Despre masturbare
Categorie: morala ortodoxa, povăţuiri duhovniceşti
Fenomenul onanismului sau masturbarea, considerat, din păcate, de mulţi psihologi contemporani şi chiar clerici ca fiind o practică normală, este subiectul despre care am scris oarecum fără tragere de inimă în trecut (vezi Orthodox Tradition, Vol. IX, Nr. 1 [1992], p. 30-31). Tratarea unui astfel de subiect necesită nu numai un studiu aprofundat ci şi o imensă discreţie duhovnicească, mai ales când e vorba de adolescenţi. Şi asta, deoarece rigoarea ştiinţifică a psihologiei medicale şi academice a cedat tot mai mult spaţiu în ultimul deceniu sentinţelor nefondate ale psihologiei “după ureche”; idei superficiale cum ar fi co-dependenţa, terapiile bizare şi presupusele terapii moderne ale filozofiei holistice şi New Age au eradicat o mare parte din studiul tradiţional al comportamentului uman.
Convingerea unei figuri vădit libertine cum a fost Sigismund Freud (cel puţin referitor la concluziile lui despre sexualitatea umană) faţă de efectele psihice negative ale masturbării au fost respinse şi catalogate ca simptomatice de către maniaci învechiţi şi superstiţioşi, cu atitudini medievale. Astfel, chiar păstori ortodocşi au ajuns să vorbească despre această anomalie sexuală ca despre ceva normal. (În acest sens, un preot modernist din America a fost auzit spunând într-o sală de seminar, cu câţiva ani în urmă, că n-ar trebui să băgăm prea mult în seamă ideile preconcepute ale unor părinţi despre aspectele inocente ale comportamentului sexual uman). În virtutea îndreptării unor astfel de teorii ciudate despre onanism care au copleşit medicina secolului al XVIII-lea, când psihologii, psihiatri şi clerul au pierdut orice sobrietate cu privire la acest obicei abuziv, cedând în faţa unei filozofii de tipul “fă ce-ţi place”, cu totul opusă atât învăţăturilor creştin-ortodoxe – Sfânta Scriptură şi Canoanele bisericeşti arată că masturbarea este un păcat foarte serios – cât şi teoriilor circumspecte despre dezvoltarea sexuală normală care prevalau pe vremea când psihologia era considerată ştiinţă şi cuvântul “normal” era de la sine înţeles de toată lumea.
pentru a citi mai departe apasati aici
Comments
Leave a Reply