Introducere în „Războiul nevăzut“

Între cărţile de formare duhovnicească a creştinului, „Războiul nevăzut“ este o carte exemplară. În paginile ei avem toate elementele necesare ca să accedem la o viaţă înnoită în Hristos. De aceea, credem că e de folos dacă am parcurge această carte şi dacă am medita cu credinţă şi evlavie pe marginea paginilor scrise de sfântul Nicodim Aghioritul. Căci ele ni se adresează nouă direct şi ne privesc în chip nemijlocit. Comentariul pe care îl încercăm aici se va orienta şi spre modul în care lumea de azi primeşte această strădanie de a trăi în duh creştin. Mai exact spus, vom încerca o măsurare a distanţei dintre exigenţa vieţuirii creştine şi laxismul, indiferenţa aproape cu care ne raportăm la aceasta.
Există o luptă spirituală şi nevăzută în care intră fiecare creştin încă din momentul botezului, cu duşmanii nevăzuţi, cu poftele trupului, cu demonii care ne îndeamnă fără încetare la păcat. În acest război, pe care creştinul îl duce în inima sa, conducător ne este Domnul nostru Iisus Hristos. Iată lucrurile de care are parte creştinul în această luptă: neîncrederea în sine însuşi şi, concomitent cu aceasta, încrederea în Dumnezeu. Apoi vin la rând toate cele folositoare pentru mântuire, abţinerea de la pasiunile trupeşti, lupta cu ispitele, umilinţa, recunoaşterea propriei neputinţe, meditarea la suferinţele lui Hristos, rugăciunea minţii, participarea la dumnezeiasca împărtăşire, pacea şi liniştea minţii.
pentru a citi mai departe apasati aici