuns”.4

49. Cel ce s-a slobozit de patimi a aflat har la Dumnezeu si cel ce s-a învrednicit de cunostintă mare milă.

50. Mintea slobozită de patimi se face în chipul luminii luminându-se neîncetat de contemplatiile lucrurilor.

51. Lumina sufletului este sfânta cunostintă, de care fiind lipsit cel fără de minte, umblă în întuneric.

52. Cel ce petrece în întuneric este lipsit de minte. Pe el îl ia în primire întunericul nestiintei.

53″ Cel ce iubeste pe Iisus se va slobozi de păcat. Iar cel ce urmează Lui va vedea cunostinta adevărată.

54. Mintea slobozită de patimi vede gândurile simple,5 atât când veghează trupul, cât si în somn.,

55. Mintea curătită la culme se simte strâmtorată de lucruri si vrea să fie mereu afară de toate cele create.

32. Cu ce nădejde vom întâmpina pe Hristos, dacă am slujit până acum plăcerilor trupului?

33 Plăcerea se stinge prin reaua pătimire si prin întristare, fie prin cele de bună voie, fie prin cele aduse de Providentă.

34. Iubirea de argint este o materie a patimilor, întrucât face să crească plăcerea generală.

35 Lipsa plăcerii naste întristarea: iar plăcerea e împreunată cu toată patima.

36. Cu măsura cu care masori trupului tău, ti se va măsura întors din partea lui Dumnezeu.

37. Fapta judecătii dumnezeiesti e răsplătirea dreaptă a celor săvârsite în trup.

38. Virtutea si cunostinta nasc nemurirea; lipsa lor e maica mortii.3

39 întristarea după Dumnezeu stinge plăcerea; iar stingerea plăcerii înseamnă învierea sufletului.

40. Nepătimirea este nemiscarea sufletului spre păcat. Dar ea nu se poate ajunge fără mila lui Hristos.

41. Mântuitorul sufletului si al trupului este Hristos. Cel ce păseste pe urmele Lui se slobozeste de păcat.

42. De vrei să dobândesti mântuirea, leapădă-te de plăceri si ia asupra ta înfrânarea si dragostea, împreună cu rugăciunea stăruitoare.

43-De nepătimire tine dreapta socoteală adevărată (discernământul). Urmând acesteia, fă totul cu măsură si rânduială.

44. Domnul si Dumnezeul nostru este Iisus Hristos; mintea, care urmează Lui, nu va rămâne în întuneric.

45. Adună-ti mintea si păzeste-ti gândurile; si pe care le vei afla pătimase, războieste-le.

46. Trei sunt căile prin cari primesti gânduri: simtirea (lucrarea simturilor), amintirea si starea mustului (amestecarea) din trup. Dar cele mai stăruitoare sunt cele din amintire.

47. Cel căruia i s-a dat întelepciune cunoaste scopurile celor netrupesti si care este începutul si sfârsitul lumii.

48. Nu uita de făptuire si ti se va lumina mintea ta.

“Comori ascunse si nevăzute, zice, îti voi deschide tie în chip ascuns”.4

49. Cel ce s-a slobozit de patimi a aflat har la Dumnezeu si cel ce s-a învrednicit de cunostintă mare milă.

50. Mintea slobozită de patimi se face în crupul luminii luminându-se neîncetat de contemplatiile lucrurilor.

51. Lumina sufletului este sfânta cunostintă, de care fiind lipsit cel fără de minte, umblă în întuneric.

52. Cel ce petrece în întuneric este lipsit de minte. Pe el îl ia în primire întunericul nestiintei.

53. Cel ce iubeste pe Iisus se va slobozi de păcat. Iar cel ce urmează Lui va vedea cunostinta adevărată.

54. Mintea slobozită de patimi vede gândurile simple,5 atât când veghează trupul, cât si în somn.,

55. Mintea curătită la culme se simte strâmtorată de lucruri si vrea să fie mereu afară de toate cele create

56. Fericit este cel ce a ajuns la nesfârsirea fără margini; si a ajuns acela care a trecut peste cele mărginite.

57. Ratiunile lui Dumnezeu le cercetează acela care-L cinsteste pe El. Dar le află cel îndrăgostit de adevăr.

58. Mintea ce se miscă din dreptate află adevărul. Dar cea care se miscă din vreo patimă nu-1 va afla.

59″ Precum în fiintă Dumnezeu este necunoscut, asa în măretie este fără margini.

