Explicarea vieţuirilor după puterea şi deosebirea lucrării fiecăreia, de Sfantul Isaac Sirul
Categorie: patristica
Cuvantul 15
Explicarea vieţuirilor după puterea şi deosebirea lucrării fiecăreia.
1. Vieţuirea trupească în singurătate curăţă trupul de cele materiale din el. Vieţuirea minţii smereşte sufletul şi-l curăţă de mişcările materiale care înclină spre cele stricăcioase schimbând firea lor pătimaşă în mişcări de contemplare. Iar aceasta va aduce sufletul mai aproape de golirea intelectului care se numeşte contemplare imaterială; aceasta e vieţuirea duhovnicească: ea ridică mintea deasupra celor pământeşti şi o apropie de contemplarea duhovnicească primordială, o îndreaptă spre Dumnezeu prin vederea slavei Sale negraite şi o desfată duhovniceşte prin nădejdea celor viitoare prin gândul la ce şi cum va fi fiecare.
2. Vieţuire trupească potrivit lui Dumnezeu se numesc ostenelile trupeşti, fiindcă ele slujesc curăţirii trupului prin lucrarea virtuţii care sunt fapte văzute prin care omul se curăţă de puroiul trupului. Vieţuirea minţii e osteneala inimii, e gândirea neîncetată în rugăciunea statornică a inimii la marea Judecată şi la Pronia lui Dumnezeu şi grija Lui pentru această lume atât în indivizii, cât şi în speciile ei; e şi privirea la patimile cele ascunse, ca nu cumva vreuna dintre ele să intre în locul ascuns şi duhovnicesc. Aceasta e osteneala inimii numită vieţuire a minţii. Prin această osteneală numită şi făptuire sufletească inima se subţiază şi se întoarce de la părtăşia celor stricăcioase, adică a patimilor firii; pornind de aici ea începe să fie pusă adeseori în mişcare de înţelesurile lucrurilor sensibile, care au fost create pentru creşterea trupului şi care dau tărie celor patru elemente care sunt în trup.
3. Vieţuirea duhovnicească este fără simţuri; e ceea ce s-a scris de Părinţi că atunci când intelectul sfinţilor primeşte în dar vederea ipostatică, atunci grosimea trupului dispare şi vederea devine vedere duhovnicească. Căci vedere ipostatică e vederea primei creaţii a firii. De la care ea se mişcă uşor spre cunoaşterea unitară care, potrivit unei explicaţii limpezi, e uimirea în Dumnezeu, adică rânduiala acelei înalte stări viitoare ce se va da în libertatea vieţii nemuritoare în vieţuirea de după înviere. Fiindcă atunci firea omenească va fi retezată de uimirea necontenită în Dumnezeu încetând a se mai amesteca cu ceva din cele create.
4. Dacă ar mai fi ceva egal cu El, atunci firea L-ar urma când pe El, când pe cele egale cu El. Dacă însă frumuseţea a tot ce va fi în starea viitoare a lucrurilor e mai prejos decât frumuseţile Lui, cum să nu-şi aţintească mintea privirea numai spre El? Sau ce? O mai tulbură oare atunci mortalitatea, sau povara trupului, sau aducerea-aminte de cei înrudiţi, sau nevoile firii, sau primejdiile care vin asupra ei, sau împrăştierea din neştiinţă, sau lipsurile firii, sau împrăştierea care vine din elementele naturii, sau legătura unora cu alţii, sau plictiseala, sau oboseala trupului? Dacă chiar şi în această lume, în care toate acestea sunt astfel, vălul patimilor e smuls uneori de pe ochii înţelegerii ca să vadă slava Lui şi intelectul e răpit în uimire, atunci neîndoielnic dacă Dumnezeu n-ar fi mărginit acele clipe în viaţa aceasta, omul nu s-ar fi întors toată viaţa de acolo, dacă i s-ar fi îngăduit. Şi atunci când toate acestea nu mai sunt şi e doar acea rânduiala nesfârşită, şi când locuim ipostatic aievea în sălaşurile împărăţiei, dacă vom fi vrednici de ea, cum s-ar mai putea depărta gândirea de minunata vedere a lui Dumnezeu îndeletnicindu-se cu altceva? Vai nouă că nu ştim pentru ce stare am fost hărăziţi, socotind că e ceva această viaţă de neputinţe, această stare animalică şi lumea cu necazurile, relele şi plăcerile ei.
5. O, Hristoase, Care eşti singur puternic, fericit este cel al cărui ajutor eşti Tu şi în a cărui inimă sunt trepte spre Tine. Intoarce, Doamne, faţa noastră de la lume prin dorirea Ta, ca să o vedem aşa cum este, neluând umbrele drept adevăr. Stârneşte, Doamne, o râvnă aprinsă în inima noastră înainte să vină moartea, ca în vremea mutării noastre de aici să putem cunoaşte la ce anume a slujit intrarea noastră în ea şi ieşirea noastră din ea. Ca împlinind lucrul la care am fost chemaţi, potrivit scopului cu care ne-ai aşezat mai întâi în această viaţă, să nădăjduim că vom primi cu o minte plină de încredinţare lucrurile mari pregătite potrivit făgăduinţelor Scripturii de iubirea Ta la cea de-a doua creaţie a lumii, şi a căror aducere-aminte o păstrăm în taină cu credinţă.
6. Curăţia trupului e curăţia de murdărie. Curăţia sufletului e libertatea de patimile ascunse în gândire. Curăţia minţii e curăţirea prin descoperiri de orice mişcare spre care prin firea lor materială cad sub simţuri. Pruncii sunt curaţi cu trupul şi pot fi nepătimaşi cu sufletul. Dar nimeni nu-i va numi curaţi cu mintea. Curăţia minţii e desăvârşirea prin deprinderea contemplărilor cereşti, ca mintea să primească fără simţuri stârniri de la puterile duhovniceşti ale lumilor de sus, puteri mai presus de număr, deosebite în purtări, amestecate într-o slujire nevăzută, şi tot timpul supuse multor schimbări puse în mişcare de descoperirile dumnezeieşti.
(CUVINTE CATRE SINGURATICI – PARTEA III , SFANTUL ISAAC SIRUL , EDITURA DEISIS 2005 )
Comments
Leave a Reply