60. Fiinta care nu are început si sfârsit nu poate fi înteleasă după firea ei.

61. Mântuirea fiecărei făpturi stă în purtarea de grijă, mai presus de orice bunătate, a Făcătorului.

62. Domnul sprijină pe toti cei căzuti în stări vrednice de milă si ridică pe toti cei frânti.

63. Hristos este judecătorul viilor si al mortilor si. răsplătitorul faptelor fiecăruia.

64. De vrei să-ti stăpânesti sufletul si trupul, taie de mai înainte pricinile patimilor.

65. Uneste-ti puterile sufletului cu virtutile si le vei despărti cu sigurantă de toată pornirea patimilor.

66. Struneste cu înfrânarea pornirile poftei; iar pe ale iutimii cu dragostea duhovnicească.

67.Linistea (isihia) si rugăciunea sunt cele mai mari arme ale virtutii, căci acestea, curătind mintea, o fac străvăzătoare.

68. Numai întâlnirea duhovnicească foloseste. Iar decât toate celelalte, mai de pret este linistea (isihia).

69. Dintre cele cinci feluri de întâlniri, alege trei; pe al patrulea să nu-1 obisnuiesti des, iar de al cincilea îndepărtează-te.

70. Linistea o iubeste cel ce nu pătimeste fată de cele ale lumii.

71. Constiinta este un învătător sincer. Cine ascultă de ea petrece fără greseală.

72. Constiinta numai pe aceia nu-i judecă ce au ajuns la culmea virtutii, sau a păcatului.

73. Nepătimirea cea mai înaltă face gândurile simple. Iar cunostinta cea mai înaltă stă înaintea Celui mai presus de cunostintă.

74. Întristarea cea de ocară e pricinuită de lipsa plăcerilor. Cel ce le dispretuieste pe acestea petrece neîntristat.

75. Întristarea, peste tot, este lipsa plăcerii, fie a celei după Dumnezeu, fie a celei după lume.

76. Împărătia lui Dumnezeu este bunătate si întelepciune. Cine le dobândeste pe acestea vietuieste în ceruri.

77. Om nenorocit este acela care pretuieste prin fapte trupul mai mult decât sufletul si lumea mai mult decât pe Dumnezeu.

78. Dragoste deopotrivă fată de toti a câstigat acela care nu pizmuieste pe cei strădalnici, iar de cei răi are milă.

79 După adevăr ar trebui să conducă acela care impune mai întâi sufletului si trupului său legile virtutii.

80. Negutător duhovnicesc este acela care pentru cele viitoare se leapădă deopotrivă atât de cele plăcute cât si de cele acre ale vietii.

81. Sufletul se întăreste prin dragoste si înfrânare; iar mintea, prin rugăciunea curată si vederea (contemplarea) duhovnicească.

82. Auzind un cuvânt folositor, nu judeca pe cel ce-l spune, ca să nu te lipsesti de sfatul folositor.

83. Socotinta vicleană gândeste rele si preface vredniciile aproapelui în scăderi.

84. NU crede gândului care judecă pe aproapele. Căci numai cine are vistierie rea gândeste cele rele.

85. Inima bună poartă gânduri bune. Căci precum este comoara ei, asa sunt si gândurile ei.

86. Păzeste-ti gândurile si fugi de păcat, ca nu cumva, întunecându-se mintea, să vezi unele în locul altora.

87. întăreste-te gândindu-te la Iudeii care, orbiti de pizmă, L-au socotit pe Domnul si Dumnezeul nostru drept Belzebut.

88. Bănuiala rea întunecă cugetarea si te face să vezi, în loc de cale, cele alăturea de cale.

89. Păcatele stau alăturea de virtuti, si de aceea cei răi iau virtutile drept păcate.

90. Mintea zăbovind în plăcere sau în întristare cade repede în patima trândăviei.

91. Constiinta curată ridică sufletul. Iar gândul murdar îl doboară la pământ.

92. Răscolindu-se, patimile alungă slava desartă; iar de sunt înlăturate, aceea iarăsi se întoarce.

93. De vrei să te izbăvesti de toate patimile, apucă-te de înfrânare, de dragoste si de rugăciune.

94. Mintea zăbovind prin rugăciune la Dumnezeu izbăveste si partea pasională a sufletului de patimi.

95. Dumnezeu dând fiintă făpturilor, a legat totodată toate prin purtarea Sa de grijă (prin Providentă).

96. Iar fiind Stăpân si făcându-Se rob, a arătat zidirii culmea purtării Sale de grijă (culmea Providentei Sale).

97. Căci Dumnezeu si Cuvântul Întrupându-Se neschimbat s-a unit cu toată zidirea prin trup6.

98. Minune străină se întâmplă în cer si pe pământ, că Dumnezeu este pe pământ si omul în ceruri.

99. Ca unind pe oameni cu îngerii să dăruiască totodată întregii zidiri dumnezeirea.

100. Cunostinta Sfintei si celei de o fiintă Treimi este sfintire si îndumnezeire pentru îngeri si pentru oameni. ,

101. Iertarea păcatelor este slobozire de patimi. Cina n-a fost încă slobozit prin har, n-a dobândit încă iertarea.

Iubirea Aproapelui- selectie de citate din Filocalie

Filed Under filocalia | Leave a Comment

Cel ce iubeste pe Domnul a iubit mai-nainte pe aproapele sau – Sfantul Ioan Scararul
 
Dragostea este lepadarea oricarui gand potrivnic fata de aproapele nostru – Sfantul Ioan Scararul
Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Pe toti suntem datori, noi cei credinciosi, sa-i privim ca pe unul si in fiecare sa socotim ca este Hristos – Sfantul Simeon Noul Teolog
 
Dragostea desavarsita iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la el – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l, pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care este sa iubesti pe tot omul deopotriva – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel desavarsit in iubire si ajuns la culmea nepatimirii nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod, sau peste tot intre barbat si femeie; ci ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste. Caci nu mai este in el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si in toti este Hristos – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura, sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul, in nici un chip si pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii! – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumnezeu – Sfantul Maxim Marturisitorul

Multi sfinti si-au dat trupurile lor fiarelor, sabiei si focului pentru aproapele – Sfantul Isaac Sirul
 
Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce iubeste pe Dumnezeu cu siguranta iubeste si pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate pastra banii, ci-i foloseste cu dumnezeiasca cuviinta, dand fiecaruia din cei ce au trebuinta – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata – Sfantul Maxim Marturisitorul 
 
Iubeste pe toti oamenii cel ce nu iubeste nimic omenesc – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Oamenii, lasand grija de a-si plange pacatele lor, au luat judecata de la Fiul si se judeca si se osandesc unii pe altii, de pare ca ar fi fara pacat. “Cerul s-a uimit de aceasta si pamantul s-a cutrenurat”. Ei insa nu se rusineaza, ca niste nesimtiti – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau, inca nu a pus inceput pocaintei – Sfantul Maxim Marturisitorul
Daca iti amintesti de raul de la cineva, roaga-te pentru el si vei opri patima din miscare. Devenind iubitor de oameni vei sterge cu totul patima din suflet – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Ia aminte la tine, de nu cumva rautatea care te desparte de fratele tau nu se afla in fratele ci in tine. Si grabeste de te impaca cu el, ca sa nu cazi din porunca dragostei – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Sa nu dispretuiesti porunca dragostei, fiindca printrinsa vei fi fiul lui Dumnezeu, datatorul poruncilor – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce iubeste pe Hristos, desigur ca Il si imita, dupa putere. Astfel, Hristos n-a incetat sa faca bine oamenilor; iar rasplatit cu nerecunostinta si hula se purta cu indelunga rabdare; in sfarsit, batut si omorat de ei, rabda neinvinuind pe nimeni. Aceste trei sunt faptele dragostei de aproape, fara de care cel ce zice ca il iubeste pe Hristos sau ca va dobandi Imparatia Lui se amageste pe sine – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel care spune ca Il iubeste pe Domnul, dar in acelasi timp uraste pe fratele sau, este asemenea celui care-si inchipuie in somn ca alearga – Sfantul Ioan Scararul
 
Fiecare, privind pe fratele si aproapele sau ca pe Dumnezeul sau, sa se considere pe sine atat de mic fata de fratele sau, ca fata de Facatorul sau – Sfantul Simeon Noul Teolog
 
Iubirea aduna cele impartite si-l face pe om iarasi o singura ratiune si un singur mod de contemplare si netezeste toate inegalitatile si deosebirile de opinie din toti. Ba ii aduce la o egalitate laudabila, prin faptul ca fiecare atrage atat de mult pe altul la sine in intentiile lui si il prefera sie insusi, pe cat de mult il respingea altadata si se prefera pe sine. Si prin iubire se desface de sine, de bunavoie, despartindu-si ratiunile si preferintele proprii, de gandurile si insusirile lui si se aduna intr-o simplitate de identitate, in temeiul careia nimeni nu se mai deosebeste intru nimic, ci fiecare a devenit unul cu fiecare si toti cu toti, sau mai bine cu Dumnezeu decat cu ei intreolalta, manifestand in ei aceeasi ratiune de a fi si dupa fire si dupa vointa – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele sau intru simtirea duhului – Diadoh al Foticeei
 
Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu iubeasca pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile cele necuratite ale aproapelui. – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Cel ce mai vede in inima sa o umbra de ura fata de vreun om oarecare, pentru stie ce greseala, e cu totul strain de iubirea de Dumnezeu. Caci iubirea de Dumnezeu nu sufera catusi de putin ura fata de vreun om – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Precum Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos slavindu-l, iar pe cel rau milostivindu-l si cautand sa-l indrepte, tot asa, cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos pentru firea si pentru voia lui cea buna, iar pe cel rau pentru firea lui si din compatimirea ce o are fata de el ca fata de unul ce petrece in intuneric – Sfantul Maxim Marturisitorul
 
Nu pot castiga dragostea de oameni cei ce iubesc lumea – Sfantul Isaac Sirul
Din Filocalii.